BNS (Blocul National Sindical) a cerut joi, 28 octombrie 2019, in cadrul sedintei Consiliului National Tripartit, ca salariul minim pe economie sa fie majorat la 2495 lei, fiind astfel peste propunerea Guvernului PSD – 2.262 de lei brut.
BNS a luat act de faptul ca in nota de fundamentare a proiectului de HG pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, Guvernul reitereaza obiectivul de a imbunatatii nivelul ”ponderii salariului minim in salariul mediu, astfel incat raportul dintre aceste doua salarii sa se apropie de 50%, asa cum este in tarile dezvoltate din Uniunea Europeana”, reiese dintr-un comunicat al institutiei.
Prin legea 74/1999 Romania a ratificat Carta Sociala Europeana revizuita, inclusiv art. 4 care reglementeaza dreptul la o salarizare echitabila.
“Articolul 4 Dreptul la salarizare echitabila - In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului la o salarizare echitabila, partile se angajeaza:
1. sa recunoasca dreptul lucratorilor la o salarizare suficienta care sa le asigure acestora, precum si familiilor acestora, un nivel de trai decent;
Comitetul European pentru Drepturi Sociale evalueaza anual modul in care statele ce au ratificat prevederile Cartei isi respecta obligatiile asumate. Indicatorul cu ajutorul caruia se realizeaza evaluarea conformitatii, respectiv a modului in care salariile asigura un nivel de trai decent, este raportul intre salariul minim si salariul mediu.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
In 2018 Comitetul evalueaza situatia salariului minim din Romania iar concluzia este aceea ca Romania nu respecta prevederile art 4§1 in ceea ce priveste salariul minim national, acesta nefiind suficient pentru a asigura un nivel de trai decent.
Comisia Nationala de Prognoza estimeaza pentru anul 2020 un castig salarial mediu brut de 5545 lei. In prezent raportul intre salariul minim brut si salariul mediu brut este de 40,3%.
Ca urmare, avand in vedere premisele prezentate mai sus si asumate inclusiv de Guvern prin Nota de fundamentare a proiectului de HG pentru stabilirea salariului minim la nivel national garantat in plata, BNS solicita realizarea unor pasi rapizi pentru atingerea obiectivului asumat prin ratificarea art 4§1 din Carta Sociala, respectiv cresterea ponderii salariului minim in salariul mediu la 45% in 2020 si la 50% in 2021.
Ca urmare, BNS solicita cresterea salariului minim la 2495 lei pentru anul 2020.
Calitatea locurilor de munca si nivelul remunerarii sunt principalele motive pentru care forta de munca activa din Romania alege sa emigreze. Doar 4% din cei ce au emigrat erau multumiti de de nivelul salariului avut in tara si 4% de calitatea locului de munca (OECD, 2019), se mai specifica in comunicat.
Pentru a stopa exodul de forta de munca este esential sa schimbam modelul de dezvoltare asumat. Modelul de dezvoltare bazat pe mentinerea elementului de cost al fortei de munca ca principal element de competitivitate, s-a dovedit a fi unul falimentar.