CJUE s-a pronuntat: autoritatile fiscale NU mai pot anula dreptul de deducere in baza unei suspiciuni

Curtea Europeana de Justitie (CJUE) s-a pronuntat prin Ordonanta C-610/19 din 3 septembrie 2020, emisa in urma demersului initiat de societatea comerciala maghiara Vikingo Fővallalkozó Kft., stabilind ca autoritatile fiscale NU mai pot anula dreptul de deducere in baza unei suspiciuni. 

Cererea a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Vikingo Fővallalkozó Kft si Nemzeti Adó- és Vamhivatal Fellebbviteli Igazgatosaga (Directia de solutionare a contestatiilor din cadrul Administratiei Nationale Fiscale si Vamale, Ungaria) in legatura cu dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata achitate in amonte pentru doua facturi aferente achizitionarii unor utilaje, potrivit europa.eu. 

Mai exact, compania Vikingo, a carei activitate principala este comertul cu ridicata de produse de cofetarie si de bomboane, a incheiat cu Freest Kft., la 20 martie 2012, un contract avand ca obiect livrarea a zece masini de ambalat si a unei masini de umplut care trebuia sa fie efectuata inainte de 20 decembrie 2012. Acest contract prevedea posibilitatea de a recurge la subcontractanti. La 21 mai 2012, Vikingo a incheiat un nou contract cu Freest avand ca obiect furnizarea a sase masini de ambalat si a unui sistem automat de ambalat care trebuiau livrate la 30 martie 2013. Potrivit clauzelor introduse in cele doua contracte, aceste utilaje erau achizitionate de Freest de la o alta societate care le cumparase ea insasi de la o alta societate. Vikingo a exercitat dreptul de deducere a TVA‑ului achitat in amonte pentru cele doua facturi emise de Freest. 

In urma unui control a posteriori al declaratiilor de TVA, autoritatea fiscala de prim grad a efectuat o rectificare in cuantum de 8 020 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 23 290 de euro) pentru al doilea si al patrulea trimestru ale anului 2012 si in cuantum de 13 257 000 HUF (aproximativ 38 844 de euro) pentru primul trimestru al anului 2013, o parte din aceste sume corespunzand cuantumului TVA‑ului recuperat in mod ilegal, iar cealalta, unui cuantum al TVA‑ului neplatit. Mai mult de atat, aceasta autoritate fiscala a aplicat firmei Vikingo o amenda fiscala si o penalitate de intarziere.

In sustinerea deciziilor sale, autoritatea fiscala mentionata a considerat, intemeindu‑se pe constatari efectuate cu ocazia unor controale conexe, precum si pe declaratiile administratorilor societatilor implicate in lantul de livrari, ca utilajele fusesera achizitionate in realitate de la o persoana necunoscuta, astfel incat aceste operatiuni nu se realizasera nici intre persoanele identificate in facturi, nici in modul indicat in acestea.

Autoritatea fiscala de gradul al doilea a confirmat una dintre aceste decizii si a reformat‑o pe cealalta, modificand cuantumul TVA‑ului neplatit, precum si cuantumul amenzii fiscale si al dobanzilor de intarziere.

Compania Vikingo a formulat cai de atac impotriva acestor decizii la instanta de trimitere, care, prin doua hotarari, le‑a modificat. Aceasta instanta a aratat in special, in ceea ce priveste dreptul de deducere, ca Vikingo a prezentat facturile in cauza, precum si documentele care atesta intocmirea si plata acestora si a considerat drept fapt necontestat livrarea utilajelor care faceau obiectul celor doua contracte. Pe de alta parte, aceasta a apreciat ca administratia fiscala s‑a intemeiat pe elemente irelevante precum, printre altele, lipsa resurselor materiale si umane ale intreprinderilor situate in amonte in lantul de livrari si neconcordanta amintirilor administratorilor interogati cu privire la operatiunile in cauza.

