Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
ANAF si MFP Contabilul.ro | ANAF si MFP

ContaUtil: Care e procedura pentru infiintarea si functionarea grupului fiscal unic?

Data actualizarii: 22 August 2013
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Taxe si Impoziteinfiintarea grupului fiscal unicgrup fiscalformularul 300grupul fiscal unic


Va oferim astazi mai multe prevederi aferente procedurii de infiintare a grupului fiscal unic. Astfel, prezentam persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata (TVA) principalele prevederi referitoare la infiintarea si functionarea grupului fiscal unic ca persoana impozabila din punct de vedere al TVA.


Conditiile de infiintare a grupului fiscal unic

Grupul fiscal unic reprezinta un grup de persoane impozabile stabilite in Romania care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt in relatii stranse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar si economic si poate opta sa fie tratat drept grup fiscal, cu urmatoarele conditii:

- o persoana impozabila nu poate face parte decat dintr-un singur grup fiscal;

- optiunea trebuie sa se refere la o perioada de cel putin 2 ani;

- toate persoanele impozabile din grup trebuie sa aplice aceeasi perioada fiscala.

Atentie! Optiunea privind perioada de 2 ani se refera la grup, nu la fiecare membru al grupului. Grupul fiscal se poate constitui din minimum doua persoane impozabile care sunt administrate de catre acelasi organ fiscal competent.

Se considera in stransa legatura din punct de vedere financiar, economic si organizatoric persoanele impozabile al caror capital este detinut direct sau indirect in proportie de mai mult de 50% de catre aceiasi actionari. indeplinirea acestei conditii se dovedeste prin certificatul constatator eliberat de catre Registrul Comertului si/sau, dupa caz, alte documente justificative.

Grupul fiscal unic, implementat conform procedurii mentionate, prezinta particularitati in ceea ce priveste declararea taxei pe valoarea adaugata prin formularul 300 "Decont de taxa pe valoarea adaugata". Pentru celelalte declaratii fiscale sau informative, membrii grupului se comporta ca persoane impozabile independente, pastrandu-si obligatiile individuale de declarare prevazute de lege.


Implementarea grupului fiscal unic

in vederea implementarii grupului fiscal unic de TVA se depune la organul fiscal competent o cerere semnata de catre reprezentantii legali ai tuturor membrilor grupului, care sa cuprinda urmatoarele informatii:

- numele, adresa, obiectul de activitate si codul de inregistrare in scopuri de TVA al fiecarui membru;

- dovada ca membrii sunt in stransa legatura;

- numele membrului numit reprezentant.

Cererea este insotita de certificatul constatator eliberat de catre Oficiul Registrului Comertului si/sau alte documente justificative din care rezulta componenta actionariatului persoanelor impozabile care urmeaza sa formeze grupul fiscal unic, precum si proportia de participare a actionarilor la constituirea capitalului social.

Organul fiscal competent va lua o decizie oficiala prin care sa aprobe sau sa refuze implementarea grupului fiscal si va comunica acea decizie reprezentantului grupului, in termen de 60 de zile de la data primirii documentatiei complete, respectiv a cererii insotita de documentele justificative.

in acest sens, organul fiscal competent va emite "Decizia privind aprobarea implementarii grupului fiscal unic", respectiv, "Decizia privind respingerea implementarii grupului fiscal unic", pe care le va comunica reprezentantului desemnat al grupului, conform art. 44 din Codul de Procedura Fiscala.

Implementarea grupului fiscal va intra in vigoare in prima zi din cea de-a doua luna urmatoare datei comunicarii deciziei de aprobare emisa de organul fiscal.

Important! Pe baza "Deciziei privind aprobarea implementarii grupului fiscal unic", organul fiscal competent marcheaza in vectorul fiscal, la rubrica "Taxa pe valoarea adaugata", atat pentru reprezentantul grupului, cat si pentru ceilalti membri, calitatea dobandita in cadrul grupului fiscal unic, fara sa fie anulate codurile de inregistrare in scopuri de TVA. Marcajul in vectorul fiscal se face informatic si contine data de la care este implementat respectivul grup fiscal unic, astfel incat, in situatia nedepunerii decontului de TVA sa fie notificat, conform procedurii in vigoare, doar reprezentantul grupului.

 

Obligatiile grupului fiscal unic

Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre urmatoarele evenimente:

- incetarea optiunii de a forma un grup fiscal unic, cu cel putin 30 de zile inainte de producerea evenimentului;

- neindeplinirea conditiilor privind infiintarea grupului care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, in termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat aceasta situatie;

- numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel putin 30 de zile inainte de producerea evenimentului;

- parasirea grupului fiscal de catre unul dintre membri, cu cel putin 30 de zile inainte de producerea evenimentului;

- intrarea unui nou membru in grupul fiscal, cu cel putin 30 de zile inainte de producerea evenimentului.

