Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat la jumatatea acestei saptamani, cu 302 voturi "pentru", doua "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege privind anularea unor obligatii fiscale stabilite abuziv de organele fiscale.
Proiectul priveste si anularea obligatiilor fiscale a salariatilor care au primit indemnizatii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii, pe langa reglementarile privind anularea unor obligatii fiscale stabilite in mod abuziv de catre organele fiscale si reincadrarea activitatii independente in activitate dependenta, in mod nelegal.
De asemenea, proiectul priveste si persoanele care au obtinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie, informeaza Mediafax, fiind astfel obligate sa plateasca contributii de sanatate la nivelul salariului minim pe economie.
In plus, e inclusa in proiect si prevederea referitoare la persoanele fizice autorizate care au depasit plafonul de venituri si trebuia sa se declare ca platitor de TVA.
Potrivit aceleiasi surse, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat ca Ministerul Finantelor va cauta solutii si pentru cei care au platit deja obligatiile fiscale prevazute in proiectul de lege privind anularea unor obligatii fiscale.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024
"Partea buna este ca am gasit impreuna o solutie pentru situatiile nefericite in care Fiscul putea sa aplice acele amenzi sau penalitati. Vom vedea exact ce se intampla si cu cei care au fost de buna credinta si au platit obligatiile respective", a declarat acesta, amintind totodata ca se cauta solutii si pentru cei care au platit deja obligatiile respective.