Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile
mail
ANAF si MFP Contabilul.ro | ANAF si MFP

ANAF a prezentat instrumentele digitale de control fiscal pentru combaterea evaziunii

Ultima actualizare: 01 Iunie 2021
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ANAF a prezentat instrumentele digitale de control fiscal pentru combaterea evaziunii
evaziune fiscalasaf-ttvacontrol fiscal

Una dintre directiile principale pe care le urmeaza ANAF este eficientizarea colectarii veniturilor bugetului general consolidat si alinierea la media europeana. Aceasta se va realiza atat prin sprijinirea conformarii, cat si prin combaterea evaziunii fiscale la declarare si plata impozitelor si taxelor. 

Strategia de digitalizare a institutiei este dezvoltata proiect cu proiect pe baza consultarilor publice cu mediul de afaceri si dezvoltatorii de software.

Se urmareste crearea unui profil unic de risc al contribuabilului. Un sistem unitar de evaluare va conduce la imbunatatirea analizei de risc si a capacitatii de reactie a ANAF, de la initierea unor campanii de informare tintite, pana la selectarea tematicilor de control in functie de riscul fiscal asociat.

"Pachetul dedicat colectarii masive de date, prin implementarea sistemelor SAF-T, desk-audit, interconectarea caselor de marcat si factura electronica, precum si interoperabilitatea bazelor de date, vor conduce la furnizarea de date fiscale consistente catre sistemul de analiza de risc, activitate care va conduce la diminuarea evaziunii fiscale si la cresterea veniturilor colectate ca pondere in PIB.", se specifica intr-un document publicat recent de ANAF.
 

Iata ce masuri de prevenire si combatere a evaziunii fiscale urmeaza sa ia ANAF in viitorul apropiat: 


1. Reformarea managementului riscului de neconformare fiscala prin:

- operationalizarea completa a managementului riscurilor, prin dezvoltarea de planuri de actiune si de conformare pentru fiecare tip de impozit;

- actualizarea permanenta a registrului riscurilor in urma analizarii schimbarilor intervenite in cadrul economico-social, ca urmare a operationalizarii Directiei Generale de Management al Riscului;

- segmentarea contribuabililor pe baza de risc fiscal;

- dezvoltarea de proiecte pilot de conformare voluntara pe sectoarele si categoriile de contribuabili cu risc fiscal;

- utilizarea datelor si informatiilor de la terti precum si a celor disponibile intern pentru folosirea unitara intre functiile din interiorul administratiei fiscale in vederea cresterii conformarii voluntare;

-  cresterea volumului de informatii disponibile pe platformele on-line in vederea identificarii de comportamente fiscale neconforme si adaptarea masurilor aplicate;

- combaterea eficienta a comportamentelor neconforme si a evaziunii fiscale prin actiuni complexe, tintite, la contribuabilii cu risc fiscal ridicat, in vederea asigurarii unui mediu fiscal echitabil pentru toti contribuabilii si descurajarii concurentei neloiale. In acest sens va creste ponderea verificarilor documentare fata de controalele clasice: riscuri bine identificate, controale scurte si eficiente, sume rapid colectabile;

- imbunatatirea procesului de colectare a datelor si intelegerea aprofundata a riscurilor de neconformare utilizand date si tehnologii avansate de analiza;

- utilizarea unor modele de tip BOTTOM-UP si TOP-DOWN pentru estimarea decalajului fiscal la TVA, dezvoltate pe sectoare de activitate economica, pentru a asigura realizarea de actiuni concertate de prevenire si combatere a evaziunii din aceste sectoare;

- asigurarea interoperabilitatii functionale cu alte institutii publice in vederea facilitarii schimbului de date si informatii.
 

2. Instrumentele digitale de control fiscal

DESK-AUDIT

- dezvoltarea componentei de control fiscal ce vizeaza verificarea documentara de catre structurile cu atributii de inspectie fiscala, structurile cu atributii de antifrauda fiscala (incepand cu anul 2020) si de catre structurile cu atributii de verificare a situatiei patrimoniale personale;

SAF-T (fisierul standard de control fiscal)

- fisierul SAF-T reprezinta o structura standardizata a informatiilor relevante pentru controalele fiscale in vederea reducerii costului conformarii pentru societati. SAF-T  va  contribui  la  asigurarea  echitatii in  derularea activitatilor economice, precum si la imbunatatirea conformarii fiscale voluntare prin reducerea efortului ambelor parti in ceea ce priveste alocarea resurselor umane si materiale;

Citeste si: Sistemul SAF-T ar putea deveni obligatoriu din ianuarie 2022. Ce va cuprinde fisierul


3. Actiuni concomitente si colaborative ale structurilor de inspectie fiscala, antifrauda fiscala si control venituri persoane fizice care sa vizeze aspecte privind atat persoanele juridice implicate in activitati cu caracter fraudulos, cat si identificarea si verificarea beneficiarilor reali ai acestor companii, cu posibilitatea urmaririi traseelor de frauda si de mutare a profiturilor in alte jurisdictii.

4. Intensificarea actiunilor de control in domeniul preturilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficienta a informatiilor obtinute ca urmare a utilizarii instrumentelor de cooperare administrativa.

5. Eficientizarea actiunilor de executare silita destinate recuperarii arieratelor fiscale. Avand in vedere faptul ca din perspectiva conformarii voluntare s-au creat numeroase instrumente privind procesul de administrare fiscala, din punct de vedere al actiunilor de executare silita destinate recuperarii arieratelor fiscale si in egala masura, in ceea ce priveste prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, actiunile ANAF se vor derula in sistem integrat vizand atat persoanele juridice, cat si persoanele fizice care au calitatea de asociati, administratori pana la beneficiarul real, in conditiile legii. 

Aceasta modalitate de investigare a comportamentelor fiscale necorespunzatoare va aduce cu certitudine o eficienta sporita in ceea ce priveste colectarea veniturilor la bugetul general consolidat, din sfera ANAF.

6. Revenirea, pana la finalul anului 2022, la nivelul inregistrat in anul 2019, pentru indicatorul Gradul de confomare la declarare si la plata.






Articole Similare





Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"


X