In perioada 19 - 25 iunie 2014 a fost realizata de catre Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) o consultare ce vizeaza necesitatea si modalitatile de imbunatatire a legislatiei in domeniul instrumentelor de plata.
Respondentii acestui sondaj sunt in proportie de 34,78% microintreprinderi, 47,83% intreprinderi mici si 17,39% intreprinderi mijlocii.
86,96% dintre participantii la sondaj au fost beneficiari ai unui bilet la ordin sau au emis un bilet la ordin, dintre care 65,22% au indicat ca au avut probleme (incidente de plata), privind emiterea de bilete la ordin fara acoperire, refuzate la plata de catre banca emitentului din lipsa de fonduri. Prin urmare, acestia au evidentiat necesitatea imbunatatirii legislatiei in domeniul biletelor la ordin.
Referitor la propunerile de imbunatatire a legislatiei in domeniul biletelor la ordin, intreprinzatorii chestionati au indicat in proportie de 34,78% necesitatea angajarii in termen de maximum 30 de zile a raspunderii penale a administratorului care a semnat un bilet la ordin fara acoperire, 26,09% au propus realizarea unei publicatii a societatilor comerciale cu incidente de plata, iar 30,43% s-au pronuntat in favoarea implicarii bancilor si blocarii sumelor in cont.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
78,26% dintre respondenti considera necesara completarea legislatiei privind instrumentele de plata cu obligativitatea avalizarii atat spre tras cat si spre administratorul firmei. Toti considera ca este necesara o reglementare mai stricta asupra folosirii instrumentelor de plata pentru a fi evitate cazurile de inselatorie, respectiv "toleranta zero la neplata".
De asemenea 65,22% dintre respondenti considera ca reprezentantii justitiei, in spetele legate de instrumentele de plata, tergiverseaza luarea unei decizii legale.
Avand in vedere ca:
- biletul la ordin este reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin (publicata in Monitorul Oficial nr. 100/1934), cu mai multe modificari suferite in decursul celor 80 de ani de existenta;
- Legea nr. 58/1934 a facut obiectul atat unor critici de neconstitutionalitate, cat si al interpretarilor din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea uniformizarii practicii instantelor (Decizia nr. 31/2012 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 141/2012 si recursul in interesul legii solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 4/2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 381/2009);
- au fost semnalate probleme de interpretare si aplicare a legii, precum si omisiuni de reglementare, in sensul ca nu prevede in mod expres ca si biletul la ordin are valoare de titlu executoriu;
- este necesara clarificarea aspectelor procedurale implicate de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la prevederile noului Cod de procedura civila, intrat in vigoare pe data de 15 februarie 2013 (raportat la conditiile de validitate ale cambiei si biletului la ordin, valoare de titlu executoriu si exercitarea cailor de atac);
- cca. 7-8% din cecurile, biletele la ordin si cambiile aduse la banca de clienti sunt refuzate la decontare pentru ca societatile care au emis respectivele instrumente de plata nu au suficienti bani in conturi, sumele refuzate reprezentand una dintre cele mai acute probleme din economie in perioada de criza, blocand practic activitatea multor companii.
CNIPMMR propune elaborarea in regim de urgenta a unui act normativ care sa reglementeze cambia, biletul la ordin si cecul si care sa asigure:
- cadrul legal complet si corespunzator pentru toate instrumentele de plata;
- buna functionare a relatiilor de plati si buna utilizare a instrumentelor de plata;
- eliminarea riscurilor de neplata si rezolvarea acoperirii eventualelor riscuri de insolvabilitate temporara, de catre beneficiarul platii (detinatorul titlului) si pentru transferul drepturilor de beneficiar al platii;
- celeritate in angajarea raspunderii penale si patrimoniale in caz de incidente;
- un sistem de publicare in timp real a societatilor comerciale cu incidente de plata.
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania isi manifesta disponibilitatea de a participa la perfectionarea legislatiei in domeniul instrumentelor de plata.
Studiu de caz
In data de 22.04.1999 s-a prezentat la firma FIX COMPANY SRL din Iasi reprezentantul firmei AUTO SRL RALUCOM DIN Savinesti pentru a cumpara marfa in valoare de 43.712.473 de lei, pe care a achitat-o cu bilet la ordin cu scadenta la data de 6.05.1999.
In data de 6.05.1999 a fost contactata banca emitenta a biletului la ordin pentru a se verifica daca s-a decontat. Raspunsul functionarului a fost ca exista secretul bancar si nu se pot da relatii prin telefon, dar ca in termen de 2 zile se va primi raspunsul in scris.
Convinsi de buna credinta a functionarului bancar s-a mai livrat marfa in valoare de 33.943.206 lei catre aceeasi firma in data de 6.05.1999 cu termen de plata 21.05.1999.
Ulterior, s-a primit un al doilea extras de cont cu biletele la ordin si justificarea refuzului de la BANKCOOP Piatra Neamt.
S-a facut plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Piatra Neamt in data de 28.07.1999 si sesizare la Garda Financiara Piatra Neamt in data de 28.07.1999.
Ca urmare a demersurilor facute s-au primit doua raspunsuri:
- Adresa nr. 2516/3.08.1999 de la Garda Financiara Piatra Neamt prin care eram instiintat ca sesizarea ramane in evidenta lor, administratorul firmei AUTO RALUCOM SRL Savinesti fiind dat in urmarire locala de organele de Politie si
- Adresa nr. 1211/25.08.1999 de la Inspectoratul de Politie al jud. Neamt prin care eram informat ca impotriva numitei Ciortan Ionela, administrator al firmei AUTO DIN RALUCOM SRL Savinesti s-a inceput urmarirea penala si ca la momentul respectiv a fost data in urmarire generala deoarece se sustrage cercetarilor.
Concluzii:
Firma FIX COMPANY SRL:
A platit marfa furnizorului
A platit angajatii
A platit impozit pe "Realizat profitul".
In urma cu 5 ani s-a primit un alt telefon de la avocatul administratorului firmei AUTO SRL RALUCOM DIN Savinesti, Ciortan Ionela, ca sa intrebe ce pretentii exista de la clientul lui in conditiile in care fapta este prescrisa. Am solicitat plata marfii. De atunci nu a mai sunat nimeni.
Propuneri
Propunem ca firmele de asigurari din Romania, dupa modelul Europei vestice, sa vina cu instrumente de "Asigurare de RISC Financiar" si, in cazul in care clientul nu plateste la termenul stabilit, plata sa se faca de catre asigurator.
Sursa: CNIPMMR