Fiscalizarea diurnelor. Camera Consultantilor Fiscali cere amnistie fiscala si reglementarea regimului fiscal al diurnei

Camera Consultantilor Fiscali (CCF) a propus recent Parlamentului Romaniei si Ministerului Finantelor, solutiile legislative pe care le apreciaza necesare si oportune pentru evitarea colapsului societatilor romanesti din domeniul transporturilor si constructiilor a caror activitate se caracterizeaza prin detasarea/delegarea sau mobilitatea angajatilor, potrivit unei informari a institutiei.

"Solutiile propuse autoritatilor au la baza o ampla analiza a legislatiei din Romania care a avut o incidenta directa in modul de abordare al organelor fiscale cu privire la taxarea diurnelor platite angajatilor in perioada 2015 – 2021, in paralel cu analiza situatiei practice, de incertitudine si disperare in care se afla zeci de mii de angajatori romani din aceste sectoare.", precizeaza CCF.

Institutia considera ca este necesara elaborarea unor reglementari referitoare la tratamentul fiscal al indemnizatiei de deplasare/detasare pe care firmele din Romania o acorda angajatilor trimisi sa isi desfasoare temporar activitatea intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau intr-un stat tert sau in interiorul tarii, in cadrul unor contracte incheiate cu beneficiari societati terte sau membre ale grupului de societati.

Solicitarea CCF este intemeiata pe situatiile practice aparute incepand cu 1 iulie 2015, in cadrul inspectiilor fiscale, care au vizat indemnizatiile acordate, considerate de catre angajatori drept neimpozabile (in limita plafonului reglementat in cadrul art. 76 alin. (2) litera k) din Legea nr 227/2015 privind Codul Fiscal). Aceste sume au fost reincadrate de catre inspectorii fiscali drept venituri asimilate salariilor, subiect al contributiilor sociale obligatorii si impozitului pe veniturile din salarii.  

Categoriile vulnerabile sunt:

1. Prestatorii de servicii de constructii, montaj, antrepriza asistenta tehnica etc., care isi trimit angajatii pe diferite santiere in state membre sau in state terte pentru prestarea de servicii conform contractelor incheiate cu diversi beneficiari.

2. Agentii de munca temporara din Romania care recruteaza persoane si le pun ulterior la dispozitia unor intreprinderi utilizatoare din state membre ale Uniunii Europene sau din state terte.

3. Transportatorii internationali, pentru indemnizatiile acordate angajatilor implicati in mod direct in operatiunile de transport (de principiu soferilor).

Firmele incadrate in aceste categorii sunt expuse riscului ca, in cazul unui control, sumele respective sa fie reincadrate in salarii, conform practicii precedente, sunt de parere reprezentantii CCF.

"Pe de alta parte, exista si angajatori din cele 3 categorii vulnerabile mentionate mai sus, care stabilesc in contractele de munca/actele aditionale o indemnizatie bruta pe care o considera venit asimilat salariilor, retin impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii datorate si platesc salariatilor suma neta. Acestia sunt expusi exercitarii de presiuni din partea angajatilor lor.

Concret, in orice moment angajatii s-ar putea considera prejudiciati, ar putea initia actiuni in instanta in care sa invoce tratamentul neimpozabil al indemnizatiilor (in plafonul reglementat ) si ar putea solicita angajatorilor restituirea diferentei retinuta cu titlu de impozit si contributii sociale obligatorii. O posibila decizie favorabila in acest sens, pentru un numar semnificativ de salariati si pentru o perioada mai lunga de timp, ar crea presiuni financiare substantiale pentru angajatori. Ulterior, respectivii angajatorii ar putea sa se indrepte impotriva autoritatilor pentru recuperarea obligatiilor fiscale retinute si platite si astfel presiunea s-ar transfera asupra bugetului statului.", mai specifica Camera Consultantilor Fiscali in scrisoarea facuta publica.

Concret, reprezentantii institutiei doresc sa evite aparitia oricareia dintre cele doua situatii. Astfel ca este necesara existenta unui cadru legal care sa asigure respectarea principiilor de baza ale fiscalitatii enumerate in cadrul articolul 3 din Codul Fiscal. "Concret principiul certitudinii impunerii presupune elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.", potrivit scrisorii.
 

Iata care sunt propunerile Camerei Consultantilor Fiscali:

1. Interventiile legislative realizate de autoritati in contextul amnistiei din 2015 (in 2015, 2017 si 2020) in scopul declarat al asigurarii predictibilitatii fiscale necesare pentru angajatorii romani, au fost si insuficiente si, in opinia noastra, mai ales eronat plasate si in OUG 28/2015, respectiv Legea 344/2006, in Legea 16/2017 si in Legea 172/2020 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarilor de servicii transnationale, intrucat aceste acte normative

(i) au un alt obiect de reglementare si scop,
(ii) vizeaza strict detasarile transnationale la nivelul statelor membre,
(iii) nu abordeaza alte concepte si situatii specifice delegarii, detasarii si mobilitatii angajatilor care sunt prezente insa in Codul muncii si care au implicatii legate de fiscalizare.

2. Starea de incertitudine, lipsa de transparenta si confuzie in randul autoritatilor implicate se mentine si este dovedita de ineficacitatea dialogului acestor autoritati cu transportatorii organizat in cadrul grupului de lucru comun constituit in acest an, de corespondenta formala cu aceste institutii precum si de actiunile de control cu abordari neunitare la nivel national organizate de ANAF cu aceasta tematica.

