Exemple concrete pot fi analizate prin cele ce urmeaza in ce priveste neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie 2014 datorita unui ghid realizat de S&R Accounting Leader SRL.
Incepem prin a va reaminti ca in Monitorul Oficial nr. 308 din 25 aprilie 2014, a fost publicata OUG nr 19/2014 prin care s-a reintrodus prevederea privind neimpozitarea profitului reinvestit.
Prevederile de mai jos sunt extrase din Ghidul practic privind neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie 2014, pus la dispozitie in mod public de CECCAR pentru toti cei interesati.
Reglementari referitoare la aceasta scutire au existat si in perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, fiind vorba insa, asa cum mentioneaza sursa amintita, "mai mult de o amanare a impozitarii profitului, pe perioada de amortizare a investitiei respective.
De asemenea, retinem ca in M. Oficial nr. 384 din 23 mai 2014, a fost publicata HG nr. 421/2014 care prezinta o serie de exemple referitoare la scutirea de impozit a profitului reinvestit. Regasiti, asadar, in randurile de mai jos, cateva aspecte esentiale, redate de ghidul amintit, cu privire la neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie 2014:
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Neimpozitarea profitului reinvestit - in trecut
In perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, valoarea fiscala a activelor dobandite se determina ca difere nta intre valoarea de productie si/sau de achizitie si suma pentru care s-a aplicat scutirea de impozit. Astfel, amortizarea acestor bunuri era considerata cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit.
De cand se aplica aceasta facilitate?
In perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2016, profitul reinvestit in productia in regie proprie si/sau achizitia de echipamente tehnologice noi (masini, utilaje si instalatii de lucru) folosite in scopul
desfasurarii activitatii economice nu se impoziteaza.
Este vorba despre activele care se regasesc in subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG 2139/2004.
Iata cateva exemple de active care pot fi achizitionate in aceasta perioada.
Este vorba despre masini, utilaje si instalatii pentru:
- extractia si prepararea carbunilor si minereurilor metalifere si nemetalifere;
- constructii (excavatoare, instalatii de forat, betoniere, malaxoare etc.);
- agricultura (tractoare agricole, masini pentru recoltat, instalatii pentru irigatii etc.);
- silvicultura, exploatarea si prelucrarea lemnului;
- transporturi si telecomunicatii (receptoare telefonie mobile, statii radio, monitoare de control video si audio etc.);
- ocrotirea sanatatii (stomatologie, fizioterapie, oftalmologie etc.);
- circulatia marfurilor (masini de spalat vesela si tacamuri etc.);
- gospodaria comunala si spalatorii;
- industria textila, a confectiilor, pielariei, blanariei si incaltamintei;
- constructii de masini si prelucrarea metalului;
- industria celulozei si hartiei, industria chimica si petrochimica;
- industria alimentara;
- industria poligrafica;
- metalurgia neferoasa;
- prospectiuni geologice si geofizice, foraj si extractia titeiului si gazelor;
- metalurgia feroasa, inclusiv laminarea si trefilarea metalelor;
- producerea materialelor de constructii si refractare, producerea sticlei, portelanului si faiantei;
De asemenea, se incadreaza si:
- masinile de forta si utilajele energetice (generatoare de energie electrica, motoare eoliene etc.);
- masinile, utilajele si instalatiile comune care functioneaza independent (pompe centrifuge, aparate de climatizare, masini si instalatii pentru industria frigului etc.).
Echipamentele tehnologice considerate noi sunt cele care nu au fost utilizate anterior datei achizitiei.
Contribuabilii care beneficiaza de aceasta prevedere nu pot alege metoda de amortizare accelerata
pentru echipamentele tehnologice respective. Pentru echipamentele tehnologice luate in folosinta in baza contractelor de leasing financiar si puse in functiune in perioada 1 iulie 2014 - 31 decembrie
2016 inclusiv, scutirea de impozit pe profit se aplica de catre utilizator.
ATENTIE!
Prevederea referitoare la neimpozitarea profitului se aplica pentru profitul reinvestit in echipamentele tehnologice produse si/sau achizitionate dupa 1 iulie 2014 si puse in functiune
pana la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
EXEMPLUL 1:
Activ achizitionat in iunie 2014 si pus in functiune in iulie 2014
In luna iunie2014, societatea Leader achizitioneaza un echipament tehnologic la costul de 40.000 lei, iar in data de 14 iulie 2014, conform procesului-verbal de punere in functiune, a finalizat instalarea acestuia in sectia de productie si l-a dat in folosinta.
Poate societatea sa beneficieze de scutire de impozit pe profit in acest caz?
NU. Avand in vedere ca masura neimpozitarii profitului reinvestit este aplicabila incepand cu 1 iulie 2014 si doar pentru activele achizitionate dupa aceasta data, societatea nu poate beneficia de scutire la calculul impozitului pe profit.
Ce reprezinta profitul reinvestit?
Profitul investit reprezinta soldul contului de profit si pierdere, adica profitul contabil brut cumulat de la inceputul anului, in anul punerii in functiune a echipamentelor tehnologice respective. Scutirea de impozit se acorda in limita impozitului pe profit datorat pentru acea perioada.
Profitul contabil brut cumulat de la inceputul anului este profitul contabil la care se adauga cheltuielile cu impozitul pe profit, inregistrat in trimestrul/anul punerii in functiune a echipamentelor tehnologice respective.
EXEMPLUL 2:
Activ achizitionat in decembrie 2014 si pus in functiune in februarie 2015
In luna decembrie 2014, societatea Leader achizitioneaza un utilaj la costul de 70.000 lei, pe care il pune in functiune in data de 21 februarie 2015, conform procesului-verbal intocmit.
In ce trimestru beneficiaza societatea de scutire de impozit pe profit?
Codul fiscal precizeaza foarte clar ca scutirea de impozit pe profit se acorda in trimestrul in care activul este pus in functiune. Astfel, in acest exemplu, societatea va beneficia de creditul fiscal aferent la calculul impozitului pe profit aferent anului 2015. Pentru perioada 1 iulie 2014 - 31 decembrie 2014, in aplicarea facilitatii se ia in considerare profitul contabil brut inregistrat incepand cu data de 1 iulie 2014 si investit in activele produse si/sau achizitionate si puse in functiune
dupa aceeasi data.
Scutirea se calculeaza trimestrial sau anual, in functie de caz. Suma profitului scutit de la impozitare, mai putin partea aferenta rezervei legale, va fi repartizata la sfarsitul exercitiului financiar cu prioritate pentru constituirea rezervelor, pana la nivelul profitului contabil inregistrat la sfarsitul exercitiului financiar.
Rezerva astfel constituita va fi impozitata la momentul utilizarii sub orice forma, precum si in cazul operatiunilor de reorganizare, daca societatea beneficiara nu preia aceasta rezerva.
Sursa: S&R Accounting Leader SRL