Mediul economic actual genereaza tot mai mult nevoia de protectie impotriva riscului de neplata a bunurilor sau serviciilor furnizate clientilor, mai ales atunci cand aveti o relatie incipienta cu acestia.
In practica, printre alte modalitati de garantare s-a evidentiat folosirea biletelor la ordin si a cecurilor.
Aceste instrumente va ofera o siguranta in plus ca veti incasa banii, deoarece in situatia in care clientul firmei dvs. nu poate onora plata, va puteti indrepta mai usor asupra lui pentru recuperarea banilor pe cale legala. In plus, inainte de a accepta un instrument de plata de la clientii dvs, le puteti verifica bonitatea, apeland serviciul de interogare numit Centrala Incidentelor de Plati din cadrul BNR.
Nu numai atat: daca doriti sa nu mai platiti furnizorii pe loc, puteti incerca sa negociati cu acestia un anumit termen de plata si, prin intermediul acestor instrumente, puteti face plata la data stabilita de comun acord. Daca v-ati inteles asupra acestui lucru, puteti emite un bilet la ordin si face plata la o data ulterioara, iar clientul va avea o siguranta in plus ca in data inscrisa pe biletul la ordin isi va primi banii.
Biletele la ordin si cecurile sunt utilizate de mai bine de 70 de ani, utilizarea lor fiind reglementata prin Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin si Legea nr. 59/1934 privind cecul.
Biletul la ordin este un efect comercial (inscris) prin care o persoana, numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane numita beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Mentiunile esentiale pe care trebuie sa le cuprinda un bilet la ordin sunt urmatoarele:
- denumirea de bilet la ordin;
- data emisiunii;
- scadenta;
- mentionarea obligatiei personale și neconditionate de a plati suma de bani;
- numele beneficiarului;
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Cartea Verde a Contabilitatii
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
- semnatura subscriitorului sau a emitentului;
- locul de plata.
In lipsa unuia din aceste elemente, biletul la ordin este nul.
Cecul este un inscris prin care o firma da ordin unei banci sa plateasca suma de bani inscrisa in cec, unei terte persoane (beneficiar/posesor).
Principala deosebire intre un cec si un bilet la ordin este legata de momentul platii: cecul trebuie prezentat la plata in oricare 15 zile de la data emiterii sub sanctiunea pierderii dreptului de regres impotriva garantilor si girantilor, iar obligatia constatata de un bilet la ordin poate avea o data scadenta viitoare.
Din practica s-au desprins doua motive pentru care clientii dvs pot sa va inmaneze bilete la ordin cat si cecuri cu rubricile integral completate, sau cu rubrici "in alb":
1. In cazul in care instrumentul este completat integral – plata efectiva se va face la data agreata;
2. "In alb" – este practice doar o garantie a platii – urmand a fi completate si depuse in banca pentru decontare in cazul neachitarii la termen a facturilor.
Biletul la ordin poate fi girat catre firma dvs. In acest caz biletul este de fapt emis de o firma care are o datorie catre clientul dvs si care pentru acea suma este de acord ca societatea sa va achite direct dvs. contravaloarea sumei inscrise pe biletul la ordin.
De asemenea, si dvs. aveti posibilitatea sa girati mai departe acel bilet la ordin prin completarea unei noi rubrici. Avantajul este ca exista posibilitatea recuperarii banilor chiar daca clientul dvs. este executat de altcineva (si are conturile poprite).
Biletele la ordin pot fi si avalizate (garantate) de alte persoane fizice sau juridice. Acest lucru reprezinta o garantie in plus pentru firma dvs. pentru ca daca biletul la ordin va fi refuzat la plata si treceti la executare silita, atunci pe langa emitentul biletului la ordin puteti executa si avalistul.
Pasii de urmat in cazul in care primiti un bilet la ordin sau cec
1. il introduceti in banca pentru decontare;
2. in cazul in care clientul nu are toata suma in cont, primiti un refuz la plata – al bancii (partial sau total), moment in care puteti trece la faza de executare silita;
3. recuperare efectiva prin executare silita.
Avantajele utilizarii instrumentelor de plata
- puteti incepe direct executarea silita, intrucat bilete la ordin si cecurile sunt titluri executorii si nu mai este nevoie sa dati clientul in judecata si sa castigati procesul;
- nu aveti nevoie de contract sau de alte documente, iar procedura de executare este scutita de plata taxelor catre stat;
timpul de recuperare a banilor este mult mai scurt decat in cazul unui proces clasic, timpul fiind redus cu cel putin 1 an.
Auditor, Expert Contabil Mondo Conta Consult
Membru CECCAR & INPACT International
www.mondoconta.ro
Coautor "Consilier Management Financiar" (editura Rentrop&Straton)
Coautor "Manualul Specialistului in Fiscalitate" (editura Irecson)