In cazul documentelor necesare pentru gestionarea conform legii a punctelor de lucru aferente unei societati, pornim de la o firma cu sediul intr-o localitate si cu trei puncte de lucru in alta localitate (unul dintre punctele de lucru are si cod fiscal).
Pentru un punct de lucru, conform certificatului constatator, dovada de sediu secundar expira anul acesta, deoarece contractul de inchiriere expira in noiembrie.
Intre timp s-a incheiat insa un act aditional la contractul de inchiriere prin care acesta se prelungeste automat la expirarea perioadei initiale.
Se va vedea care sunt procedura si documentele de prelungire a dovezii de sediu si care e legislatia aferenta. De asemenea, stabilim daca prelungirea dovezii de sediu secundar se face doar pentru punctul de lucru cu dovada de sediu secundar, conform certificat constatator, sau pentru toate cele trei puncte de lucru care apar in certificatul constatator.
Conform art.43 alin.(3) din Legea 31/1990, punctele de lucru sunt sedii secundare, dezmembraminte fara personalitate juridical ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in cadrul inmatricularii in registrul comertului de la sediul principal al acesteia.

Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Examen Consultant Fiscal 2025
Conform art.21 coroborat cu art.22 alin.(1) din Legea 26/1990, comerciantul are obligatia sa solicite inregistrarea in registrul comertului a oricarei mentiuni cu privire la sediile secundare, in termen de cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse obligatiei de inregistrare.
Inregistrarea de mentiuni cu privire la prelungirea dovezii de sediu pentru punctele de lucru se face in baza documentelor care atesta acest fapt : actele aditionale la contractele de inchirie a spatiilor in care isi desfasoara activitatea societatea, aferente punctelor de lucru, insotite de formularele specifice (cerere inregistrare mentiuni), pe care le procurati gratis de la ONRC, imputernicire si copie CI pentru persoana desemnata de catre companie in vederea depunerii docmentelor la ONRCB.
Din punct de vedere al Codului de procedura fiscala:
- punctele de lucru cu mai putin de 5 salariati se vor declara la organul fiscal unde este inregistrata compania cu sediul social, prin depunerea formularuluil "Declaratie privind sediile secundare”, insotit de : CUI firma, certificate constatator ONRC, copie contract inchiriere, copie CI a persoanei imputernicite cu declararea in termen de 30 zile de la infiintarea punctului de lucru;
- punctele de lucru cu minim 5 salariati se vor inregistra la organul fiscal de care apartine cu sediul punctual de lucru prin depunerea formularului 060, insotit de aceleasi documente precizate mai sus; organul fiscal va emite Certificat de inregistrare fiscal (CIF) pentru punctual de lucru, in acelasi termen de 30 zile de la infiintare.
De retinut ca declararea prelungirii termenelor contractelor de inchiriere prin actele aditionale aferente se inregistreaza numai la ONRC, nu se inregistreaza si la organele fiscale, fiind deja efectuata inregistrarea/declararea acestora.
In cazul de mai sus, depunerea cererii de mentiuni si a actelor doveditoare se va face in termen de 15 zile de la data semnarii actelor aditionale la contractele de inchiriere la ONRC la care este inregistrat sediul social al companiei.
De asemenea, tot referitor la cazul de mai sus, avand in vedere ca s-a procedat deja la declararea fiscala a punctelor de lucru cu ocazia infiintarii acestora, nu se va mai proceda la o redeclarare a acestora la ANAF.
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro