Raport GRATUIT pentru contabili

Codul fiscal 2026 explicat clar
Noutati contabile aplicabile,
explicate prin studii de caz reale

Inregistrarea contabila a imobilizarilor corporale este o actiune complexa, astfel ca, prin politicile contabile ale societatii, trebuie stabilite conditiile specifice de recunoastere contabila, prin utilizarea rationamentului profesional (criterii de recunoastere pentru circumstantele specifice entitatii).
Sunt numeroase cazuri in care o societate achizitioneaza, de exemplu, pe langa unitatea centrala si monitor, si alte echipamente de care depinde functionarea sistemului informatic, aparand probleme in legatura cu/intrebari privind modul in care trebuie tratate din punct de vedere contabil astfel de accesorii (obiecte de inventar si mijloace fixe).
Intrebare:
Cum se inregistreaza in contabilitate achizitia unui sistem de gestiune compus din: unitate centrala, monitor touch, imprimanta, cantar si scanner? Am inregistrat in contul 2131 calculatorul (unitatea centrala si monitorul), iar restul echipamentelor ca obiecte de inventar. Am procedat corect? Care este codul de clasa din Catalogul mijloacelor fixe pentru aceste echipamente si care este durata de amortizare conform reglementarilor ANAF?
Raspuns:
Pentru un sistem de gestiune informatic, care include:
– unitate centrala + monitor touch,
– imprimanta fiscala sau termica,
– cantar electronic,
– scanner coduri de bare,
este important de stabilit daca:
Sistemul este functional doar impreuna, caz in care trebuie considerat un singur mijloc fix (grup de active), sau
Componentele pot fi utilizate independent, caz in care se inregistreaza separat ca mijloace fixe sau obiecte de inventar, in functie de valoare.
Din punct de vedere contabil, la pct. 190 alin. (1) din reglementarile contabile, se precizeaza ca imobilizarile corporale reprezinta active care:
a) sunt detinute de o entitate pentru a fi utilizate in producerea sau furnizarea de bunuri ori servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative; si
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Din punct de vedere contabil, societatea poate sa stabileasca analitice distincte in functie de necesitatile proprii, astfel ca, atat timp cat se respecta prevederile cu privire la recunoasterea imobilizarilor corporale, apreciez ca puteti stabili analitice distincte pentru unitatea centrala si monitor.
Din punct de vedere fiscal, potrivit prevederilor art. 28 alin. (12) lit. m) din Codul fiscal, pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in vedere valoarea intregului corp, lot sau set.
La alin. 21, se precizeaza ca, in cazul unei imobilizari corporale care, la data intrarii in patrimoniu, are o valoare fiscala mai mica decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului, contribuabilul poate recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare. La pct. 31 din Normele metodologice se precizeaza ca, in aplicarea art. 28 alin. (21) din Codul fiscal, optiunea se efectueaza la data intrarii imobilizarii corporale in patrimoniul contribuabilului si determina efecte din punctul de vedere al calculului rezultatului fiscal, in functie de abordarea pentru care s-a optat: fie la data punerii in functiune, prin deducerea intregii valori fiscale de la data intrarii in patrimoniu, fie incepand cu luna urmatoare celei in care imobilizarea corporala este pusa in functiune, prin efectuarea de deduceri de amortizare fiscala, potrivit dispozitiilor art. 28 din Codul fiscal.
Studiul de caz a fost preluat din Revista Monitorul Contabil, o publicatie de specialitate unica care nu trece neobservata in mediul fiscal-contabil datorita continutului sau exceptional si care reuseste sa-ti ofere solutii pentru problemele frecvent generate de legislatia in continua schimbare. Detalii aici >>
Prin urmare, chiar daca din punct de vedere contabil inregistrati impreuna unitatea centrala si monitorul sau le inregistrati separat, din punct de vedere fiscal respectati prevederile privind amortizarea intregului corp (unitate centrala si monitor).
Totusi, unitatea centrala si monitorul pot functiona separat, de exemplu, puteti utiliza monitorul la o alta unitate centrala achizitionata de societate. In catalogul privind clasificarea mijloacelor fixe, calculatoarele electronice sunt inscrise in subgrupa 2.2.9., pentru care este prevazuta o durata de utilizare cuprinsa intre 2 si 4 ani.
