Analizam, in cele ce urmeaza, obligatiile legale privind utilizarea casei de marcat pentru o PFA inregistrata cu codul CAEN 8559, in contextul prestarii de servicii de consiliere pentru dezvoltare personala catre persoane fizice. In cadrul acestei activitati, serviciile sunt prestate pe baza unui contract in care se specifica tariful pe sedinta, ceea ce ridica intrebarea daca incasarea contravalorii serviciilor poate fi facuta doar pe baza unei chitante sau daca este necesara utilizarea unei case de marcat.
Operatorii economici (inclusiv PFA) care efectueaza livrari de bunuri cu amanuntul, precum si prestari de servicii direct catre populatie, cu caracter permanent, au obligatia sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, cu anumite exceptii.
- Ian 2040 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 150
2025, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Ian 2099 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2025, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
Conform art. 1 alin. (1) si (2) din OUG nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare.
(1) Operatorii economici care incaseaza, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
(2) Operatorii economici prevazuti la alin. (1), denumiti in continuare utilizatori, au obligatia sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le inmaneze clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factura.
Emiterea bonului fiscal este obligatorie atat timp cat bunurile vandute sau serviciile prestate catre persoane fizice (populatie, adica) sunt incasate, total sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, dupa cum reiese din prevederile OUG 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Potrivit art. 1 alin. (1) din HG nr. 804/2017 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 479/2003,
In sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare ordonanta de urgenta, prin operatori economici se intelege persoanele fizice si juridice, intreprinderile familiale, precum si orice alte entitati, cu exceptia institutiilor publice, care incaseaza, pe teritoriul Romaniei, inclusiv in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie.
Astfel, obligatia utilizarii caselor de marcat intervine in cazul incasarii, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, a contravalorii bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie.
Dar, exista si exceptii de la obligatia de a utiliza casa de marcat, mentionate la art. 2 alin. (1) din OUG sus-mentionata, Se excepteaza de la prevederile art. 1 alin. (1) incasarile efectuate din urmatoarele activitati:
a) comertul ocazional cu produse agricole din productie proprie efectuat de catre producatorii agricoli individuali, autorizati in conditiile legii, in piete, targuri, oboare sau in alte locuri publice autorizate;
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
b) vanzarea de ziare si reviste prin distribuitori specializati;
c) serviciul public de transport persoane cu metroul, precum si serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate, autorizat sa fie efectuat in interiorul unei localitati, pe baza de bilete sau abonamente tiparite, conform legii; serviciul public de transport persoane cu metroul este asimilat cu transportul local;
d) activitatile pentru care incasarile se realizeaza pe baza de bonuri cu valoare fixa tiparite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee, expozitii, targuri si oboare, gradini zoologice si gradini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc si altele similare;
e) activitatile de asigurari si ale caselor de pensii, precum si activitatile de intermedieri financiare, inclusiv activitatile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activitatile de schimb valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decat operatiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta institutiilor de credit, apartinand acestor institutii;
f) activitatile desfasurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implica crearea unei societati comerciale;
g) vanzarea obiectelor de cult si serviciile religioase prestate de institutiile de cult;
h) comertul cu amanuntul prin comis-voiajori, precum si prin corespondenta, cu exceptia livrarilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine si unitatile de alimentatie publica, pe baza de comanda;
i) serviciile de instalatii, reparatii si intretinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
j) vanzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de catre agentiile de turism, definite potrivit legii;
k) incasarea contravalorii energiei electrice si termice, a gazelor naturale, a apei si canalizarii, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobila, de posta si curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de internet;
l) efectuarea lucrarilor de constructii, reparatii, amenajari si intretinere de locuinte;
m) serviciile de transport feroviar public de calatori in trafic intern si international, prestate de societati comerciale persoane juridice romane, pe baza de bilete sau abonamente tiparite conform legii;
n) activitatile de jocuri de noroc desfasurate cu mijloace tehnice de joc ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
o) serviciile de parcari auto a caror contravaloare se incaseaza prin automate ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
p) Abrogata.
q) comertul de tip cash and carry desfasurat de comerciantii care vand marfuri prin sistemul de autoservire catre persoane fizice inregistrate in baza de date a vanzatorului, in scopul utilizarii acestora ca produse consumabile;
r) transportul rutier international contra cost de persoane.
Prin urmare, persoana fizica autorizata cu obiect de activitate cu codul CAEN 8559 - consilier dezvoltare personala, este obligata sa achizitioneze casa de marcat pentru incasarea cu numerar a contravalorii serviciilor efectuate catre clienti persoane fizice.
Foto: pexels.com