Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

Obligatia de transmitere a Declaratiei informative D406 (SAF-T): termene, categorii vizate si exceptii

Data aparitiei: 25 Februarie 2022
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Obligatia de transmitere a Declaratiei informative D406 (SAF-T): termene, categorii vizate si exceptii
saf-tamendadeclaratia d406

Obligatia de transmitere a fisierului standard de control fiscal prin intermediul Declaratiei informative D406 (SAF-T) a fost oficializata prin OG 11/2021, care a modificat Codul de procedura fiscala. 

Testarea voluntara a inceput de la 1 septembrie 2021, iar operationalizarea sistemului pentru marii contribuabili a inceput de la 1 ianuarie 2022. Primul termen legal de raportare este 28 februarie 2022, insa mari contribuabili, cei vizati pentru inceput, beneficiaza de un termen de gratie de sase luni. Asadar, firmele care au ratat termenul de transmitere a declaratiei SAF-T nu primesc sanctiuni pentru perioada care s-a incheiat la finele lunii iulie. Insa riscul sanctionarii apare de la 1 august 2022 daca nu au fost depuse declaratiile 406 pentru primele sase luni ale anului. De retinut faptul ca 30 septembrie 2022 este al doilea termen lunar ce trebuie respectat, altfel contribuabilii vechi risca amenzi.

Pentru marii contribuabili noi, care au fost incadrati in aceasta categorie din 2022, situatia este putin diferita. Acestia nu risca nimic daca rateaza termenele fiindca perioada lor de gratie se incheie la finalul lunii ianuarie 2023

La inceputul lunii august 2022, ANAF a publicat un proiect de ordin care prevedea majorarea perioadei de gratie pentru raportarea D406 cu inca 6 luni, insa acum documentul nu mai apare pe site-ul institutiei. 

Reamintim ca OG 11/2021 mai prevede si contraventii aplicabile pentru incalcarea dispozitiilor referitoare la fisierul standard de control fiscal. Nedepunerea la termenele prevazute de lege se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, in timp ce depunerea incorecta ori incompleta se pedepseste cu amenda de la 500 lei la 1.500 lei. Citeste cine nu se sanctioneaza contraventional. 

Informatiile prezentate in continuare sunt extrase din OPANAF 1783/2021 privind natura informatiilor pe care contribuabilul/platitorul trebuie sa le declare prin fisierul standard de control fiscal, modelul de raportare al acestuia, procedura de transmitere, precum si termenele de transmitere si data/datele de la care categoriile de contribuabili/platitori sunt obligate sa transmita fisierul standard de control fiscal. Actul normativ a fost publicat in Monitor dupa aproape doua luni de la prezentarea la transparenta decizionala (16 septembrie). 

Termenele de transmitere de catre contribuabili/platitori a fisierului standard de control fiscal (SAF-T)


1. Declaratia informativa D406 se transmite in format electronic, data-limita de transmitere fiind:

– ultima zi calendaristica a lunii urmatoare perioadei de raportare, respectiv luna/trimestrul calendaristic, dupa caz, pentru alte informatii decat cele privind sectiunile „Stocuri“ si „Active“;
– la termenul de depunere a situatiilor financiare aferente exercitiului financiar, in cazul sectiunii „Active“;
– la termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii, in cazul sectiunii „Stocuri“.

2. Contribuabilii/Platitorii transmit Declaratia informativa D406 lunar sau trimestrial, urmand perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata (TVA). Contribuabilii care au ca perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata semestrul sau anul transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

3. Contribuabilii care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

4. Data-limita pentru transmiterea declaratiilor informative D406 privind fisierul standard de control fiscal este ultima zi calendaristica din luna depunerii, reprezentand luna calendaristica imediat urmatoare perioadei pentru care a fost pregatita declaratia informativa.

5.
(1) Contribuabilii/Platitorii beneficiaza de o perioada de gratie de:

– 6 (sase) luni pentru prima raportare, respectiv cinci (cinci) luni pentru a doua raportare, 4 (patru) luni pentru a treia raportare, 3 (trei) luni pentru a patra raportare, 2 (doua) luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere lunara a fisierului SAF-T;

– 3 (trei) luni pentru prima raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere trimestriala a fisierului SAF-T.

(2) Perioada de gratie se calculeaza pornind de la ultima zi a perioadei de raportare pentru care aceasta se acorda, cand obligatia de transmitere devine efectiva pentru respectivul contribuabil.

(3) Astfel, contribuabilii/platitorii nu sunt sanctionati contraventional, conform prevederilor art. 337^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, daca depun Declaratia informativa D406 valida in termenul maxim prevazut la alin. (1).

6. In situatia in care contribuabilul constata anumite erori in declaratia depusa initial, acesta poate depune declaratii rectificative.

7. Informatiile privind „Activele“ din cadrul Declaratiei informative D406 sunt intocmite la nivelul anului financiar aplicat de catre contribuabili si transmise printr-o singura depunere, respectiv o singura raportare a Declaratiei informative D406, pana la data depunerii situatiilor financiare aferente exercitiului financiar la care se refera.

8. Declaratia informativa D406 pentru „Active“ se poate transmite ca o declaratie independenta, nefiind necesara introducerea tuturor sectiunilor/subsectiunilor dintr-o Declaratie informativa D406, ci doar a zonelor indicate ca fiind obligatorii pentru transmiterea acestui tip de informatie.

