Conform articolului 25 alineatul (3) litera b) din Codul fiscal, cheltuielile sociale sunt cheltuieli deductibile, limitate pana la o cota de maximum 5%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
Cheltuieli sociale - ce include aceasta categorie?
Sunt incluse in aceasta limita urmatoarele categorii:
- Ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru boli grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii, ajutorarea copiilor din scoli si centre de plasament;
- Cheltuielile pentru functionarea corespunzatoare a unor unitati aflate in administrarea contribuabililor, precum scoli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, camine de nefamilisti si altele asemenea;
- Cheltuielile care reprezinta cadouri in bani sau in natura, inclusiv tichete cadou oferite salariatilor si copiilor minori ai acestora, servicii de sanatate acordate in cazul bolilor profesionale si al accidentelor de munca pana la internarea intr-o unitate sanitara, tichete culturale si tichete de cresa acordate de angajator in conformitate cu legislatia in vigoare, contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariati si membrii lor de familie, precum si contributia la fondurile de interventie ale asociatiilor profesionale ale minerilor;
- Alte cheltuieli cu caracter social efectuate in baza contractului colectiv de munca sau a unui regulament intern.
Atentie la urmatorul aspect! Pentru a fi considerate cheltuieli sociale, cheltuielile mentionate in articolul 25 alineatul (3) litera b) din Codul fiscal trebuie stabilite in cadrul contractelor colective de munca la nivel national, de ramura, grup de unitati si unitati sau in regulamentul intern. Sub "alte cheltuieli cu caracter social efectuate in baza contractului colectiv de munca sau a unui regulament intern" ar trebui sa fie incluse acele bunuri/servicii acordate salariatilor care sunt neimpozabile la nivelul salariatului, conform articolului 76 alineatele (4) sau (41) din Codul fiscal. Daca in cazul cheltuielilor sociale este mentionat un avantaj care nu este scutit de impozit, acesta va fi impozitat ca avantaj in natura si devine venit de natura salariala, fiind totusi o cheltuiala deductibila integral.
Conform articolului 25 alineatul (3) litera b) din Codul fiscal, cheltuielile sociale sunt deductibile in limita unei cote de pana la 5%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta cota de 5% se aplica asupra rulajului debitor al contului 641 – Cheltuieli cu salariile personalului. Suma acordata salariatilor in aceasta categorie este considerata venit neimpozabil pentru aceste persoane.
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Manual de politici contabile - Stick USB
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajator salariatilor, precum si cele oferite in beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, sunt neimpozabile pentru salariati, in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 300 lei.
Fondul aferent cheltuielilor sociale se constituie atunci cand se acorda sumele considerate ajutoare sociale, nu se constituie in avans.
Acordare tichete cadou - monografie contabila
O societate acorda salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie tichete cadou in suma de 130 lei. Valoarea totala a cadourilor acordate este de 2.600 lei. Fondul de salarii este de 15.000 lei lunar.
Pentru trimestrul I, valoarea cheltuielilor cu salariile inregistrata in contul 641 este de 45.000 lei.
Valoarea deducibila a cheltuielilor sociale este de 45.000 x 5% = 2.250 lei.
Diferenta de 2.600 lei - 2.250 lei = 350 lei este considerata cheltuiala nedeductibila.
Foto: pixabay.com