De la data implementarii grupului fiscal unic fiecare membru al grupului fiscal, altul decat reprezentantul, are urmatoarele obligatii:

- va raporta in decontul de taxa , formular 300, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achizitie intracomunitara de bunuri sau orice alta operatiune realizata de sau catre acesta pe parcursul perioadei fiscale;

- va trimite decontul sau de taxa reprezentantului;

- nu va plati nicio taxa datorata si nu va solicita nicio rambursare conform decontului propriu de taxa.

De asemenea, fiecare membru al grupului fiscal trebuie:

- sa depuna declaratia recapitulativa pentru livrari si achizitii intracomunitare formular 390VIES, la organul fiscal de care apartine;

- sa se supuna controlului organului fiscal de care apartine;

- sa raspunda separat si in solidar pentru orice taxa datorata de el sau de orice membru al grupului fiscal pentru perioada cat apartine respectivului grup fiscal.

Reprezentantul grupului fiscal are urmatoarele obligatii:

- va prelua, in primul decont consolidat soldurile taxei de plata de la sfarsitul perioadei fiscale anterioare neachitate pana la data depunerii acestui decont, precum si soldurile sumei negative a taxei pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile de TVA ale membrilor grupului aferente perioadei fiscale anterioare;

- va raporta in propriul decont de taxa orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achizitie intracomunitara de bunuri sau de servicii, precum si orice alta operatiune realizata de sau catre acesta pe parcursul perioadei fiscale;

- va raporta intr-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alti membri ai grupului fiscal, precum si rezultatele din propriul decont de taxa pentru perioada fiscala respectiva;

- va depune la organul fiscal de care apartine toate deconturile de taxa ale membrilor, precum si formularul de decont de taxa consolidat;

- va plati sau, dupa caz, va cere rambursarea taxei care rezulta din decontul de taxa consolidat.

Deconturile de TVA intocmite de fiecare membru al grupului, se depun, cu titlu informativ, de catre reprezentantul grupului fiscal unic la organul fiscal competent, odata cu decontul consolidat de taxa pe valoarea adaugata si se utilizeaza pentru verificarea datelor inscrise de reprezentantul grupului in decontul consolidat aferent aceleiasi perioade.

Deconturile de TVA intocmite de fiecare membru al grupului nu se prelucreaza informatic, ci se arhiveaza la dosarul fiscal al fiecarui membru al grupului.


Modificarea/ anularea grupului fiscal unic

In situatia in care, ulterior implementarii grupului fiscal unic, apar evenimente care conduc la modificarea datelor declarate initial sau la anularea tratamentului ca grup fiscal unic ori a calitatii de reprezentant/membru al unor persoane impozabile, reprezentantul grupului notifica organul fiscal prin completarea si depunerea Cererii privind grupul fiscal unic, avand bifata caseta "Cerere de modificare", in urma careia organul fiscal emite "Decizia privind modificari ulterioare in cadrul grupului fiscal unic".

Decizia se emite si ori de cate ori organul fiscal constata ca persoanele impozabile nu mai intrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate membri ai grupului fiscal unic, in conditiile prevazute de pct. 4 alin. (12) din Normele Metodologice date in aplicarea Codului Fiscal si se comunica reprezentantului desemnat al grupului, conform art. 44 din Codul de Procedura Fiscala.

In situatia in care, la incetarea grupului fiscal unic, soldul TVA din ultimul decont consolidat de TVA nu a fost achitat sau suma negativa de TVA nu a fost solicitata la rambursare, dupa caz, persoanele impozabile care au facut parte din grupul fiscal unic intocmesc primul decont de TVA prin preluarea soldului taxei de plata sau a sumei negative nesolicitate la rambursare, astfel cum acestea au fost evidentiate in ultimul decont de TVA completat de fiecare membru cu titlu informativ, pe baza caruia a fost completat ultimul decont consolidat.

 

Important!

Persoanele impozabile stabilite in Romania care fac parte dintr-un grup fiscal unic nu aplica sistemul TVA la incasare in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2013, indiferent daca cifra de afaceri anuala este inferioara plafonului de 2.250.000 lei.

Livrarile de bunuri si prestarile de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse regimului normal de impozitare, indiferent daca sunt realizate catre terti sau catre ceilalti membri ai grupului fiscal.

*

Baza legala: art. 127 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si pct. 4 din Normele Metodologice date in aplicarea articolului mentionat; Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 607/2013 privind aprobarea Procedurii de implementare si de administrare a grupului fiscal unic, precum si pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare.
 
Sursa: DGFP Valcea







Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X