Intrebare:
SC A SRL actionar majoritar al SC B SA, ce detine peste 75% din numarul de actiuni emise de SC B SA inregistreaza o datorie fata de societatea a carui actionar este, in cuantum de 300.000 lei. Este corecta si legala cedarea unui numar de actiuni de catre actionar SC A SRL catre SC B SA in contul datoriei? Ce operatiuni ar trebui sa intreprinda fiecare societate in parte in cazul in care este corecta si legala operatiunea?
Raspuns:
Prevederile art. 103 si urmatoarele din Legea societatilor comerciale 31/1990 reglementeaza raporturile societatii pe actiuni cu propriile titluri. Relevant in raport cu situatia prezentata in intrebarea dvs. este art. 103 indice 1 din acest act normativ care stabileste conditiile generale in care unei societati i se permite sa dobandeasca propriile actiuni.
Aceste conditii sunt:

Portal Persoane Fizice - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari

Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor

Agenda Fiscala a Contabilului 2025
a) autorizarea dobandirii propriilor actiuni este acordata de catre adunarea generala extraordinara a actionarilor, care va stabili conditiile acestei dobandiri, in special numarul maxim de actiuni ce urmeaza a fi dobandite, durata pentru care este acordata autorizatia si care nu poate depasi 18 luni de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a si, in cazul unei dobandiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minima si maxima;
b) valoarea nominala a actiunilor proprii dobandite de societate, inclusiv a celor aflate deja in portofoliul sau, nu poate depasi 10% din capitalul social subscris;
c) tranzactia poate avea ca obiect doar actiuni integral liberate;
d) plata actiunilor astfel dobandite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societatii, inscrise in ultima situatie financiara anuala aprobata, cu exceptia rezervelor legale.
In mod suplimentar posibilitatea realizarii operatiunii este relevata de prevederile art. 104 alin. 1 lit. c) care elimina orice restrictie in dobandirea propriilor actiuni in situatia actiunilor integral liberate, dobandite prin efectul unei hotarari judecatoresti, intr-o procedura de executare silita impotriva unui actionar, debitor al societatii. Chiar daca nu ne aflam in prezenta unei hotarari judecatoresti este avuta in vedere dobandirea actiunilor in contul unor obligatii ce revin asociatilor.
Din punct de vedere practic, societatea pe actiuni ar trebui sa detina o hotarare a adunarii generale care sa autorizeze preluarii propriilor actiuni in contul creantei. Vor trebui analizate insa in prealabil indeplinirea celorlalte conditii mentionate mai sus - limitarea actiunilor dobandite la nivelul de 10% din capitalul social.
Pe baza hotaririi AGA urmeaza ca administratia societatii B sa incheie cu societatea A un acord privind modalitatea de stingere a creantelor prin cesiunea actiunilor. Avand in vedere complexitatea operatiunii si a circumstantelor particulare urmeaza a fi avute si celelate dispozitii de detaliu cuprinse la art. 104 indice 1 - 107 indice 1 din Legea 31/1990.