Obligatia de a constitui rezerva legala este prevazuta de Legea societatilor 31/1990. Potrivit art. 183 din aceasta lege, din profitul societatii se va prelua, in fiecare an, cel putin 5% pentru formarea fondului de rezerva, pana ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Daca fondul de rezerva, dupa constituire, s-a micsorat din orice cauza, va fi completat, cu respectarea acestor prevederi.
De asemenea, se include in fondul de rezerva, chiar daca acesta a atins limitele legale excedentul obtinut prin vanzarea actiunilor la un curs mai mare decat valoarea lor nominala, daca acest excedent nu este intrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizarilor.
Astfel cum prevede art. 272 din lege, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghereori al directoratului sau reprezentantul legal al societatii care incalca aceste dispozitii.
Din punct de vedere contabil sumele reprezentand rezerve constituite din profitul exercitiului financiar curent, in baza unor prevederi legale, se inregistreaza prin articolul contabil 129 "Repartizarea profitului" = 106 "Rezerve".
Din punct de vedere fiscal, conform art. 26 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal rezerva legala este deductibila in limita unei cote de 5% aplicate asupra profitului contabil, la care se adauga cheltuielile cu impozitul pe profit, pana ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris si varsat sau din patrimoniu, dupa caz. Rezerva se calculeaza cumulat de la inceputul anului si este deductibila la calculul rezultatului fiscal trimestrial sau anual, dupa caz. Rezervele astfel constituite se majoreaza sau se diminueaza in functie de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectueaza si in functie de nivelul capitalului social subscris si varsat sau al patrimoniului.
In situatia in care, ca urmare a efectuarii unor operatiuni de reorganizare, prevazute de lege, rezerva legala a persoanei juridice beneficiare depaseste a cincea parte din capitalul social sau din patrimoniul social, dupa caz, diminuarea rezervei legale la nivelul prevazut de lege nu este obligatorie.
Impozitarea veniturilor din chirii 2024
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Contractul de mandat Optimizare fiscala Avantaje si dezavantaje
In cazul in care rezerva legala este utilizata pentru acoperirea pierderilor sau este distribuita sub orice forma, inclusiv pentru majorarea capitalului social, rezerva reconstituita ulterior acestei utilizari, in aceeasi limita, este deductibila la calculul rezultatului fiscal.
Evidenta sumelor deduse se tine cu ajutorul registrului de evidenta fiscala.
In contabilitate rezerva legala se inregistreaza la sfarsitul exercitiului financiar prin formula contabila 129 "Repartizarea profitului" = 106 "Rezerve". Inchiderea contului 129 "Repartizarea profitului" se efectueaza la inceputul exercitiului financiar urmator prin formula contabila: 121"Profit si pierdere" = 129 "Repartizarea profitului". Profitul contabil ramas dupa aceasta repartizare se preia la inceputul exercitiului financiar urmator celui pentru care se intocmesc situatiile financiare anuale in contul 117 "Rezultatul reportat", de unde urmeaza a fi repartizat pe celelalte destinatii hotarate de adunarea generala a actionarilor sau asociatilor, cu respectarea prevederilor legale.