In M.Of. nr. 442 din data de 25.05.2018 a fost publicata H.G. nr. 354/2018 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1/2016.
Prin aceasta hotarare se coreleaza prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile ulterioare aduse Codului fiscal in a doua parte a anului 2017 si inceputul anului 2018:
• corelarea normelor in contextul revizuirii regimului fiscal aplicabil cheltuielilor reprezentand valoarea creantelor instrainate la determinarea rezultatului fiscal;
• abrogarea prevederilor privind deductibilitatea cheltuielilor cu dobanzile si diferentele de curs valutar aplicabile pana la 01 ianuarie 2018 si exemplificarea modului de determinare a nivelului deductibil al costurilor excedentare ale indatorarii, in cadrul noilor reguli privind limitarea deductibilitatii dobanzii si a altor costuri echivalente dobanzii din punct de vedere economic, clarificari cu privire la regimul fiscal aplicat de catre persoanele pentru care anul fiscal este diferit de anul calendaristic; reformularea prevederilor referitoare la incadrarea in sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor avand in vedere noile reguli introduse prin O.U.G. nr 79/2017;
• Cu privire la impozitul pe venit se coreleaza normele metodologice cu modificarile Codului fiscal: introducerea sistemului de autoimpunere si inlocuirea sistemului de stabilire a obligatiilor de plata in baza deciziilor de impunere; inlocuirea cotei de impozit pe venit pentru anumite venituri, in situatia in care cota de impozitare este, incepand din data de 1 ianuarie 2018, de 10%; reglementarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala in cuprinsul unei categorii distincte de venit; clarificarea regimului fiscal al veniturilor obtinute in baza contractelor de activitate sportiva definite prin Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, in sensul introducerii sistemului de retinere la sursa a impozitului; precizari privind conditiile in care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru directionarea cotei de 2%, sau 2% sau de 3,5% din impozitul pe venit datorat; actualizarea deducerilor personale; exemplificarea metodologiei de stabilire a veniturilor anuale impozabile, precum si a impozitului datorat.
• Cu privire la contributiile sociale se coreleaza normele ca urmare a implementarii noului sistem de contributii sociale, abrogarea prevederilor privind contributiile eliminate, introducerea sistemului de autoimpunere si inlocuirea sistemului de stabilire a obligatiilor de plata privind contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate in baza deciziilor de impunere, exemplificari, clarificarea aspectelor referitoare la contribuabilii care datoreaza contributia asiguratorie pentru munca si veniturile pentru care se datoreaza contributia.
Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita
Contabilitatea organizatiilor non-profit abonament 12 luni 3 luni GRATUITE
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
• Alte corelari ale normelor metodologice cu cele ale Codului fiscal in materie de accize si alte taxe speciale si impozite si taxe locale.
De asemenea, prin H.G 354/2018 se aduc si unele clarificari in vederea evitarii unor interpretari neunitare ale prevederilor Codului fiscal, printre care se regasesc:
• Pentru impozitul pe veniturile microintreprinderilor - clarificari privind luarea in considerare a contractele individuale de munca/conventiile individuale de munca, incheiate potrivit legilor speciale, precum si contractele suspendate, potrivit legii, la stabilirea numarului de salariati, in vederea exercitarii optiunii pentru trecerea la impozit pe profit de catre contribuabilii care indeplinesc conditiile, precum si pentru stabilirea cotei de impozitare;
• clarificarea regimului TVA aplicabil operatiunilor de cercetare-dezvoltare precum si regimului TVA aplicabil activitatii de gestiune colectiva a drepturilor de autor si a drepturilor conexe;
• clarificari privind aplicarea plafonului neimpozabil de 450.000 lei in cazul veniturilor realizate din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal in situatia in care au fost transferate mai multe proprietati de catre unul sau mai multi proprietari printr-o singura tranzactie - plafonul neimpozabil de 450.000 lei se deduce o singura data din valoarea tranzactiei reprezentand valoarea totala din actul de transfer. Venitul impozabil ce revine fiecarui proprietar se determina in functie de valoarea cotei de proprietate instrainate asa cum rezulta din actul de transfer.