Declaratia 301 se depune de persoanele care nu sunt inregistrate in scop de TVA si care nu trebuie sa se inregistreze conform art 316 din Codul fiscal. Persoanele inregistrate ca platitoare de TVA in regim normal, conform art 316, NU depun decont special de TVA – D301, toate operatiunile efectuate de aceste persoane se declara in decontul de TVA – D300.
Cine are obligatia sa depuna D301?
D301 este depus de persoanele care fac urmatoarele achizitii:
1. Contribuabilii care fac achizitii intracomunitare de bunuri mai mari de 10.000 euro (altele decat mijloace de transport noi si produse accizabile)
Urmatoarele persoane care efectueaza intr-un an calendaristic achizitii intracomunitare de bunuri mai mari de 10.000euro (34.000 lei):
– persoanele juridice neimpozabile, in principal autoritati publice ce actioneaza in aceasta calitate si care nu desfasoara activitati supuse TVA; – art. 269 Cod fiscal
– persoanele impozabile neplatitoare de TVA, a caror cifra de afaceri anuala declarata sau realizata este sub 88.500 euro (300.000 lei) considerate intreprinderi mici; – art. 310 Cod fiscal
– persoane impozabile neplatitoare de TVA care desfasoara exclusiv operatiuni scutite fara drept de deducere a TVA, de exemplu: bancile, societatile de asigurari, organizatiile nonprofit, spitalele; – art. 292 Cod fiscal
– persoanele impozabile care aplica regimul special pentru agricultori, – art. 315 alin. (9), (11), (12) Cod fiscal, pct. 871 alin. (6), (7), (9), (11), (12)
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Daca achizitiile intracomunitare de bunuri sunt efectuate de la persoane impozabile care nu sunt considerate intreprinderi mici in statul lor membru. – art. 268 alin. (3) lit. a), art. 268 alin. (4) – (8) Cod fiscal
*10.000 euro = 34.000 lei la cursul de schimb comunicat de BNR la data aderarii: 3,3817 lei/euro rotunjit la cifra miilor) [pct. 3 alin. (5) norme date in aplicarea art. 268 alin. (4) lit. b) Cod fiscal]
2. Achizitii intracomunitare de bunuri indiferent de valoare (altele decat mijloace de transport noi si produse accizabile), efectuate de persoanele impozabile sau de persoanele juridice neimpozabile care sunt deja inregistrate special in scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal
Aceasta categorie include si persoanele :
– care sunt beneficiare ale unei livrari ulterioare in cadrul unei operatiuni triunghiulare – art. 268 alin. (8) lit. b), pct. 3 alin. (13) norme si art. 307 alin. (4) Cod fiscal
– care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport second-hand pentru care vanzatorul nu a aplicat de regimul special pentru bunuri second-hand in statul membru din care au fost livrate (conform mentiunii din factura „regimul marjei – bunuri second-hand”).
3. Achizitii de mijloace de transport noi
Persoanele inregistrate special sau nu conform articolului 317 (inclusiv PERSOANELE FIZICE OBISNUITE) care achizitioneaza din UE mijloace de transport noi (maxim 6 luni vechime sau 6.000 km la bord, inainte de inmatricularea autovehiculului ) – art. 266 alin. (3), art. 268 alin. (3) lit. b), art. 308 Cod fiscal
4. Achizitii intracomunitare de produse accizabile
Persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile, inregistrate special sau nu conform articolului 317, care achizitioneaza din UE produse accizabile (produse energetice, alcool si bauturi alcolice si tutun prelucrat) [art. 268 alin. (3) lit. c) si art. 308 Cod fiscal]
5. Achizitii de servicii intracomunitare
Beneficiarii, persoane impozabile, inregistrate special sau nu conform articolului 317 sau persoane juridice neimpozabile, inregistrate special in scopuri de TVA conform articolului 317, care primesc servicii de la un prestator care e stabilit in UE sau in afara UE si pentru care locul prestarii e in Romania, conform articolului 278 alineat (2).
