Ce metode de amortizare prevede legislatia pentru imobilizarile corporale?

Amortizarea fiscala se calculeaza incepand cu luna urmatoare celei in care mijlocul fix amortizabil se pune in functiune. Mijloacele fixe amortizabile reprezinta imobilizarile corporale care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

- sunt detinute si utilizate in productia, livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriat tertilor sau in scopuri administrative;
- au o valoare fiscala mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului;
-au o durata normala de utilizare mai mare de un an.

In cazul imobilizarilor corporale care au o valoare fiscala mai mica decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului, se poate opta pentru deducerea cheltuielilor sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin amortizare.

Amortizarea fiscala se determina fara a lua in calcul amortizarea contabila. Pentru autoturismele folosite de persoanele cu funcții de conducere si de administrare ale persoanei juridice, se deduce amortizarea limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecarei persoane cu astfel de atributii.

Bunurile care fac obiectul contractelor de leasing se amortizeaza de utilizator, in cazul leasingului financiar, si de catre locator, in cazul leasingului operational.

Metodele de amortizare prevazute de legislatia fiscala sunt:

Amortizarea liniara

- se aplica obligatoriu in cazul constructiilor;
- se poate aplica pentru orice alt mijloc fix;
- se aplica amortizarii imobilizarilor necorporale;
- se aplica ambalajelor sau containerelor care circula intre contribuabil si clienti;
- se stabileste prin aplicarea cotei de amortizare liniara la valoarea fiscala de la data intrarii in patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.

Amortizarea degresiva

- se poate aplica pentru orice mijloc fix, cu exceptia constructiilor;
- se poate aplica si brevetelor de inventie;
- se calculeaza prin multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu unul dintre coeficientii urmatori:

* 1,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este intre 2 si 5 ani;
*  2,0, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este intre 5 si 10 ani;
* 2,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.

 Amortizarea accelerata

- se aplica in cazul echipamentelor tehnologice, al masinilor, uneltelor si instalatiilor, computere si echipamente periferice ale acestora;
- se poate aplica si brevetelor de inventie;
- se calculeaza prin amortizarea in primul an de functionare a cel mult 50% din valoarea fiscala de la data intrarii in patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix, iar in anii urmatori prin calcularea amortizarii liniare aferente duratei normale de utilizare ramasa, prin raportarea valorii ramase
de amortizare a mijlocului fix la durata normala de utilizare ramasa a acestuia.

In ce priveste rata de actualizare utilizata, aceasta trebuie sa fie o rata preimpozitare care sa reflecte evaluarile curente de piata cu privire la valoarea timp a banilor si riscurile specifice activelor. La momentul estimarii valorii recuperabile pentru un activ aceasta trebuie sa se bazeze pe valori ale ratelor dobanzii care predomina la momentul respectiv avand in vedere ca decizia utilizarii activului se ia la acel moment si trebuie sa se tina seama de conditiile existente atunci.

Rata de actualizare trebuie sa fie o rata care sa reflecte evaluarile curente a valorii - timp a banilor precum si ale riscurilor specifice activului. Aceasta reprezinta rentabilitatea ceruta de investitori la alegerea unei investitii optime care sa genereze fluxuri de numerar similare cu cele generate de acest activ din punctul de vedere al riscului, marimii si momentului cu acelea pe care entitatea se
asteapta sa le obtina de la activ.

Ca punct de plecare in estimarea ratei de actualizare se pot lua in considerare urmatoarele rate:
- costul mediu ponderat al capitalului (WACC);
- rata marginala de imprumut a intreprinderii;
- alte rate de imprumut de pe piata.

De cele mai multe ori se alege ca punct de plecare fie rata marginala de imprumut a entitatii fie costul mediu ponderat al capitalului. Costul mediu ponderat al capitalului, reprezinta costul curent cumulat pentru majorarea valorii actuale a capitalului si se bazeaza pe veniturile estimate asteptate de catre investitori.

Pentru determinarea ratei capitalului propriu se poate utiliza o rata egala cu:
Dividende anual + rata de crestere a dividendelor
Valoarea unei actiuni

Pentru a determina aceasta rata este necesara cunoasterea:
- Dividendul utimului an (de regula este cunoscut din situatiile financiare anuale);
- Valoarea justa medie a actiunii in cursul anului precedent (in cazul societatilor necotate valoarea unei actiuni/ parti sociale se poate determina prin raportarea valorii capitalului propriu din bilant la numarul de actiuni sau parti sociale emise);
- Cresterea preconizata a dividendului de la o perioada la alta (politica de dividend a societatii). Daca nu se poate estima credibil rata de crestere nu se ia in considerare. Cea de a doua componenta a costului mediu ponderat al capitalului este data de rata marginala de indatorare. Aceasta reprezinta costul marginal necesar pentru a obtine capital suplimentar.