Bugetul pentru anul 2022 va fi construit fara noi taxe, a informat Adrian Caciu, ministrul Finantelor Publice, intr-o intalnire cu reprezentantii mediului de afaceri.
Ministrul Finantelor a decis intalnirea periodica cu reprezentantii mediului de afaceri din Romania pentru asigurarea sustenabilitatii politicilor finaciar-fiscale si consolidarea parteneriatului dintre mediul antreprenorial si guvern. Prima intalnire din aceasta serie a avut loc joi, 9 decembrie 2021, la sediul Ministerului Finantelor. Au participat reprezentanti ai Confederatiei Nationale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) si Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).
In cadrul discutiei, ministrul Finantelor a prezentat cadrul macroeconomic, care va sta la baza proiectului de buget pentru anul 2022, politica fiscala pentru anul urmator, necesitatea infiintarii unui Consiliu Consultativ la nivelul Ministerului de Finante, precum si schemele de ajutor pentru IMM-uri si programele destinate cresterii gradului de digitalizare a economiei.
”Vom construi bugetul pentru 2022 fara noi taxe. Orice modificare a regimului fiscal va fi facuta in mod predictibil, doar in urma unui dialog cu dumneavoastra, reprezentantii mediului de afaceri. Acum Romania are nevoie de solidaritate pentru a-i proteja pe romanii cu venituri mici de cresterea preturilor, in special a celor de la energie. Vom face asta stimuland economia si firmele care produc in Romania, indiferent de nationalitatea actionariatului lor, fiindca tot ceea ce se fabrica in Romania se face cu angajati romani. Un produs fabricat in Romania inseamna locuri de munca pentru romani. Sustinand producatorii din Romania, oferim garantii mai mari pentru sute de mii de angajati ca vor avea locuri de munca stabile si sigure.” a declarat Adrian Caciu.
Potrivit unui comunicat al MFP, in prezentarea programului economic al noii guvernari s-au subliniat solutiile si schemele de ajutor pentru IMM si companiile mari. Scopul declarat al bugetului pe 2022 este sa sprijine toate companiile care fabrica produse cu valoare adaugata ridicata, sa sprijine companiile care fac exporturi si sa implementeze programe destinate cresterii gradului de digitalizare a economiei.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
In cele din urma, contestata taxa de solidaritate de 1%, care ar putea sa li se aplice companiilor a caror cifra de afaceri depaseste 100 de milioane de euro, va fi abandonata de Guvern. Noua taxa care ar fi urmat sa se aplice la aproximativ 300 de companii din Romania ar fi adus la buget cinci miliarde de lei in plus.