Conform Noului Cod fiscal ce va intra in vigoare la 1 ianuarie 2016 contribuabilii/platitorii de venit la sistemul de asigurari sociale de sanatate datoreaza, dupa caz, contributii de asigurari sociale de sanatate pentru urmatoarele categorii de venituri:
a) venituri din salarii sau asimilate salariilor
b) venituri din pensii;
c) venituri din activitati independente;
d) venituri din asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlului II sau III;
e) venituri din cedarea folosintei bunurilor;
f) venituri din investitii;
g) venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura;
h) venituri din alte surse,;
i) indemnizatii de somaj;
j) indemnizatii pentru cresterea copilului;
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
k) ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
l) indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca drept urmare a unui accident de munca sau unei boli profesionale.
Pentru aceste venituri se datoreaza contributii de asigurari sociale de sanatate si in cazul in care acestea sunt realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat si de persoanele fizice care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor ca urmare a desfasurarii activitatii de creare de programe pentru calculator.
Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS)
Urmatoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate:
a) copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studentii, precum si persoanele care urmeaza modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldati sau gradati profesionisti. Daca realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, pentru aceste venituri datoreaza contributie;
b) tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului. Daca realizeaza venituri din cele prevazute la lit. a) sau sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 pentru aceste venituri datoreaza contributie;
c) sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate;
d) persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistratilor care au fost inlaturati din justitie pentru considerente politice in perioada anilor 1945-1989, prin OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si persoanele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si pentru revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru drepturile banesti acordate de aceste legi;
e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obtinute in baza Legii nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri asupra carora se datoreaza contributia;
g) femeile insarcinate si lauzele, daca nu realizeaza venituri asupra carora se datoreaza contributia sau daca nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de baza minim brut pe tara. In cazul in care venitul lunar realizat depaseste nivelul salariului de baza minim brut pe tara, baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate o reprezinta numai partea de venit care depaseste acest nivel.
Plati anticipate cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate
Urmatoarele categorii de persoane au obligatia de a efectua plati anticipate cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate:
a) persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente;
b) persoanele fizice care realizeaza venituri din agricultura, silvicultura, piscicultura;
c) persoanele fizice care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia veniturilor din arenda;
d) platitorii de venituri pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, din asocierea cu o persoana juridica contribuabil potrivit titlului II sau III, precum si din arendarea bunurilor agricole, impozitate in regim de retinere la sursa.
Cotele de contributii
Cotele de contributii de asigurari sociale de sanatate sunt raman neschimbate in 2016, respectiv:
a) 5,5% pentru contributia individuala;
b) 5,2% pentru contributia datorata de angajator.
Acestea se aplica asupra bazei de calcul determinata conform regulilor instituite pentru fiecare categorie de venit.
Autor: Irina Dumitrescu
Economist
Experienta:
- 7 ani de activitate in domeniul contabilitatii de gestiune si financiara in cadrul unei companii multinationale
Expert contabil, CECCAR BUCURESTI