3. Situatia de vulnerabilitate in care se afla angajatorii romani s-a deplasat spre disperare si nemultumire in conditiile in care dialogul cu institutiile statului nu a dat rezultate in timp ce in urma actiunilor de control fiscal li se impune plata unor sume impresionante pe care niciodata nu le-au avut incluse in tarifele prestatiilor catre clienti, deci nu le-au incasat si evident ca nici nu au de unde sa le plateasca nici macar cu pretul falimentului si disponibilizarii angajatilor. Astfel, starea de fapt a devenit exploziva.

4. Este imperios necesara reglementarea clara si nediferentiata, in Codul fiscal, a modului de fiscalizare a celor patru categorii de sume suplimentare fata de salariul  de baza, care au aceeasi natura si aceleasi caracteristici, pe care angajatorii le platesc angajatilor in acelasi scop (respectiv prestatia suplimentara prevazuta la art. 25 alin. (1) din Codul muncii, indemnizatia de delegare prevazuta de art. 44 alin. (2) din Codul muncii, indemnizatia de detasare prevazuta de art. 46 alin. (4) din Codul muncii, indemnizatia specifica detasarii transnationale prevazuta de art. 2 alin. (1) lit. h din Legea 16/2017), asa dupa cum am demonstrat in cele de mai sus.

5. Apreciem ca regimul fiscal al acestor patru forme de sume suplimentare, generic numite diurne, trebuie stabilit explicit in Codul fiscal si nu in alte acte normative, avand in vedere ca:

(i) sediul materiei pentru stabilirea regimului fiscal este evident Codul fiscal asa cum rezulta chiar din prevederile generale ale acestuia,
(ii) Ministerul Finantelor a insistat in decursul timpului sa evite si sa elimine prevederile fiscale din alte acte normative, tocmai din motive de coerenta, predictibilitate si aplicare unitara,
(iii) prezenta unor reglementari de natura fiscala in alte acte normative care presupune o interpretare coroborata precum si o colaborare interinstitutionala perfecta, s-a dovedit total neadecvata si chiar dezastruoasa daca luam in considerare doar problema fiscalizarii diurnei, dar care din nefericire nu este singura.

Toate cele trei modificari legislative prezentate anterior, care au avut ca si scop declarat in fundamentarea lor tocmai evitarea reincadrarii diurnelor de catre organele fiscale, nu au avut practic niciun efect, astazi fiind in aceeasi situatie ca in 2015.

6. Reglementarea efectiva a regimului fiscal al diurnei se poate face in cadrul articolelor corespunzatoare din Codul fiscal, care si la aceasta data contin prevederi privind taxarea diurnei dar incomplete, respectiv art. 76, art. 142 si art. 157, tinand seama de urmatoarele elemente esentiale de continut:

(i) sa vizeze in mod explicit, cu tratament unitar toate cele 4 forme ale diurnei enumerate la pct. 5 de mai sus,
(ii) plafonul neimpozabil sa fie stabilit prin raportare la nivelul de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna prin hotarare a Guvernului dar nu mai mult decat 3 ori nivelul salariului de baza aferent locului de munca ocupat de salariat,
(iii) reincadrarea fiscala a diurnelor platite de angajatori, situate in limita plafonului neimpozabil, in salarii sau in venituri asimilate salariului, in vederea impozitarii acestora, sa poata fi realizata de organele fiscale doar in baza constatarilor Inspectiei Muncii (ITM) privind neincadrarea celor 4 forme de diurna in prevederile legislatiei muncii.

7. Avantajele unei astfel de solutii legislative pentru viitor consta in:

(i) asigurarea unei claritati superioare a regimului fiscal al diurnei prin tratarea nediferentiata si explicita a variantelor de diurna reglementate sub diferite denumiri de legislatia muncii,
(ii) eliminarea „mizei fiscale” pentru angajatori care i-a determinat sa caute formule cu o sarcina fiscala cat mai redusa, prin stabilirea aceluiasi regim fiscal pentru toate formele de diurna,
(iii) stimularea angajatorilor de a creste salariul de baza care este taxabil, pentru a putea acorda si o diurna mai mare netaxabila, prin introducerea celui de al doilea element de raportare in stabilirea plafonului neimpozabil (salariul de baza).

8. Avand in vedere absenta unui cadrul fiscal cert si predictibil in perioada 2015-2021, asa dupa cum am aratat pe larg in cele de mai sus si constatand ca pe acest fond nu pot fi identificate alte solutii rezonabile de iesire din aceasta situatie, fara mari pierderi economice pentru angajatorii romani si pentru Romania de altfel, dar si pierderi de credibilitate si incredere pentru autoritatile statului atat cele executive, cat si cele legislative, consideram ca se impune adoptarea unui act normativ similar Legii 209/2015 care sa prevada interdictia efectuarii de reincadrari ale indemnizatiilor in venituri salariale integral impozabile si sa anuleze obligatiile fiscale principale si accesorii stabilite de organele de inspectie fiscala in urma reincadrarii acestor indemnizatii pentru perioade controlate ulterioare datei de 1 iulie 2015.

9. Ne manifestam, ca de fiecare data, intreaga disponibilitate pentru a oferi suportul tehnic prin expertiza noastra in domeniul fiscalitatii, in cazul in care apreciati ca acesta este necesar pentru o mai completa intelegere a problemelor sau solutiilor legislative propuse de noi.

Consulta AICI scrisoarea completa a Camerei Consultantilor Fiscali catre autoritati. ►