Pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, la rubrica Transparenta Decizionala a fost publicat un Proiect de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr.227/2015.
Proiectul Ordonantei de urgenta reglementeaza conditiile privind modul de declarare si de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS) de catre persoanele care nu realizeaza venituri, pentru a putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurari sociale de sanatate.
Proiectul propune urmatoarele schimbari:
- excluderea din categoria contribuabililor la la sistemul de asigurari sociale de sanatate a persoanelor fizice, indiferent de cetatenie, care au domiciliul ori Resedinta intr-un stat cu care Romania nu are incheiate acorduri privind sistemele de securitate sociala sau care nu intra sub incidenta legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale daca acestea nu se afla in Romania pentru o perioada mai mare de 90 de zile consecutive, pe parcursul unui an calendaristic.
- introducerea in categoria contribuabililor la sistemul de asigurari sociale de sanatate a unitatilor trimitatoare care au obligatia platii contributiilor pentru personalul roman militar si civil trimis in misiune permanenta in strainatate.
- exceptarea de la plata contributiilor sociale a contribuabililor care realizeaza venituri din alte surse si din investitii sub nivelul salariului minim brut pe tara. In prezent, art. 178 alin. (4) din Codul fiscal stabileste ca, pentru anul 2016, in caul persoanelor fizice care realizeaza venituri din investitii si din alte surse baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca venitul pentru care se calculeaza contributia este singurul realizat. Proiectul propune modificarea acestor prevederi astfel incat, in cazul veniturilor din investitii si din alte surse, realizate in anul 2016, ale caror baze lunare de calcul se situeaza sub nivelul valorii salariului de baza minim brut pe tara, sa nu se datoreze contributia de asigurari sociale de sanatate iar pentru veniturile ale caror baze lunare de calcul sunt mai mari sau egale cu valoarea salariului de baza minim brut pe tara, contributia datorata lunar sa se calculeze asupra acestor baze de calcul.
- introducerea posibilitatii ca persoanele fizice care nu realizeaza venituri si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei sau in categoriile de persoane pentru care plata contributiei se suporta din alte surse, precum si in cazul persoanelor care realizeaza venituri lunare exclusiv din investitii si/sau din alte surse ale caror baze lunare de calcul se situeaza sub nivelul valorii salariului de baza minim brut pe tara, sa opteze pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate astfel:
a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contributie asupra bazei de calcul reprezentand valoarea salariului minim brut pe tara si au obligatia sa plateasca contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) pe o perioadade cel putin 12 luni consecutive, incepand cu luna in care se depune declaratia de inregistrare in evidenta persoanelor fizice care nu realizeaza venituri, precum si pentru stabilirea obligatiilor de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate, sau
b) la data la care acceseaza serviciile acordate de sistemul public de asigurari sociale de sanatate potrivit legii, prin depunerea declaratiei, aplicand cota individuala de contributie asupra bazei de calcul reprezentand valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe tara.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Proiectul prevede si dispozitii tranzitorii privind persoanele fizice care nu realizeaza venituri si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei sau in categoriile de persoane pentru care plata contributiei se suporta din alte surse. In cazul acestor persoane pentru care pana la data intrarii in vigoare a noilor prevederi au fost emise deciziile de impunere, ar putea depune la organul fiscal competent o cerere pentru desfiintarea deciziei incepand cu luna urmatoare celei in care se depune cererea.