In Monitorul Oficial nr. 186 din 24 februarie 2021 au fost publicate modificarile referitoare la ajutoarele de stat Horeca. Masurile sunt cuprinse in OUG nr. 10/2021 care modifica si completeaza celebrul act normativ pentru Horeca - OUG nr. 224/2020.
Printre modificarile introduse prin OUG 10/2021 se afla mai multe conditii pentru beneficiarii acestui ajutor de stat. Spre exemplu, acestia au obligatia mentinerii activitatii pentru care au obtinut finantare pentru cel putin un an de la data platii sumelor sau doi ani de la data platii sumelor, in cazul in care valoarea grantului este mai mare de echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro, daca prin acte normative nu se instituie restrictii de natura a impune suspendarea ori intreruperea activitatii comerciale. Perioada de suspendare ori intrerupere a activitatii comerciale nu se ia in calcul la determinarea termenului de 12 luni, respectiv 24 de luni.
De asemenea, cei care vor sa aplice pentru aceste ajutoare de stat trebuie sa stie ca vor trebui sa apeleze la contabili CECCAR sau auditori financiari inainte fiindca baza de calcul a ajutorului trebuie certificata si asumata de un expert.
Recent, Claudiu Nasui, ministrul Economiei, a spus ca banii nu se vor mai acorda pe principiul „primul venit, primul servit”, ci tuturor beneficiarilor eligibili, indiferent cand au facut solicitarea.
OUG 10/2021 - ajutoare de stat Horeca: continutul actului normativ
Denumire completa: Ordonanta de urgenta nr. 10 din 19 februarie 2021 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 224/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentatie si agentii de turism, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19, precum si privind unele masuri fiscale
Articolul I
Cartea Verde a Contabilitatii
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 224/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentatie si agentii de turism, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19, precum si privind unele masuri fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2020, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Titlul se modifica si va avea urmatorul cuprins:
ORDONANTA DE URGENTA privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului si alimentatiei publice, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19
2. La articolul 1, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Articolul 1
(1) Prin prezenta ordonanta de urgenta se stabileste cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finantare din fonduri publice nationale si/sau din fonduri externe pentru intreprinderile din domeniul turismului si alimentatiei publice, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19.
(2) Ajutoarele de stat acordate in baza prezentei scheme sunt compatibile cu piata comuna in baza art. 107 alin. (3) lit. (b) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, denumit in continuare TFUE, astfel cum este interpretat de sectiunea a 2-a si sectiunea 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Cadru temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificarile si completarile ulterioare [C(2020) 2215 din 3 aprilie 2020, C(2020) 3156 din 8 mai 2020, C(2020) 4509 din 29 iunie 2020 si C(2020) 7127 din 13 octombrie 2020], si se acorda dupa comunicarea de catre Comisia Europeana a deciziei de autorizare. Modificarea si/sau completarea prezentei scheme de ajutor de stat isi produc(e) efectele de la data comunicarii de catre Comisia Europeana a deciziei de autorizare.
3. La articolul 1 alineatul (3), literele e) si g) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
e) beneficiari de ajutor de stat - structuri de primire turistice cu functiuni de cazare clasificate, structuri de alimentatie, inregistrate in scopuri fiscale pe teritoriul Romaniei, agentii de turism licentiate si ghizii de turism atestati, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei si care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, detinute de sau organizati ca intreprinderi infiintate in baza Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata, cu modificarile ulterioare, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceri, aprobata cu modificari prin Legea nr. 301/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 182/2016;
.............................................................................................
g) durata schemei - prezenta schema de ajutor de stat se deruleaza pana la data de 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzatoare urmand a fi realizata pana cel tarziu la data de 30 iunie 2022, in limita creditului bugetar;
4. La articolul 1 alineatul (3) litera i), punctul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
2. in cazul unei societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in care cel putin unii dintre asociati au raspundere nelimitata pentru creantele societatii, alta decat un IMM care exista de mai putin de 3 ani sau, in sensul eligibilitatii pentru ajutor pentru finantare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vanzare comerciala care se califica pentru investitii pentru finantare de risc in urma unui proces de diligenta efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci cand mai mult de jumatate din capitalul propriu, asa cum reiese din contabilitatea societatii, a disparut din cauza pierderilor acumulate. In sensul prezentei dispozitii, «o societate in care cel putin unii dintre asociati au raspundere nelimitata pentru creantele societatii» se refera in special la acele tipuri de societati mentionate in anexa II la Directiva 2013/34/UE;
5. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul 2
(1) Ajutorul se acorda beneficiarilor sub forma unor granturi in cuantum de 20% din baza de calcul, rezultata din desfasurarea activitatilor aferente codurilor CAEN prevazute la art. 3 alin (2), in anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul in lei al sumei de 800.000 euro la nivel de intreprindere. Cifrele utilizate trebuie sa fie brute, inainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.
(2) Baza de calcul al ajutorului reprezinta:
a) pentru beneficiarii care raporteaza cifra de afaceri, diferenta dintre cifra de afaceri obtinuta din activitatea eligibila aferenta anului 2019 si cifra de afaceri obtinuta din activitatea eligibila aferenta anului 2020;
b) pentru beneficiarii care aplica regimul special pentru agentiile de turism in conformitate cu dispozitiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, diferenta dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 si volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2020;
c) pentru beneficiarii care tin evidenta in partida simpla, in conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. (5) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, diferenta dintre incasarile obtinute din activitatea eligibila aferenta anului 2019 si incasarile obtinute din activitatea eligibila aferenta anului 2020.