Obs.: Beneficiarii, persoane impozabile si persoane juridice neimpozabile inregistrate special conform articolului 317 care primesc servicii intracomunitare in cazul in care realizeaza AIC sub 10.000 EURO nu au oblig sa faca plata TVA pana la depasirea plafonului daca nu comunica codul special de TVA. In acest scop nu va comunica codul de inregistrare in scopuri de TVA furnizorilor sai din alte state membre. [pct. 90 alin. (3) NM]
6. Achizitii de gaze naturale si energie electrica
Persoanele impozabile inregistrate special in scopuri de TVA conform articolului 317, care achizitioneaza gaze naturale si energie electrica de la un furnizor care nu este stabilit in Romania. – art. 275 alin. (1) lit. e) si f) Cod fiscal.
7. Bunuri care ies din regimurile vamale
Persoanele impozabile, inregistrate special sau nu conform articolului 317, din cauza carora bunurile ies din regimurile/situatiile prevazute la articolului 295 alineat (1) litera a) si d) din Codul fiscal – art. 295 alin. (1) lit. a) si d) Cod fiscal, Ordinul MFP 4147/2015
8. Alte achizitii de bunuri si servicii cu locul taxarii in Romania
Beneficiarii, persoane impozabile/juridice neimpozabile, inregistrate special sau nu conform articolului 317, livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii care au loc in Romania conform articolului 275 sau 278, daca sunt realizate de furnizori/ prestatori persoane impozabile care nu sunt stabilite si nu sunt inregistrate ca platitoare de TVA in Romania (ex. servicii in legatura cu un bun imobil, acordarea accesului la evenimente cuturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, etc.) – art. 275 si 278 Cod fiscal
Depunere Formular 301
LUNAR, pana in data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care intervine exigibilitatea* TVA; Decontul special se depune numai pentru perioadele in care intervine exigibilitatea* TVA;
Formatul electronic al Decontului special de TVA - formular 301 se obtine prin folosirea programului de asistenta care poate fi descarcat de pe site-ul www.anaf.ro. / sectiunea Servicii on-line / Descarcare declaratii electronice / Descarcare declaratii, iar instructiunile de completare ale formularului pot fi descarcate de pe site-ul ANAF - sectiunea Asistenta Contribuabili / Declararea obligatiilor fiscale / Toate formularele cu explicatii.
Exigibilitatea TVA in cazul:
- serviciilor intervine: la data prestarii acestora; [art. 281 alin. (1), art. 282 alin. (1) Cod fiscal]
- achizitiilor intracomunitare de bunuri intervine: la data emiterii facturii prevazute in legislatia altui stat membru la articolul care transpune prevederile art. 222 din Directiva 112 sau, dupa caz, la data emiterii autofacturii prevazute la art. 319 alin. (9) ori in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit faptul generator, daca nu a fost emisa nicio factura/autofactura pana la data respectiva. [art. 284 Cod fiscal]
Declararea si plata TVA datorata pentru achizitia intracomunitara de mijloace de transport se face pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea TVA, respectiv pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare lunii in care a fost emisa factura/autofactura.
Exceptie: In cazul in care nu a fost emisa nicio factura/autofactura pana la data de 15 a lunii urmatoare livrarii mijlocului de transport, declararea si plata TVA se face pana la 25 inclusiv a lunii urmatoare acestei date de 15 a lunii urmatoare livrarii mijlocului de transport. [art. 284 Cod fiscal]
Cursul de schimb se determina utilizand ultimul curs de schimb comunicat de BNR ori cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectueaza decontarile, valabil la data la care intervine exigibilitatea TVA. [art. 290 alin. (2) Cod fiscal]
Atentie!
Codul de TVA obtinut ca urmare a inregistrarii speciale in scopuri de TVA conform articolului 317 din Codul fiscal poate fi utilizat numai pentru operatiunile pentru care a fost obtinut: achizitii intracomunitare de bunuri sau de servicii intracomunitare prevazute la articolulul 278 alineatul (2) primite de la/prestate catre persoane impozabile stabilite in alt stat membru.
pct. 90 alin. (7) dat in aplicarea art. 317 Cod fiscal]
Daca persoana obligata sa se inregistreze special in scopuri de TVA conform articolului 317, nu solicita inregistrarea, organele fiscale vor inregistra persoana respectiva din oficiu. [art. 317 alin. (4) Cod fiscal]
Plata TVA se face in contul „TVA incasata pentru operatiuni interne” care poate fi identificat accesand site-ul www.anaf.ro/Asistenta Contribuabili/Plata obligatiilor fiscale/Codurile IBAN/Trezoreria judeteana.
Foto: pixabay.com