Conform recentelor modificari aduse OUG nr. 70/2024, contribuabilii trebuie sa depuna note justificative atunci cand exista diferente mai mari de 20% (dar nu mai putin de 10.000 de lei) intre decontul de TVA calculat de ANAF si cel declarat.
"In situatia in care dupa depunerea decontului de taxa pe valoarea adaugata de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, se identifica diferente semnificative intre valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA si valorile completate de catre persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA prin decontul de taxa pe valoarea adaugata, Agentia Nationala de Administrare Fiscala notifica persoana impozabila prin intermediul Spatiului privat virtual. Prin diferente semnificative se inteleg valorile care depasesc pragul de semnificatie ce indeplineste conditiile cumulative de minim 20% in cota procentuala si o valoare absoluta de minim 1.000 lei, rezultate din compararea valorilor inscrise in randurile din decontul de taxa pe valoarea adaugata depus de persoana impozabila, cu cele corespunzatoare randurilor din decontul precompletat RO e-TVA."
Decont precompletat e-TVA: doua exemple practice
Pentru exemplificarea conditiilor cumulative de 20% in cota procentuala si o valoare absoluta de minim 1.000 lei, specialistii PortalCodulFiscal.ro prezinta, mai jos, doua scenarii pentru a ilustra aceste conditii:
Exemplu 1: Depasirea ambelor conditii
Situatie:
Valoarea TVA din decontul precompletat de ANAF: 10.000 lei
Valoarea TVA declarata de contribuabil: 8.000 lei
Calcul diferenta:
Diferenta absoluta = 10.000 lei - 8.000 lei = 2.000 lei
Procentul diferentei = (Diferenta absoluta / Valoarea din decontul precompletat) * 100 = (2.000 / 10.000) * 100 = 20%
Evaluare:
Cartea Verde a Contabilitatii
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Diferenta procentuala este de 20%, iar valoarea absoluta este de 2.000 lei.
Concluzie: Conditiile sunt indeplinite (20% si peste 1.000 lei), deci diferenta este semnificativa si necesita justificare.
Exemplu 2: Depasirea unei singure conditii
Situatie:
Valoarea TVA din decontul precompletat de ANAF: 15.000 lei
Valoarea TVA declarata de contribuabil: 12.750 lei
Calcul diferenta:
Diferenta absoluta = 15.000 lei - 12.750 lei = 2.250 lei
Procentul diferentei = (Diferenta absoluta / Valoarea din decontul precompletat) * 100 = (2.250 / 15.000) * 100 = 15%
Evaluare:
Diferenta procentuala este de 15%, iar valoarea absoluta este de 2.250 lei.
Concluzie:
Desi valoarea absoluta depaseste 1.000 lei, procentul de 15% nu indeplineste pragul de 20%. Prin urmare, diferenta nu este considerata semnificativa conform criteriilor stabilite de ordonanta.