ANAF atrage atentia asupra noilor prevederi referitoare la reprimirea din oficiu a codului de TVA anulat. Va reamintim pe aceasta cale ca in Monitorul Oficial al Romaniei nr.584/ 21.07.2017 a fost publicata Legea nr.177/ 2017 privind aprobarea OUG nr.3/ 2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.227/ 2015 privind Codul fiscal, in vigoare de la 24 iulie 2017.
Documentul aduce completari procedurii de inregistrare in scopuri de TVA, in sensul in care agentii economici isi vor recapata codul de TVA dupa ce vor indrepta situatia care a generat risc fiscal ridicat, fara sa mai treaca prin filtrul criteriilor stabilite de ANAF privind analiza de risc.
CE SE MODIFICA DE LA 1 OCTOMBRIE!
Concret, incepand cu data de 1 octombrie 2017, vor fi reinregistrate din oficiu in scopuri de TVA, fara a mai fi verificate din perspectiva riscului fiscal, firmele care:
• au depus deconturi pe zero;
• nu au depus deconturi timp de 6 luni;
• asociatii/administratorii au cazier fiscal, daca inceteaza situatia care a condus la anulare.
CAND SE ANULEAZA DIN OFICIU CODUL DE TVA?
Anularea din oficiu a codului de TVA se produce atat in momentul in care contribuabilul este declarat inactiv, in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Fiscala, cat si in urmatoarele situatii:
• atunci cand asociatii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabila insasi au/au avut inscrise in cazierul fiscal anumite fapte de natura penala;
• in situatia in care firma nu a depus, pe parcursul a sase luni consecutive, niciun decont de TVA, in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala luna calendaristica si pentru doua trimestre consecutive, in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala trimestrul calendaristic;
• atunci cand contribuabilul a depus deconturi pentru 6 luni consecutive, in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala luna calendaristica, si pentru 2 trimestre consecutive, in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala trimestrul calendaristic, in care nu au fost evidentiate
achizitii de bunuri/servicii si nici livrari de bunuri/prestari de servicii realizate in cursul acestor perioade de raportare;
• in situatia in care persoana impozabila nu era obligata si nici nu avea dreptul sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA;
• atunci cand persoana impozabila infiintata in baza Legii nr.31/ 1990 privind societatile comerciale, republicata, cu sediul activitatii economice in Romania, prezinta risc fiscal ridicat.
CAND POATE FI O FIRMA DECLARATA INACTIVA?
Potrivit prevederilor art.92 din Codul de Procedura Fiscala, o firma poate fi declarata inactiva in urmatoarele situatii:
- nu isi indeplineste, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
- se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
- organul fiscal central constata ca nu functioneaza la domiciliul fiscal declarat;
- inactivitatea temporara inscrisa la registrul comertului;
- durata de functionare a societatii este expirata;
- societatea nu mai are organe statutare;
- durata detinerii spatiului cu destinatia de sediu social este expirata (aceasta durata poate fi determinata de perioada de valabilitate inscrisa in contractul de inchiriere sau in contractul de comodat depus la Oficiul Registrului Comertului).
Sursa: Administratia Judeteana a Finantelor Publice Braila