Lucian Heius, seful ANAF, i-a criticat aspru, in timpul unei conferinte de presa, pe doi dintre colegii de la Antifrauda, pentru amenzile nejustificate pe care le-au aplicat unor persoane care vindeau fructe si tuica pe marginea drumului.
"Din pacate, nu intotdeauna lucrurile care se intampla la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda din vestul tarii au considerat ca in partea de vest a Romaniei evaziunea fiscala s-a terminat. In mintea lor au considerat ca in Timisoara toate cluburile isi fiscalizeaza toate veniturile, toate marile restaurante inregistreaza tot ceea ce se vinde, ca achizitiile intracomunitare din Arad sunt toate inregistrate si fiscalizate, ca in Caras nu se mai face contrabanda cu alcool. Si ce au considerat acesti inspectori? Imi cer scuze, nu inspectori, acesti indivizi, pentru ca daca ii numesc inspectori Antifrauda, deja e prea mult. S-au dus in luna octombrie si au dat 4 amenzi in valoare de 30.000 lei unor tarani care stau pe marginea drumului, chiar in fata casei, pentru a vinde, mere, pere, struguri, poate un borcan de miere, avand certificat de producator. Si acesti indivizi, nu pot fi numiti inspectori fiscali, le-au dat amenda. Aici au considerat ei ca este marea evaziune fiscala din Romania", a declarat seful Fiscului.
El a subliniat ca amenzile sunt prea mari pentru fapta comisa.
"La cei 4 oameni care vindeau niste mere si niste pere, care, intr-adevar, probabil ca nu erau din gradina lor proprie, asa cum prevede legea, le-au dat 10.000 de lei amenda. Si au mai gasit 3 litri de tuica si le-au dat 20.000 lei amenda. In total, o persoana a primit amenda 30.000 lei", a adaugat Heius.
Seful ANAF a reactionat dur la activitatea celor doi inspectori fiscali.
"Un om care, in loc sa fure, in loc sa stea cu mana intinsa, sta poate toata ziua in soare, in praf, in vant, pe parginea drumului, sa vanda corect niste produse, sa isi completeze venitul. Si vin acesti oameni, acesti nemernici care fac de ras ANAF-ul, care arunca cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifrauda care isi fac treaba asa cum trebuie, colegi care se duceau si confiscau aur de la case de amanet din Strehaia. (...) Imi este rusine ca asemenea oameni lucreaza in ANAF. Asa inteleg ei ca trebuie sa luptam impotriva marii evaziuni fiscale", a mentionat Heius.
Seful Fiscului a declarat si care vor fi urmatoarele masuri pe care le va intreprinde la Antifrauda din Deva.
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
"Incepand cu 1 noiembrie, am schimbat pe directorul care coordoneaza Antifrauda de la Deva din vestul tarii. Directia de integritate se duce de luni (14 noiembrie) sa investigheze modul in care isi desfasoara activitatea acesti inspectori si cum isi permit ei sa amendeze niste oameni cu asemenea sume, cu asemenea discrepanta pentru o fapta care poate nu e corecta, poate ca merele alea nu erau din gradina lor, dar sa dai 30.000 lei amenda ca i-ai gasit cu 3 litri de tuica? Pai asta inseamna ca ai rezolvat toata evaziunea fiscala din vestul Romaniei, ca nu mai ai nimic de gasit altceva si inseamna ca ai prins tot ce inseamna contrabanda cu alcool, tot ce se intampla in neregula la marile companii si nu au mai ramas decat acei oameni care stau pe marginea strazii sa isi castige si ei niste banuti in plus. Asta gandeau cei doi inspectori de la Antifrauda de la Deva", a adaugat Heius.
El a subliniat ca nu va tolera un asemenea comportament si ca ii va sanctiona aspru pe cei care gresesc, transmitandu-le pe aceasta cale si un mesaj inspectorilor fiscali.
"Daca nu sunt in stare si nu au pregatirea profesionala necesara, nu au curajul sa mearga sa lupte cu marii evazionisti, sa mearga sa isi caute de lucru in alte institutii si le semnez pe loc transferul".
Seful Fiscului le recomanda celor patru persoane amendate sa faca plangere contraventionala impotriva procesului verbal de constatare, iar juristii care vor reprezenta ANAF-ul vor solicita si vor fi de acord ca amenda uriasa pentru aceasta fapta sa fie transformata in avertisment.
Sursa foto: captura video