Odata cu proiectul pentru modificarea Codului de Procedura fiscala, propus de Ministerul de Finante, sunt emise si propuneri noi privind datoriile acumulate de o persoana fizica autorizata (P.F.A.).
In concret, aceste prevederi propun ca inclusiv in cazul in care persoana fizica autorizata in cauza isi inchide PFA-ul, aceasta nu va scapa de datoriile acumulate la buget. Acestea trec in sarcina persoanei fizice care a avut PFA-ul si aceasta va putea fi urmarita in conformitate cu legislatia si, dupa caz, executata silit.
Masura vine in contextul in care, spun unele surse, cele mai multe decizii date de instanta in ce priveste recuperarea datoriilor in situatii similare sunt in favoarea fostelor PFA-uri.
Prin urmare, daca proiectul va fi aprobat, datoriile fiscale ale PFA-urilor radiate vor reveni persoanelor fizice care au detinut aceste PFA-uri.
Datoriile vor fi preluate de persoanele care au avut PFA, iar proiectul mentioneaza, in acest sens, urmatoarele:
"In cazul in care obligatia fiscala nu a fost indeplinita de debitor, debitori devin, in conditiile legii, urmatoarele persoane: (...) persoana fizica pentru obligatiile bugetare datorate, potrivit legii, din activitatile economice desfasurate de aceasta in mod independent sau profesii libere, precum si din asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, in cazul in care acestia au fost radiati din registrele in care au fost inregistrati potrivit legii".
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Masura, odata aprobata, ar sprijini astfel autoritatile in recuperarea sumelor datorate de un PFA, chiar daca acesta a fost in mod oficial radiat. In prezent, autoritatile fiscale spun ca astfel de sume sunt greu sau imposibil de recuperat astfel ca masura din proiectul MFP este binevenita.
"Astfel, in practica organelor fiscale s-a constatat ca instantele judecatoresti au anulat actele de executare emise pe numele persoanelor fizice pentru obligatiile fiscale datorate de aceasta, ca urmare a desfasurarii de activitati economice in mod independent sau profesii libere, precum si din asocieri si alte entitati fara personalitate juridica”, se arata in Nota de fundamentare.