Voucherele de vacanta au devenit un subiect de discutii dezbatut des in ultima perioada, in special dupa ce reprezentantii CDR (Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei) au declarat intr-o conferinta de presa ca acest tip de tichete ar trebui folosit doar in extrasezon si doar in anumite regiuni ale tarii.
In studiul de caz dezbatut mai jos prezentam regimul contabil pentru:
- Noi 18100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Noi 18100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - FARA intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
- acordarea de vouchere de vacanta si impozitarea acestora, prin prisma aplicarii legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare;
- imputarea acestora, cu regularizarea impozitului pe salarii;
- returnarea acestora, cu regularizarea impozitului pe salarii.
Monografia contabila pentru vouchere de vacanta 2019: raspunsul specialistului
ART. 24 din Legea nr. 165/2018 prevede ca voucherele de vacanta sunt bilete de valoare care se acorda angajatilor pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihna in regim de turism intern.
Nivelul maxim al sumei care poate fi acordata unui angajat in decursul unui an fiscal sub forma voucherelor de vacanta este de 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata.
Acordarea voucherelor de vacanta, poate fi fractionata in maximum doua transe, in functie de optiunea angajatului privind efectuarea concediului de odihna.
Impozitarea veniturilor din chirii 2024
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Voucherul de vacanta are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fara a se intelege ca aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, in cazul in care voucherul a fost emis pe acest tip de suport.
Se interzice unitatii afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanta.
Potrivit prevederilor HG 1045/2018 data in aplicarea Legii 165/2018 regimul fiscal aplicabil tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor cadou, tichetelor de cresa, respectiv tichetelor culturale este, atat pentru beneficiari, cat si pentru angajatori/platitori de venituri, cel prevazut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit art. 76 din Codul fiscal regulile de impunere proprii salariilor se aplica si avantajelor in bani sau natura.
Alin (3) prevede ca avantajele, in bani sau in natura includ, si biletele de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, cu exceptia destinatiilor si limitelor prevazute la alin. (4) lit. a), tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor de cresa si tichetelor culturale, acordate potrivit legii.
Art. 142 din Codul Fiscal prevede ca nu se cuprind in baza de calcul a CAS biletele de valoare sub forma tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor cadou, tichetelor de cresa, tichetelor culturale, acordate potrivit legii.
Art. 167 prevede ca sumele prevazute la art. 142 nu se cuprind in baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate.
In concluzie, valoarea voucherelor de vacanta se include in venitul impozabil al salariatului si nu se include in baza de calcul a CAS si CASS.
La acordarea voucherelor acestea se cumuleaza cu veniturile salariale din luna respectiva.Impozitul se retine odata cu retinerea impozitului aferent salariilor, este in cota de 10%, se retine din drepturile salariale aferente lunii in care s-a efectuat distribuirea si se evidentiaza prin articolul contabil
421 = 444 impozit mai mare cu valoarea impozitului aferent voucherelor
ART. 17 din HG 1045/2018 prevede ca la sfarsitul fiecarei luni, la sfarsitul perioadei de valabilitate, la data stabilita de angajator sau la data incetarii raporturilor de munca, dupa caz, salariatul are obligatia sa restituie angajatorului biletele de valoare pe suport hartie acordate/contravaloarea biletelor de valoare alimentate pe suport electronic, pentru luna in curs sau, dupa caz, pentru anul in curs si neutilizate ori necuvenite, potrivit prevederilor legale.
Pentru biletele de valoare neutilizate in perioada de valabilitate, unitatea emitenta restituie valorile nominale catre angajator.
In cazul biletelor de valoare alimentate pe suport electronic si necuvenite, precum si in cazul incetarii raporturilor de munca, angajatorul are obligatia de a comunica in timp util informatiile relevante unitatii emitente, pentru ca aceasta sa poata face restituirea valorilor catre angajator.
Restituirea valorii nominale a biletelor de valoare se realizeaza conform contractului incheiat de unitatea emitenta cu angajatorul.
Utilizarea de catre salariat a biletelor de valoare necuvenite il obliga pe acesta la plata contravalorii biletelor catre angajator.
In cazul restituirii voucherelor de vacanta reiese ca impozitul aferent acestora a fost retinut in plus si urmeaza a se corecta.
Potrivit pct. 81 alin (7) din Normele de aplicare a Codului fiscal, in situatia in care se constata elemente care genereaza modificarea veniturilor din salarii si asimilate salariilor si/sau a bazei de impunere aferente veniturilor unei persoane fizice, pentru care angajatorul/platitorul a efectuat calculul impozitului lunar, recalcularea drepturilor respective si stabilirea diferentelor de impozit constatate se efectueaza pentru luna la care se refera, iar diferentele de impozit rezultate vor majora/diminua impozitul datorat incepand cu luna constatarii.
Astfel, in cazul in care se corecteaza baza de impunere, angajatorul va depune declaratia 112 prin care va declara impozitul de restituit
Restituirea impozitului aferent voucherelor neutilizate
444/analitic = 4281
Si
4281 = 5121
Angajatorul in calitate de platitor urmeaza sa regularizeze sumele restituite de catre acesta cu obligatiile fiscale de acelasi tip datorate in perioada fiscala in care s-a efectuat restituirea.
Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Gabi Popescu - Auditor financiar.