In analiza de mai jos, discutam despre o firma platitoare de impozit pe venit in perioada august 2013- septembrie 2015 care, incepand cu trimestrul IV 2015, devine platitoare de impozit pe proft. In perioada cat a fost microintreprindere a inregistrat pierdere. Vom vedea daca poate recupera pierderea inregistrata in perioada in care a fost microintreprindere incepand cu primul termen de plata al impozitului pe profit.
Potrivit dispozitiilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, rezultatul definitiv al exercitiului se stabileste anual si reprezinta soldul final al contului de profit si pierdere. Repartizarea profitului se face pe destinatiile legale, cu aprobarea adunarii generale a actionarilor sau asociatilor.
- Ian 2040 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 150
2025, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Ian 2099 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2025, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
Sumele reprezentand rezerve constituite din profitul exercitiului financiar curent, in baza unor prevederi legale, se inregistreaza prin articolul contabil 129=106, iar profitul contabil ramas dupa aceasta repartizare se preia in contul 117, de unde urmeaza sa fie repartizat pe celelalte destinatii legale.
Spre deosebire de profitul contabil, Codul fiscal reglementeaza si ce se intampla cu pierderea fiscala prevazuta de art. 26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicabile pana la data de 31.12.2015. Pierderea fiscala anuala, determinata pe baza formularului 101 privind impozitul pe profit anual, se recupereaza din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 7 ani la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.
In acest moment intelegem ca facem trimitere la doua notiuni distincte: "pierderea contabila" si "pierderea fiscala".
Pierderea fiscala, este pierderea declarata prin declaratia de impunere nr. 101, cod M.F.P. 14.13.01.04, aprobata prin Ordin al Presedintelui Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala.
Pierderea fiscala se determina extracontabil, pe baza pierderii contabile influentate de cheltuielile deductibile si nedeductibile prevazute de Codul fiscal si se reflecta in declaratiile de impozite depuse de societate la organele fiscale teritoriale unde are inregistrat sediul social.
Pierderea contabila este cea inregistrata in soldul debitor al contului 121" Profit si pierdere", respectiv contul 117, conform prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Omfp nr. 1802/2014, cu modificarile ulterioare.
Pierderea contabila se acopera din profitul exercitiului financiar incheiat, din profitul contabil reportat, din rezervele constituite din profitul net, din capital social si din alte resurse financiare proprii.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Cartea Verde a Contabilitatii
Daca o societate inregistreaza pierdere contabila, potrivit datelor din situatiile financiare, aceasta pierdere se poate recupera numai din profiturile contabile din anii urmatori fara sa existe o limita a recuperarii, in timp.
Recuperarea pierderii fiscale se poate face numai in cazul platitorilor de impozit pe profit.
O societate care are statut fiscal de microintreprindere nu determina impozit pe profit, nu completeaza declaratia 101 si datorita modului de calcul al impozitului, nu realizeaza pierdere fiscala.
O microintreprindere, care este o societate infiintata in baza Legii societatilor nr. 31/1990, cu modificarile ulterioare, poate inregistra insa pierdere contabila pe care, potrivit reglementarilor Omfp 1802/2014 o poate recupera din sursele prevazute la pct. 422-423.
Rezulta ca pe parcursul cat a functionat fiscal ca microintreprindere, aceasta nu calculeaza profit impozabil ci numai venituri impozabile.
Din informatiile prezentate de d-voastra societatea a fost microintreprindere in anii 2013-2014 si platitoare de impozit pe profit in 2015 (daca a depasit totalul veniturilor in trim. IV 2015 a devenit platitoare de impozit pe profit de la inceputul anului 2015).
Pierderea fiscala rezulta numai din calculul impozitului pe profit si nu pe venit (microintreprinderile aplica cota de impunere asupra veniturilor realizate din activitate, cu exceptiile expres prevazute).
Rezulta ca o microintreprindere care a realizat pierdere contabila prezentata in situatiile financiare ale anilor 2013-2015 isi poate recupera aceasta pierdere din profiturile contabile viitoare sau din alte surse prevazute de reglementarile contabile in vigoare si nu la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Elena Ionescu - Expert contabil si auditor