Persoanele impozabile care aplica regimul special de scutire trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA in termen de 10 zile de la data atingerii ori depasirii plafonului de scutire (65.000 euro/220.000 lei).
Data atingerii sau depasirii plafonului se considera a fi prima zi a lunii calendaristice urmatoare celei in care plafonul a fost atins ori depasit. Pana la data inregistrarii in scopuri de TVA se aplica regimul special de scutire.
Astfel, o persoana impozabila care depaseste plafonul in luna august 2016 trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA pana la data de 10 septembrie 2016. Aceasta va fi inregistrata in scopuri de TVA incepand cu 01 octombrie. Pana la aceasta data va aplica regimul de scutire.
In momentul trecerii la regimul de taxare persoana impozabila va efectua ajustarea taxei deductibile aferente:
a) bunurilor aflate in stoc, serviciilor neutilizate si activelor corporale fixe in curs de executie, constatate pe baza de inventariere, in momentul trecerii la regimul normal de taxare, in conformitate cu prevederile art. 304 din Codul fiscal;
b) bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, aflate in proprietatea sa in momentul trecerii la regimul normal de taxa, in conformitate cu prevederile art. 305 din Codul fiscal. Bunurile imobile sunt considerate bunuri de capital indiferent daca in contabilitatea persoanelor impozabile sunt inregistrate ca stocuri sau ca imobilizari corporale.
c) activelor corporale fixe care pana la data de 31 decembrie 2015 nu erau considerate bunuri de capital, care au fost fabricate sau achizitionate pana la 1 ianuarie 2016 si care nu sunt complet amortizate la momentul trecerii la regimul normal de taxa, in conformitate cu prevederile art. 306 din Codul fiscal;
d) achizitiilor de bunuri si servicii care urmeaza a fi obtinute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxa a intervenit conform art. 282 alin. (2) lit. a) si b) din Codul fiscal inainte de data trecerii la regimul normal de taxa si al caror fapt generator de taxa, respectiv livrarea/prestarea, are loc dupa aceasta data.
Ajustarile efectuate se inscriu in primul decont de taxa depus dupa inregistrarea in scopuri de TVA sau, dupa caz, intr-un decont ulterior.
Pentru ajustarea taxei persoana impozabila trebuie sa indeplineasca conditiile si formalitatile care ii dau drept de deducere. Prin exceptie, factura pentru achizitii de bunuri/servicii efectuate inainte de inregistrarea in scopuri de TVA a persoanei impozabile nu trebuie sa contina mentiunea referitoare la codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile.
Ajustarea taxei deductibile aferenta bunurilor aflate in stoc se inregistreaza prin formula: 4426=3xx
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
In situatia in care, in perioada in care a aplicat regimul special de scutire persoana impozabila a incasat avansuri sau a emis facturi inainte de data livrarii/prestarii se procedeaza la regularizare in vederea aplicarii regimului de impozitare in vigoare la data livrarii de bunuri sau prestarii de servicii, pentru facturile emise si/sau avansurile care au fost incasate, inainte de inregistrarea in scopuri de TVA, pentru contravaloarea partiala sau integrala a livrarii de bunuri ori a prestarii de servicii. In acest caz furnizorul/prestatorul, dupa inregistrarea in scopuri de TVA, emite factura de regularizare pe care inscrie:
- baza de impozitare aferenta livrarii/prestarii in regim de scutire facturata/incasata inainte de inregistrarea in scopuri de TVA, cu semnul minus, si
- contravaloarea integrala a livrarii de bunuri/prestarii de servicii aplicand regimul corespunzator operatiunii respective (taxare, scutire cu sau fara drept de deducere ori alt regim special prevazut de titlul VII al Codului fiscal), pe aceeasi factura sau pe o factura separata.
Regularizarea se efectueaza indiferent daca factura este emisa pentru intreaga contravaloare a livrarii/prestarii sau este incasata integral contravaloarea livrarii/prestarii inainte de data faptului generator de taxa.