TVA pentru livrarile de bunuri cu plata in rate

Din punct de vedere al taxei pe valoare adaugata, predarea efectiva a bunurilor catre o alta persoana, ca urmare a unui contract care prevede ca plata se efectueaza in rate sau a oricarui alt tip de contract care prevede ca proprietatea este atribuita cel mai tarziu in momentul platii ultimei sume scadente, cu exceptia contractelor de leasing, este considerata livrare de bunuri conform art. 128 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal.

Pentru livrarile de bunuri, altele decat livrarile intracomunitare de bunuri scutite de TVA, persoanele impozabile au obligatia de a emite o factura cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care ia naștere faptul generator al taxei pe valoare adaugata, cu exceptia cazului in care factura a fost deja emisa.
In ceea ce priveste faptul generator, conform art. 134 indice 1 alin. (1) din Codul fiscal, ca regula generala, acesta intervine la data livrarii bunurilor sau la data prestarii serviciilor.

Astfel cum prevede alin. (6) al acestui articol, in cazul contractelor care prevad ca plata se efectueaza in rate sau al oricarui alt tip de contract care prevede ca proprietatea este atribuita cel mai tarziu in momentul platii ultimei sume scadente, cu exceptia contractelor de leasing, data livrarii este data la care bunul este predat beneficiarului.

Asadar, persoanele impozabile care efectueaza livrari de bunuri cu plata in rate au obligatia de a emite o factura pentru intreaga contravaloare a bunurilor livrate cu plata in rate, cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care bunurile sunt predate beneficiarului.

Din punct de vedere contabil, potrivit pct. 258 din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene aprobate prin OMFP 3055/2009 veniturile din vanzarea bunurilor se recunosc in momentul in care sunt indeplinite urmatoarele conditii:
   a) entitatea a transferat cumparatorului riscurile si avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor;
   b) entitatea nu mai gestioneaza bunurile vandute la nivelul la care ar fi facuto, in mod normal, in cazul detinerii in proprietate a acestora si nici nu mai detine controlul efectiv asupra lor;
   c) marimea veniturilor poate fi evaluata in mod credibil;
   d) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzactiei sa fie generate catre entitate; si
   e) costurile tranzactiei pot fi evaluate in mod credibil.

Evaluarea momentului in care o entitate a transferat cumparatorului riscurile si avantajele semnificative aferente dreptului de proprietate asupra bunurilor impune o examinare a circumstantelor in care s-a desfasurat tranzactia. Daca o entitate pastreaza doar un risc nesemnificativ aferent dreptului de proprietate, atunci tranzactia reprezinta o vanzare si veniturile sunt recunoscute. De exemplu, un vanzator poate pastra titlul de proprietate asupra bunurilor doar pentru a se asigura ca va incasa suma care se datoreaza. Intr-un asemenea caz, daca entitatea a transferat riscurile si beneficiile semnificative aferente dreptului de proprietate, tranzactia este o vanzare si veniturile sunt recunoscute.