Analizam mai jos cazul in care administratorul unei societati (A) a vandut partile sociale unei persoane fizice (B), dar el a ramas in continuare administratorul acelei societati.
Administratorul (A) (pe perioada in care a fost asociat) a creditat firma fara dobanda cu suma de 20.000 Ron. Acum societatea dispune de suma 10.000 Ron pentru a putea acoperi o parte din imprumut.
Vom vedea astfel, dat fiind contextul amintit, daca cei 10.000 Ron vor fi incasati de asociatul cedent (A) sau de catre cesionarul (B). Totodata, vom stabili daca dupa vanzarea partilor sociale suma de 20.000 Ron va ramane in 455.
Solutia consultantului:
Cesiunea partilor sociale este prevazuta de Legea societatilor comerciale 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la art. 202 si urmatoarele. Partile sociale pot fi transmise intre asociatii societatii sau catre terte persoane, din interiorul sau din afara societatii.
Transmiterea catre terte persoane este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii care reprezinta cel putin trei patrimi din capitalul social. Transmiterea are efect fata de terti numai din momentul inscrierii ei in registrul comertului, de pe langa Tribunalul in raza careia se afla sediul societatii, urmand ca Hotararea AGA sa fie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei.
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Examen Consultant Fiscal 2024
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Manual de politici contabile - Stick USB
Actul de transmitere a partilor sociale si actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociati sunt depuse la oficiul registrului comertului si sunt inregistrate
Ca urmare a acestei operatiuni, cedentul iesind din societatea respectiva, isi pierde calitatea de asociat, iar cesionarul, continua activitatea societatii dobandind calitatea de asociat al acesteia. Contractul de cesiune, care poate fi incheiat si sub forma unui act sub semnatura privata, produce efecte doar intre partile semnatare si tocmai de aceea, pentru a fi opozabile si tertelor persoane, acesta trebuie inregistrat la registrul comertului.
Cesiunea partilor sociale nu atrage nici-o inregistrare in evidenta contabila. Un asociat este inlocuit de un altul, capitalul social ramanand la aceeasi valoare. Societatea la care se detin partile sociale nu realizeaza un venit din cesionarea partilor sociale si nu datoreaza nici un impozit.
Cesiunea se poate face si la o valoare mai mare a partilor sociale, convenita intre cedent si cesionar.
Pentru castigurile rezultate din transferul partilor sociale, obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului revine dobanditorului (in cazul prezentat, este vorba de asociatul cesionar care a cumparat titlurile).
Calculul si retinerea impozitului de catre dobanditorul partilor sociale se efectueaza la momentul incheierii tranzactiei, pe baza contractului incheiat intre parti. Impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei de 16% asupra castigului. Impozitul este final. Potrivit dispozitiilor art. 67, alin. (3) si ale pct. 1443 din Codul fiscal, termenul de virare a impozitului este pana la data la care se depun documentele de inscriere de mentiuni la oficiul registrului comertului, indiferent de modul in care se face plata (total sau esalonat).
Suma de 20.000 lei datorata de societate administratorului cedent ramane inregistrata in evidenta contabila pana la stingerea ei, prin formele si la termenele convenite de comun acord cu acesta.
Suma de 10.000 lei se achita administratorului cedent conform clauzelor din contractul de imprumut.