Conform unor informatii de ultima ora, Robert Negoita, primarul Sectorului 3 din Bucuresti si presedinte al Asociatiei Municipiilor, a anuntat ca premierul ca Mihai Tudose si Liviu Dragnea le-au spus ca Guvernul va adopta in sedinta de miercuri Ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal prin care contributiile vor trece de la angajator la angajat.
Totodata, si Gheorghe Falca, primarul Aradului, a declarat ca Guvernul a fost de acord sa acorde compensatii primariilor care vor pierde bani de la buget in urma modificarii Codului Fiscal, informeaza HotNews.ro. Nu acelasi lucru se va intampla si in cazul sectorului privat care nu va beneficia de niciun fel de compensari.
Aceste compensari vin dupa ce primariile s-au plans ca scaderea impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2018 le va produce gauri majore in bugete.
Conform aceleiasi surse, Robert Negoita a anuntat ca primarii au convenit astazi cu premierul Tudose si seful PSD Liviu Dragnea ca va creste Cota defalcata din impozitul pe venit care le revine primariilor de la 41,75% la 43%. De asemenea, pentru a compensa pierderile primariilor, Guvernul le va aloca in 2018 compensatii din bugetul de stat, dar nu e clar care e nivelul acestor compensatii si cum vor fi ele stabilite.
"Nu vor fi mai mici veniturile fata de 2017", a precizat Robert Negoita, contrazis insa de Gheorghe Falca, primarul Aradului spunand ca va pierde anul viitor 8 milioane de euro, transmite aceeasi sursa.
Potrivit HotNews.ro, cei doi primari au mai anuntat ca in primavara anului viitor va exista o noua intalnire cu Guvernul pentru a regla situatia.
Gheorghe Falca a mai spus ca "am solicitat cresterea cotei din impozitul pe venit pana la 60% pentru a compensa pierderea", dar guvernul a aprobat doar o crestere pana la 43%.
Prim-ministrul Mihai Tudose confirmat si el ca miercuri va avea loc sedinta de Guvern, iar modificarile Codului fiscal, inclusiv transferul contributiilor de la anjator la angajat, vor fi facute prin Ordonanta de urgenta, transmite News.ro. Tudose a anuntat aceasta decizie dupa intalnirile de ieri si de azi cu Liviu Dragnea, principalul promotor al masurii.
Intrebat daca vor fi trecute contributiile de la angajat la angajator, premierul Mihai Tudose a raspuns: "Da". Intrebat apoi daca transferul va fi facut prin Ordonanta de urgenta, seful Guvernului a spus: "Da, prin ordonanta".
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
La o a treia intrebare, si anume cand va avea loc sedinta de Guvern, Tudose a spus: "Maine" (miercuri - n. red.).