9. Informatiile privind „stocurile de produse“ si „productie in curs“ sunt transmise pe baza unei solicitari specifice din partea organelor fiscale centrale. In functie de perioada pentru care se solicita furnizarea informatiilor privind stocurile prin fisierul standard de control fiscal (SAF-T), contribuabilii furnizeaza una sau mai multe declaratii informative cuprinzand subsectiunile din fisierul SAF-T relevante pentru „Stocuri“, separate pentru fiecare dintre lunile/trimestrele calendaristice cuprinse in perioada pentru care a fost trimisa solicitarea din partea organelor fiscale centrale.

10. Declaratiile informative D406 pentru „Stocuri“ se depun in termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii.

11. Pentru declaratia informativa D406 transmisa cu erori identificate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala si pentru care a fost comunicata recipisa ce le semnaleaza, contribuabilul retransmite integral Declaratia informativa D406, care trebuie sa cuprinda fisierul SAF-T corectat.

12. Nu este admisa transmiterea unor corectii partiale prin transmiterea selectiva a inregistrarilor sau campurilor corectate pentru Declaratia informativa D406 anterior transmisa si pentru care au fost primite recipise ce semnalau erori.

 

Data/datele de la care categoriile de contribuabili/platitori sunt obligati sa transmita fisierul standard de control fiscal

Obligatia de transmitere a fisierului standard de control fiscal prin intermediul Declaratiei informative D406 devine efectiva pentru fiecare categorie de contribuabili, astfel: 

- pentru contribuabilii incadrati in categoria mari contribuabili la data de 31 decembrie 2021, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2022 (data de referinta pentru mari contribuabili); 

- pentru contribuabilii incadrati in categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2023 (data de referinta pentru contribuabilii mijlocii); 

- pentru contribuabilii incadrati in categoria de contribuabili mici la data de 31 decembrie 2021, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2025 (data de referinta pentru contribuabilii mici); 

- pentru contribuabilii nou inregistrati/incadrati dupa data de referinta pentru fiecare categorie in parte, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data efectiva a inregistrarii, prima depunere a Declaratiei informative D406 urmand sa se faca in ultima zi a lunii care urmeaza perioadei pentru care se face raportarea, ulterior datei de referinta pentru categoria in care au fost inregistrati/incadrati. 

Pentru institutiile financiar - bancare si societatile de asigurare/reasigurare, incadrate la data de 31 decembrie 2021 in categoria marilor contribuabili, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2023 (data de referinta pentru institutiile financiar - bancare si societatile de asigurare/reasigurare). In categoria institutiilor financiare sunt incluse si societatile de administrare a investitiilor si administratorii de fonduri de investitii alternative/fonduri de investitii alternative, entitati autorizate, reglementate si supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. 

Categoriile de contribuabili care au obligatia de depunere a fisierului standard de control fiscal (SAF-T)

Contribuabilii care au fost incadrati intr-o categorie care avea obligatia depunerii Declaratiei informative D406, conform datelor de referinta, iar ulterior sunt incadrati intr-o categorie pentru care nu s-a implinit data de referinta pentru depunerea declaratiei, vor continua sa raporteze fisierul standard de control prin depunerea de Declaratii informative D406. 

- Regiile autonome 
- Institutiile nationale de cercetare dezvoltare 
- Societatile comerciale pe actiuni (S.A.) 
- Societatile in comandita pe actiuni (SCA) 
- Societatile comerciale in comandita simpla (SCS) 
- Societatile comerciale in nume colectiv (SNC) 
- Societatile comerciale cu raspundere limitata (SRL) 
- Societatile/Companiile nationale 
- Organizatiile cooperatiste mestesugaresti (OC1) 
- Organizatiile cooperatiste de consum (OC2) 
- Organizatiile cooperatiste de credit (OC3) 
- Alte persoane juridice 
- Unitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu 
sediul in strainatate 
- Persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente in Romania, 
- Persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania 
- Asociatiile cu scop patrimonial 
- Asociatiile/ Persoanele fara scop patrimonial 
- Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevazute in legislatia pietei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat si alte entitati organizate pe baza Codului civil 
- Societatile nerezidente care au in Romania un cod de inregistrare in scopuri de TVA (contribuabilii inregistrati prin inregistrare directa, contribuabilii inregistrati prin reprezentant fiscal, sediile fixe). 

Categoriile de contribuabili care NU vor avea obligatia de depunere a fisierului standard de control fiscal (SAF-T)


- Persoanele fizice autorizate 
- Intreprinderile individuale 
- Intreprinderile familiale 
- Persoanele fizice care desfasoara activitati cu scop lucrativ (PFL) 
- Asociatiile familiale (ASF) 
- Societatile profesionale de avocati cu raspundere limitata (SPAR) 
- Societatile profesionale notariale si birourile individuale notariale 
- Societatile profesionale practicieni in insolventa (SPI) 
- Intreprinderile profesionale unipersonale cu raspundere limitata (URL) 
- Institutiile publice (PUB), indiferent de sursa lor de finantare sau de categoria de contribuabili la care sunt incadrate. 
- Autoritatile administrative, indiferent de sursa lor de finantare. 






Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X