Impozitarea bacsisului revine pe scena noutatilor. Asociatia Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania (HORA) propune schimbarea legislatiei referitoare la veniturile obtinute de ospatari, asa-zisul bacsis. Institutia solicita ca acestea sa fie evidentiate separat in bonul fiscal, insa fara a se supune cotei de TVA, a declarat, luni, Dragos Petrescu, presedintele HORA.
"Bacsisul nu ar trebui sa se supuna cotei de TVA, pentru ca nu este asimilat unei livrari de bunuri sau unei prestari de servicii si, ca urmare, bacsisurile oferite de clienti se distribuie angajatilor de catre conducerea operatorului economic", a spus, luni, Dragos Petrescu, presedintele HORA, intr-o conferinta de presa, potrivit ziare.com.
Conform presedintelui HORA, veniturile din bacsis ar trebui considerate venituri din alte surse si impozitate la sursa prin aplicarea cotei de 10%.
"Operatorul economic va evidentia in contabilitate operatiunile de incasare a sumelor din bacsis si distribuirea acestora catre angajati. Ospatarul este obligat sa declare bacsisul la sfarsitul anului ca venit, urmand a fi impozitat cu 10%. Va fi declarat numai de o parte si nu intra in responsabilitatea operatorilor", mai arata propunerea HORA.
In prezent, in Romania cultura bacsisului nu este implementata atat de puternic incat acesta sa fie obligatoriu, asa ca in alte tari, a mai adaugat Petrescu.
Datele HORA arata ca sunt tari in care clientii lasa bacsis intre 10% si 20% din nota de plata, precum Germania, Marea Britanie, Cehia, Croatia, Canada, Turcia, Grecia, Rusia, SUA. Dar ca exista si tari in care nu se lasa bacsis: Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelanda, China. Iar in SUA, chiar sunt state care au aprobat legi care sa interzica bacsisul.
Impozitarea bacsisului – scurt istoric
Nu este prima oara cand se discuta despre impozitarea bacsisului. La inceputul lunii decembrie 2018, (HORA) a inaintat Ministerului Finantelor Publice o propunere de reglementare a tipsului despre care am scris
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Si in 2017 s-a discutat despre acest subiect controversat, cand unii patroni de restaurante cereau impozitarea bacsisului cu 16%. Insa prima oara s-a incercat adoptarea unui impozit pentru bacsis in anul 2015, pentru o perioada scurta, aproximativ o saptamana, fiindca propunerea nu s-a dovedit a fi eficienta.
Ospatarii – victimele impozitarii bacsisului
De partea cealalta se afla ospatarii care vor iesi in pierdere daca se va pune in aplicarea legea care sa impuna impozitarea bacsisului. Multi dintre cei care lucreaza pe acest post se plang de salariile mici si recunosc ca muncesc doar pentru bacsisul pe care il primesc de la clienti. Unii romani achita 10% din nota de consum, in timp ce altii lasa cu mult sub aceasta ori chiar deloc. Situatiile de acest tip s-au inmultit pentru ca multi clienti nu mai achita consumatia cash, ci platesc cu cardul.