(3) Baza de calcul al ajutorului, calculata conform prevederilor alin. (2), este certificata si asumata fie de catre un expert contabil sau o societate de expertiza contabila membru/membra al/a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, selectat/selectata si remunerat/remunerata de catre aplicant, fie de catre un auditor financiar sau o firma de audit autorizat/autorizata in Romania, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din Romania, selectat/selectata si remunerat/remunerata de catre aplicant.
(4) Cursul de schimb utilizat in implementarea schemei de ajutor de stat instituite prin prezenta ordonanta de urgenta este cursul Bancii Nationale a Romaniei valabil la data de lansare a apelului de proiecte.
(5) Din grantul acordat beneficiarii pot achita obligatiile fiscale, precum si alte creante bugetare administrate de organul fiscal central, care se inregistreaza la plata dupa data acordarii ajutorului de stat si pana la expirarea perioadei de 12 luni, respectiv 24 de luni, prevazuta la art. 5.
6. La articolul 3, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Beneficiarii prezentei scheme sunt agentii de turism, care desfasoara activitati conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu functiuni de cazare, care desfasoara activitati conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentatie, care desfasoara activitati conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 si care sunt inregistrate in scopuri fiscale pe teritoriul Romaniei, precum si ghizii de turism care desfasoara activitati conform codului CAEN 7990. Activitatile sunt eligibile daca sunt desfasurate in baza unor licente de turism, certificate de clasificare, autorizatii de functionare sau atestate de ghid de turism valabile.
7. La articolul 3 alineatul (7), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
a) nu au mai primit un alt ajutor conform sectiunii 3.1 din Comunicare sau, daca au primit, ajutorul primit insumat cu cel primit in baza prezentei scheme nu depaseste echivalentul in lei al sumei de 1.800.000 euro;
8. La articolul 3 alineatul (7), dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:
c) au depus situatiile financiare anuale aferente ultimelor doua exercitii financiare incheiate, pentru care s-a implinit termenul legal de depunere, prevazut la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au obligatia sa intocmeasca asemenea situatii.
9. La articolul 4, alineatele (2)-(4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
(2) Prin schema de ajutor de stat se acorda ajutoare de stat unui numar estimat de 73.211 de beneficiari.
(3) Semnarea contractului de finantare cu beneficiarul in cadrul schemei se face pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2021, iar plata sumelor se face pana cel tarziu la data de 30 iunie 2022, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2).
(4) Daca valoarea insumata a cererilor de finantare aprobate depaseste valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu aceasta destinatie, angajarea, respectiv plata catre beneficiar se va face proportional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totala a cererilor de finantare aprobate.
10. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul 5
Beneficiarii schemei de ajutor de stat prevazute de prezenta ordonanta de urgenta au obligatia mentinerii activitatii pentru care au obtinut finantare pentru cel putin 12 luni de la data platii sumelor sau 24 de luni de la data platii sumelor, in cazul in care valoarea grantului este mai mare de echivalentul in lei al sumei de 200.000 euro, daca prin acte normative nu se instituie restrictii de natura a impune suspendarea ori intreruperea activitatii comerciale. Perioada de suspendare ori intrerupere a activitatii comerciale nu se ia in calcul la determinarea termenului de 12 luni, respectiv 24 de luni.
11. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul 6
(1) Modalitatea si data de lansare a apelului de proiecte, procedura de inscriere, verificare, contractare, plata si monitorizare, precum si cheltuielile eligibile se detaliaza in procedura de implementare a schemei de ajutor de stat.
(2) In vederea acordarii ajutorului de stat, reprezentantii furnizorului au obligatia sa verifice urmatoarele:
a) indeplinirea conditiilor de eligibilitate;
b) existenta raportului de expertiza contabila, semnat electronic de expertul contabil, sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
c) corespondenta dintre baza de calcul anuala obtinuta din activitatea eligibila aferenta anilor 2019 si 2020, declarata pe propria raspundere de catre aplicant in formularul de inscriere, cu valorile calculate, certificate si asumate de catre expertul contabil sau de catre auditorul financiar;
d) faptul ca solicitantul nu inregistreaza obligatii fiscale restante si alte creante bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest sens, furnizorul ajutorului de stat va extrage, din oficiu, certificatele de atestare fiscala, in mod automat, prin aplicatia informatica PATRIMVEN. In cazul in care se inregistreaza astfel de obligatii restante, beneficiarul se obliga sa le achite din ajutorul acordat in cadrul programului;
e) eligibilitatea cheltuielilor si legatura acestora cu activitatea pentru care solicitantul aplica.
(3) Daca se constata de catre furnizor ca la inscriere aplicantul a facut declaratii incomplete, nereale sau neconforme cu realitatea, furnizorul dispune recuperarea ajutorului de stat, pentru motivul nerespectarii conditiilor de acordare, in conformitate cu dispozitiile art. 39 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 20/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, in calitate de furnizor, va incheia un protocol de colaborare cu Ministerul Finantelor si Agentia Nationala de Administrare Fiscala, avand ca obiect verificarea valorii cifrei de afaceri realizate din activitatea de turism, activitatea structurilor de cazare, structurilor de alimentatie si agentiilor de turism la contribuabilii selectati in functie de riscul fiscal rezultat din analiza de risc.
12. Articolele 10 si 11 se abroga.
Articolul II
In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului va aproba procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 224/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentatie si agentii de turism, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19, precum si privind unele masuri fiscale si va desemna structura de specialitate din cadrul ministerului, responsabila pentru implementarea schemei de ajutor de stat, prin ordin, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.