ContaUtil: Solutia fiscala individuala anticipata

Dificultatile de identificare a unor solutii corecte de aplicare a legislatiei in general si a celei din domeniul impozitului pe salarii si a contributiilor sociale, in special, sunt resimtite din plin de specialistii din cadrul societatilor angajatoare.  

Dificultatile sunt generate de redactarea imprecisa a actelor normative si de lipsa de corelare a acestora si sunt totodata mentinute de imposibilitatea obtinerii unei solutii din partea administratiei la problemele ivite. in domeniul salarizarii si al obligatiilor fiscale aferente, diversitatea legislatiei aplicabile si multitudinea de autoritati competente fac ca dificultatile sa fie si mai apasatoare.

Temeiul legal pentru obtinerea unei solutii a fost cuprins in Codul de procedura fiscala prin introducerea la art. 42 a prevederilor privind solutia fiscala individuala anticipata emisa direct de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Dupa aproape un an de la adoptarea acestei solutii a fost aprobata Hotararea Guvernului nr. 529/2007 prin care a fost stabilita procedura de emitere a solutiei fiscale individuale anticipate si a acordului de pret in avans.

Dincolo de preturile pe care ANAF le impune ca referinta pentru o solutie fiscala, nu mai putin de 1.000 de euro pentru fiecare solutie, sunt in discutie principiile consacrate de Codul fiscal si Codul de procedura fiscala pe care sistemul de emitere a unei solutii contracost le incalca.

Trebuie mai intai avute in vedere acele prevederi cuprinse in cele doua acte normative mentionate mai sus care, de aproape 4 ani, nu au beneficiat niciodata de norme metodologice de aplicare sau de sanctiuni in caz de nerespectare. Sunt acele prevederi care impun principii si prevederi menite sa protejeze individul - contribuabilul in relatia dezechilibrata de forte cu Administratia fiscala - dreptul la informare, dreptul la asistenta, dreptul de a fi tratat corect si unitar.

Rapiditatea solutionarii problemelor consta intr-un termen de 45 de zile pentru solutia fiscala anticipata, iar pentru acordul de pret de 12 luni in cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni in cazul unui acord bilateral sau multilateral.

Fara a detalia continutul documentatiei necesare obtinerii celor doua acte administrative, trebuie subliniate aspectele criticabile printre care se afla si obligativitatea platii pretului la data depunerii dosarului. Termenele nu sunt limita, ci se proroga cu perioada in care sunt solicitate documente suplimentare de catre Administratia fiscala.

Asadar, poti plati 20.000 euro, iar dupa 12 luni poti primi o solutie total nesatisfacatoare si, implicit inutila, deoarece in anumite circumstante se va renunta chiar la efectuarea tranzactiei. Deosebit de important este ca indiferent de solutie si de termenul in care ea se obtine tariful platit nu se restituie.

Pretinzand un tarif pentru o operatiune care in cazul respectarii, spre exemplu, a principiului certitudinii impunerii nu se justifica, aceasta activitate nu pare decat de natura pur economica, care poate sa produca inclusiv distorsiuni concurentiale.

Revenind la principii, potrivit art. 3 lit. b) din Codul fiscal, principiul certitudinii impunerii consta in elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Oare cum sunt protejati contribuabilii in cazul nerespectarii acestuia?

Printre principiile trecute cu vederea prin introducerea unor astfel de tarife si inexistenta unor masuri de consultare a Administratiei fiscale precise si clare se numara si cel consacrat de art. 7 alin. (5) din Codul fiscal potrivit caruia organul fiscal indruma contribuabilul in aplicarea prevederilor legislatiei fiscale. indrumarea se face fie ca urmare a solicitarii contribuabililor, fie din initiativa organului fiscal.

In acest context se pun justificate intrebari: Care este granita dintre indrumare si solutia fiscala individuala anticipata? Cine stabileste daca un punct de vedere este gratuit sau taxat cu 1.000 de euro? intrebarile pot continua punand in discutie protectia contribuabilului in fata controlului ulterior.

Cine poate garanta faptul ca, in urma inspectiei fiscale, se va aprecia ca informatiile furnizate initial la emiterea solutiei sau acordului nu au fost complete astfel ca acestea devin inutile, iar disputa se va transfera in final in instanta?

Reactiile celor vizati de aceasta procedura vor putea fi in masura sa modifice din nou aceasta prevedere din Codul de procedura fiscala asigurand acces tuturor contribuabililor, gratuit, la siguranta. Pe cand insa, fie chiar si cu astfel de imperfectiuni, vor fi create posibilitati de obtinere a unei solutii in toate domeniile, nu numai in cel strict fiscal? Pana la aceasta data, mecanismul solutiei fiscale anticipate a fost total nefunctional.