Pe site-ul Ministerului Finantelor Publice a fost publicat un Proiect de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Codului fiscal.
Una dintre modificarile propuse vizeaza contributiile sociale datorate de persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente (PFA, titulari intrepirnderi individuale, intreprinderi familiale, persoane care exercita profesii liberale).
Prin proiect se propune ca aceste persoane sa plateasca contributia de asigurari sociale la nivelul venitului ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decat nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata aprobat prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributia.
Persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente, din una sau mai multe surse de venit, datoreaza contributia de asigurari sociale daca sunt indeplinite urmatoarele conditii, dupa caz:
a) venitul net realizat in anul precedent, exclusiv cheltuielile reprezentand contributia de asigurari sociale, raportat la numarul lunilor de activitate din cursul anului, este cel putin egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna ianuarie a anului pentru care se stabileste contributia;
b) venitul net lunar estimat a se realiza este cel putin egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna in care isi incep activitatea sau nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna ianuarie a anului pentru care se stabileste contributia, in cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la stabilirea venitului net anual;
c) valoarea lunara a normelor de venit, obtinuta prin raportarea normelor anuale de venit la numarul lunilor de activitate din cursul anului dupa aplicarea corectiilor, este cel putin egala cu nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna ianuarie a anului pentru care se stabilesste contributia, in cazul contribuabililor care in anul fiscal in curs desfasoara activitati impuse pe baza de norme de venit;
De asemenea, proiectul prevede ca, persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente nu vor datorea contributia de asigurari sociale daca se incadreaza intr-una dintre urmatoarele situatii:
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile
Manual de politici contabile - Stick USB
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
a) realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor sau venituri din pensii, pentru care sunt asigurate in sistemul public de pensii sau intr-un sistem propriu de asigurari sociale, potrivit legii;
b) realizeaza venituri din activitati independente pentru care sunt asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale, potrivit legii.
In prezent, persoanele care obtin venituri din activitati independente nu sunt exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale daca obtin venituri din salarii insa nu datoreaza contributia de asigurari sociale persoanele fizice asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale, care nu au obligatia asigurarii in sistemul public de pensii potrivit legii, precum si persoanele care au calitatea de pensionari.
In ceea ce priveste contributia de asigurari sociale de sanatate, conform proiectului, contribuabilii care nu realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor, si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, datoreaza aceasta contributie daca realizeaza venituri lunare, cumulate cel putin egale cu salariul de baza minim brut pe tara din una sau mai multe surse de venituri din urmatoarele categorii:
a) venituri din activitati independente;
b) venituri din asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlurilor II, III sau Legii nr. 170/2016;
c) venituri din cedarea folosintei bunurilor;
d) venituri din investitii;
e) venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura;
f) venituri din alte surse.
Pentru contributia de asigurari sociale de sanatate proiectul propune o baza lunara de calcul reprezentata de salariul de baza minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza.
Cotele de contributii prevazute de proiect sunt:
- contributia de asigurari sociale de sanatate CASS- 10%
- contributia de asigurari sociale CAS - 25 %.