In analiza urmatoare, o societate detine aparate de tip POS pentru incasarea contravalorii marfurilor pe baza de card. Sunt persoane fizice (mai ales salariati ai societatii) care doresc sa efectueze retrageri de numerar prin utilizarea acestor aparate. Vom vedea care sunt inregistrarile contabile pentru aceste retrageri de numerar prin POS-urile instalate si daca exista o limita valorica sau doar in limita disponibilului din casieria punctului de lucru. De asemenea, vom vedea daca aceste eliberari de numerar sunt cuprinse in plafoanele stabilite de Legea 70/2015.
Situatia expusa este reglementata de Legea 209/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata, care va intra in vigoare de la data de 1 ianuarie 2017.
Astfel, conform art. 1 alin. 4-7 din ordonanta, astfel cum a fost modificata prin Legea 209/2016 institutiile emitente si acceptante de carduri trebuie sa intreprinda toate masurile necesare, de implementare a sistemului de acordare de avansuri in numerar la terminalele de plata, odata cu achizitia de bunuri si/sau servicii, pentru utilizatorii de carduri (persoane fizice in acest caz). Persoanele juridice care desfasoara activitati de comert cu amanuntul si care realizeaza anual o cifra de afaceri mai mare de 10.000 de euro in echivalent lei ofera serviciul de avans in numerar la terminalele de plata in baza contractelor incheiate cu institutiile acceptante si pot acorda avansuri in numerar. Acestea afiseaza la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum si informatii privind costurile serviciului.
Avansul acordat se evidentiaza distinct pe bonul fiscal si nu poate depasi suma de 200 de lei. Tranzactiile privind avansul in numerar se asimileaza retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzactiilor se stabilesc conform contractelor in vigoare intre parti. Comerciantii pot percepe, de la titularul cardului, un comision care nu poate depasi 1% din valoarea avansului acordat. In cazul in care suma existenta in casa, la dispozitia comerciantilor acceptanti de carduri nu acopera suma solicitata de clientul utilizator de card, acesta va primi suma disponibila.
Prin urmare exista o limita valorica maxima de 200 lei/bon fiscal eliberat persoanei fizice, dar si aceasta este circumstantiata de disponibilul existent in casieria unde este instalat POS-ul. Mai mult, acordarea sumelor in numerar poate fi realizata doar odata cu achizitia de bunuri si/sau servicii, persoanele fizice interesate neputand solicita sumele decat daca achizitioneaza concomitent bunuri sau servicii.
Sumele acordate in numerar clientilor (reglementate legal ca "avansuri de numerar") sunt asimilate retragerilor de numerar de la bancomate si nu intra sub incidenta prevederilor Legii 70/2015
intrucat nu pot fi considerate nici plati catre operatori economici (art. 3 alin. 1 lit. c din lege), nici plati din avansuri spre decontare (art. 3 alin. 1 lit. e din lege) si nici plati catre persoane fizice reprezentand contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a unor prestari de servicii,
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
- Oct 1440 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 148
2024, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Oct 14100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 14100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - FARA intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 2238 locuri
disponibileSeminarul National de Salarizare si Contributii, editia 47
2024, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Oct 2297 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Salarizare si Contributii
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 2399 locuri
disponibileWebinarul Noua Lege a Pensiilor
2024, www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
Contabilitatea organizatiilor non-profit abonament 12 luni 3 luni GRATUITE
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
In privinta inregistrarilor contabile, deocamdata nu au fost modificate normele metodologice de aplicare a ordonantei (exista un termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Legii 209/2016) si nici nu se cunosc detalii in privinta aranjamentelor financiare intre banci si comercianti, astfel ca in lipsa lor sugeram urmatoarele inregistrari:
- acordarea avansului de numerar conform bon fiscal
461 "Debitori diversi" = 5311 "Casa in lei"
- recuperarea sumelor avansate de la institutiile emitente ale cardurilor
5121 "Conturi la banci in lei" = 461 "Debitori diversi"
- inregistrarea comisioanelor cuvenite comerciantului
5121 "Conturi la banci in lei" (5311 "Casa in lei") = 708 "Venituri din activitati diverse".
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Constanta Popa - Economist