Curtea Supremaa Ungaria a anulat cele doua hotarari mentionate si a trimis cauzele spre rejudecare la instanta de trimitere. Aceasta a considerat ca administratia fiscala trebuia ca, examinand realitatea fiecarui contract si eventuala intentie de a eluda taxa, sa analizeze intregul lant de livrari si influenta unor elemente ale acestuia asupra celorlalte. Instanta mentionata a apreciat ca aceasta administratie a actionat astfel in mod corect, intrucat a colectat probe privind toti actorii din acest lant, si ca instanta de prim grad de jurisdictie a efectuat o interpretare eronata a articolului 127 alineatul (1) din Legea privind contabilitatea si a jurisprudentei Curtii, punand accentul pe existenta unei facturi corecte, in timp ce dreptul de deducere presupune ca exista o operatiune economica veritabila.

Conform art. 297 alin. (8) din Codul fiscal, organele fiscale competente au dreptul de a refuza deducerea TVA daca, dupa administrarea mijloacelor de proba prevazute de lege, pot demonstra dincolo de orice indoiala ca persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind taxa pe valoarea adaugata care a intervenit in amonte sau in aval in lantul de livrari/prestari.

Prin Ordonanta C-610/19 din 3 septembrie 2020,  Curtea Europeana de Justitie dispune:

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata coroborata cu principiile neutralitatii fiscale, efectivitatii si proportionalitatii trebuie interpretata in sensul ca se opune unei practici nationale prin care administratia fiscala refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce taxa pe valoarea adaugata achitata pentru achizitii de bunuri care iau fost livrate pentru motivul ca facturile aferente acestor achizitii nu sunt credibile, din moment ce, in primul rand, fabricarea bunurilor respective si livrarea lor nu au putut fi efectuate de emitentul acestor facturi, in lipsa resurselor materiale si umane necesare, iar bunurile mentionate au fost, asadar, achizitionate in realitate de la o persoana neidentificata, in al doilea rand, normele nationale privind contabilitatea nu au fost respectate, in al treilea rand, lantul de livrari care a condus la achizitiile mentionate nu era justificat din punct de vedere economic si, in al patrulea rand, unele operatiuni anterioare care fac parte din acest lant de livrari au fost afectate de nereguli.

Pentru ca un astfel de refuz sa fie intemeiat, trebuie sa se stabileasca corespunzator cerintelor legale ca persoana impozabila a participat in mod activ la o frauda sau ca aceste operatiuni erau implicate intro frauda savarsita de emitentul facturilor sau de orice alt operator care a intervenit in amonte in lantul de livrari mentionat, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere.

Cu alte cuvinte, existenta unei fraude in cazul livrarilor in lant intre diferiti operatori economici poate atrage anularea dreptului de deducere al unuia dintre participantii la tranzactie numai daca se constata ca acesta a participat la frauda respectiva printr-o hotarare a unei instante de judecata, ne explica specialistul Olguta Crevelescu pe portalcontabilitate.ro.

Dupa ordonanta emisa in cazul Vikingo, autoritatile nu mai pot invoca urmatoarele motive (cu atat mai mult daca bunurile au fost livrate):

- fabricarea bunurilor respective si livrarea lor nu au putut fi efectuate de emitentul acestor facturi, in lipsa resurselor materiale si umane necesare, iar bunurile mentionate au fost, asadar, achizitionate in realitate de la o persoana neidentificata;

- normele nationale privind contabilitatea nu au fost respectate;

- lantul de livrari care a condus la achizitiile mentionate nu era justificat din punct de vedere economic;

- unele operatiuni anterioare care fac parte din acest lant de livrari au fost afectate de nereguli.
 

In concluzie, potrivit Ordonantei Curtii, ANAF nu mai poate anula dreptul de deducere in baza unei suspiciuni sau chiar a unei dovezi, acest aspect fiind de compententa unei instante judecatoresti. Fara o astfel de abordare, un cumparator care a achizitionat cu buna credinta bunuri ce au facut obiectul unei fraude, ar putea fi pagubit prin anularea dreptului de deducere al TVA.

 

Foto: pixabay.com