A fost recent publicat proiectul de Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind infiintarea, organizarea si functionarea agentiilor pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului.
In continuarea procesului de creare si implementare a unei structuri administrative moderne, potrivit Programului de guvernare, una dintre masurile privind sprijinirea sectorului IMM, a investitiilor straine, precum si a activitatii de promovare a exportului, o reprezinta infiintarea de agentii pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului.
Tinand seama de cele precizate anterior, prin proiectul de ordonanta de urgenta se propune infiintarea de agentii pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului, institutii publice de specialitate, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.
Odata cu infiintarea acestora sunt imperios necesare: cresterea numarului de posturi pana la minimum 26 posturi pentru fiecare Agentie, avand in vedere atributiile noi din domeniile atragerii de investitii si promovarii exportului, precum si transformarea posturilor din personal contractual in functii publice.
Scopul actului normativ il constituie respectarea Programului de guvernare, in vederea aplicarii strategiei in domeniile intreprinderilor mici si mijlocii, mediului de afaceri, comertului, antreprenoriatului si investitiilor straine, impunandu-se adoptarea unui act normativ care sa vina in sprijinul mediului de afaceri, prin simplificarea sarcinilor administrative si debirocratizarea cu care se confrunta mediul de afaceri, prin inglobarea intr-un singur loc a tuturor structurilor de finantare a antreprenoriatului, prin identificarea oportunitatilor de investitii la nivel local si regional si realizarea unor proiecte de investitii „la cheie”, informarea eficienta cu privire la facilitatile acordate investitorilor, stabilirea de parteneriate cu institutii finantatoare de la nivel european si international, camere de comert bilaterale, ambasadele straine din Romania, precum si atragerea de investitii straine cu sprijinul ambasadelor Romaniei din strainatate.
Tinand cont de prevederile art. 14 din Regulamentul (UE) 2015/1.017 din 25 iunie 2015 cu privire la platforma europeana de consiliere in materie de investitii si de utilizare a parteneriatului public-privat, se impun identificarea, pregatirea si dezvoltarea proiectelor de investitii avantajoase pentru Romania, infiintand structuri specifice si capabile in realizarea acestor parteneriate.
Prin actul normativ propus se infiinteaza noua agentii pentru intreprinderi mici si mijlocii, atragere de investitii si promovare a exportului, prin reorganizarea celor opt oficii teritoriale pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie, care se desfiinteaza la data intrarii in vigoare a prezentului act normativ.
Astfel, prin proiectul de act normativ se propune:
- stabilirea numarului de posturi din cadrul agentiilor la minimum 26 posturi pentru fiecare agentie, avand in vedere completarea atributiilor acestora cu atributii noi din domeniile atragerii de investitii si promovarii exportului; implementarea in bune conditii a Programului Start-up Nation – Romania, impune suplimentarea personalului pentru acoperirea atributiilor ce decurg din derularea procesului de finantare a celor 10.000 de noi beneficiari; in anul 2016, O.T.I.M.M.C. au verificat, contractat, decontat si monitorizat un numar de 990 de beneficiari, pentru anul 2017 estimandu-se un volum de munca de cel putin 11 ori mai mare; de asemenea, se impune suplimentarea numarului de posturi avandu-se in vedere si implementarea Programului de sustinere a internationalizarii operatorilor economici romani, cu finantare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020;
- infiintarea unei agentii in Bucuresti care sa preia zona Bucuresti-Ilfov, de la O.T.I.M.M.C. Ploiesti; in prezent, la O.T.I.M.M.C. Ploiesti 9 posturi de executie, sunt arondate 8 judete si municipiul Bucuresti, iar din derularea programelor in anii anteriori, la acest oficiu se regasesc in medie 40% din totalul beneficiarilor, ceea ce inseamna ca in anul 2017, 9 persoane vor trebui sa verifice, contracteze, deconteze si monitorizeze un numar de aproximativ 4500 de beneficiari ceea ce este practic imposibil;
- stabilirea categoriei de personal al agentiilor in sensul ca personalul va fi alcatuit din functionari publici, prin transformarea posturilor de natura contractuala in functii publice, avand in vedere faptul ca activitatea personalului implica exercitarea unor atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica, respectiv cele prevazute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, personalul va fi preluat pe baza de protocol in cadrul noilor institutii publice (agentii) si va fi numit in functiile publice de executie cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale la art. 111 din Legea 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
La stabilirea structurii organizatorice vor fi avute in vedere prevederile art. 112 alin (1) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
- reglementarea modului de organizare si functionare a agentiilor, precum si de predare-preluare a activitatii si patrimoniului fiecarui O.T.I.M.M.C.; competenta privind judetele arondate pentru fiecare agentie in parte se stabileste prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat;
- stabilirea salarizarii Agentiilor.
In corelatie cu atributiile si complexitatea lucrarilor de la nivelul acestor entitati, pe de o parte, si riscurile care pot interveni in lipsa unei salarizari corespunzatoare a acestora, pe de alta parte, consideram ca se impune luarea unor masuri urgente de motivare a personalului, in vederea stoparii procesului de migrare a personalului catre institutii cu un nivel de salarizare superior si la stabilirea unui echilibru intre complexitatea muncii si riscurile care deriva din realizarea prerogativelor acestora.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Cartea verde a contabilitatii - REDUCERE 40
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Precizam ca actualul sistem de salarizare din cadrul OTIMMC-urilor raportat la functii similare, aplicat altor institutii ale administratiei publice, precum si categoriilor de personal, conduce in mod evident si nemijlocit la incalcarea unor principii juridice fundamentale, respectiv principiile nediscriminarii, stabilitatii raporturilor juridice si proportionalitatii, afectand capacitatea operativa a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat cu privire la indeplinirea atributiilor legale.
De asemenea, prin prezentul proiect de act normativ se propune stabilirea salarizarii personalului agentiilor in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.
Sursa: CNIPMMR