Daca unitatea centrala va fi utilizata in prestarea de servicii, parte a obiectului de activitate al entitatii, generatoare direct de venituri economice viitoare, atunci serverul va fi incadrat in contul 2131 „Echipamente tehnologice“, cod clasificare 2.2.9. Daca serverul va fi utilizat in scopuri administrative, atunci consideram ca acesta se va incadra in contul 214 „Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale“, cod clasificare 3.2.4.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Inregistrarea monitorului ca imobilizare corporala se poate face cu indeplinirea conditiilor de valoare (2.500 lei minimum), in categoria „Aparaturii birotice“, la codul de clasificare 3.2.4. „Alta aparatura birotica neregasita in cadrul subgrupei 3.2“, cu durata de functionare intre 3–5 ani.
Restul obiectelor pot fi incadrate pe contul 303.
Cheltuieli personale pe firma. Necesitate, tentatie si risc fiscal!
Cum trebuie sa procedeze contabilul cu cheltuielile pe firma
facute in interesul salariatilor, administratorului, asociatilor!
Aflati tratamentul fiscal corect!
Evitati sa intrati in vizorul ANAF!
Articole similare
Legislatie explicata, exemple detaliate si monografii complete: A aparut ghidul pe care te poti baza in contabilitate!Cartea Verde a Contabilitatii 2026: Tot ce trebuie sa stie un contabil despre noile reguli fiscaleMijloace fixe: Cum aplicati legea corect, cu exemple si inregistrari contabileInvestitii intr-un spatiu inchiriat: Ce trebuie sa stiti inainte de a incepeCum se inregistreaza in contabilitate achizitia unui sistem de gestiuneUltimele articole
De la teorie la practica: Ghid complet pentru contabilii incepatori, cu exemple utileSistarea unei investitii in curs de executie: Tratament contabil si fiscalManualul mijloacelor fixe: Studii de caz si inregistrari contabile pentru situatii frecvent intalnite in practicaCartea Verde a Contabilitatii: Monografii contabile actualizate si ultimele modificari fiscaleImpozitul suplimentar pe cifra de afaceri: Cine datoreaza ICAS, formula de calcul si codurile CAEN in sectoarele petrol si gaze naturaleArticole similare
Plafon mijloace fixe 2026: Ce tratament contabil se aplica inainte si dupa majorareCum se inregistreaza in contabilitate achizitia unui sistem de gestiuneScoaterea din evidenta a obiectelor de inventar uzate: ce document se intocmeste?Cand se efectueaza inventarierea: 7 probleme cu care se confrunta firmele in practicaPlanul de reorganizare ANAF: cele 9 puncte avute in vedereUltimele articole
Inventarierea patrimoniului: 7 probleme cu care se confrunta firmeleProrata: 3 studii de caz de interes pentru contabiliDonare OBIECTE DE INVENTAR salariatilor firmei: implicatii fiscale si monografie contabilaProcedura de casare a mijloacelor fixe si a scaderii din evidenta a obiectelor de inventarMonografia contabila pentru vanzare OBIECTE DE INVENTARArticole similare
Cum se caseaza un mijloc fix neutilizat: Etape si formalitati de urmatMIJLOACE FIXE: 3 studii de caz pentru clarificari si aplicare practicaPlafon MIJLOACE FIXE 2026: Ce tratament contabil se aplica inainte si dupa majorareMIJLOACE FIXE si noul prag de 5.000 lei: Doua intrebari practice lamuriteNoutati fiscale martie 2026: 5 schimbari importante pentru companii [INFOGRAFIC]Ultimele articole
Noutati OUG nr. 8/2026: Modificari la microintreprinderi, plafonul mijloacelor fixe si solutii practice pentru contabiliMajorare plafon pentru MIJLOACE FIXE: Ce trebuie sa stie contribuabilii care aplica anul fiscal modificatMIJLOACE FIXE: Cum aplicati legea corect, cu exemple si inregistrari contabileATENTIE maxima la Decontari: Ce INTERZICE legea in mod explicit? Cazuri Practice detaliatePanouri fotovoltaice: Incadrarea in Catalogul mijloacelor fixe si monografia contabila
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"Codul fiscal 2026"
Noutati contabile actuale, explicate prin Studii de Caz