EXCEPTIILE DE LA OBLIGATIVITATEA UTILIZARII APARATELOR DE MARCAT FISCALE
In baza prevederilor OUG 28/25.03.1999 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 75 din 21.01.2005, modificata si completata de Ordonanta nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, in vigoare incepand cu 3 septembrie 2007 se anuleaza unele din exceptiile de la obligativitatea de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cum ar fi vanzarile de bunuri de folosinta indelungata, vanzarile de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral in momentul livrarii/prestarii, precum si cele care nu se incaseaza integral cu numerar si/sau substitute de numerar.
INAINTE DE APARITIA ORDONANTEI 47/2007
In conformitate cu prevederile art.2 din OUG 28/25.03.1999 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, exceptiile de la obligativitatea utilizarii aparatelor de marcat fiscale sunt:
– comertul ocazional cu produse agricole efectuat de producatorii agricoli individuali in piete, targuri, oboare sau alte locuri publice autorizate, livrarile de bunuri efectuate prin automatele comerciale, precum si activitatile de jocuri de noroc desfasurat cu mijloace tehnice de joc ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancomate sau monede;
– serviciile de alimentatie publica efectuate in mijloace de transport public de calatori;
– vanzarea de paine si produse de panificatie in magazinele sau raioanele specializate;
– vanzarea de ziare si reviste prin distribuitori specializati;
– transportul public de calatori pe baza de bilete sau abonamente tiparite conform legii, precum si cu metroul;
– activitatile pentru care incasarile se realizeaza pe baza de bonuri cu valoare fixa tiparite conform legii bilete de acces la spectacole, muzee, expozitii, targuri si oboare, gradini zoologice si gradini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc si altele similare;
– activitatile de asigurari, precum si activitatile financiar si bancare, cu exceptia caselor de schimb valutar apartinand persoanelor juridice;
– activitatile desfasurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implica crearea unei societati comerciale, precum si activitatile economice desfasurate in mod independent de persoanele fizice autorizate potrivit legii, cu exceptia activitatilor de taximetrie auto pentru marfuri si persoane;

Manual de politici contabile - Stick USB

SAF-T pentru Contribuabili Mici

Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
– vanzarile obiectelor de cult si serviciile religioase prestate de institutiile de cult;
– vanzarea bunurilor de folosinta indelungata;
– comertul cu amanuntul prin comis-voiajori, precum si prin corespondenta, cu exceptia livrarilor de bunuri la domiciliu efectuate de catre magazine;
– serviciile de instalatii, reparatii si intretinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
– vanzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de catre agentii de turism;
– telefonie mobila, de posta si curier, de salubritate, de televiziune, inclusive prin cablu, de internet;
– efectuarea lucrarilor de constructii, reparatii, amenajari si intretinere locuinte;
– serviciile medicale cu plata prestate la domiciliul sau la locul de munca al clientului;
– vanzarile de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral cu numerar si /sau substitute de numerar;
– vanzarile de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral in momentul livrarii bunului sau prestarii serviciului.
Pozitia de microintreprindere si neplatitoare de TVA al unei societati comerciale nu constituie o exceptie de la regula prevazuta de legislatia in vigoare cu privire la obligatia utilizarii casei de marcat. Prin urmare, utilizarea casei de marcat este obligatorie chiar si in cazul societatilor care nu sunt declarate platitoare de TVA.
In concluzie, potrivit dispozitiilor OUG 28/25.03.1999 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial, nr. 75 din 21.01.2005 si a art 16 din Hotararea Guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice, o societate comerciala are obligatia utilizarii aparatelor de marcat fiscale daca nu se incadresa la nici una din exceptiile mentionate anterior.
DUPA APARITIA ORDONANTA 47/2007
Ordonanta nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, in vigoare incepand cu 3 septembrie 2007, prin care s-a modificat si completat Ordonanta de urgenta nr. 28/1999, anuleaza unele din exceptiile de la obligativitatea de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cum ar fi vanzarile de bunuri de folosinta indelungata, vanzarile de bunuri si prestarile de servicii care nu se incaseaza integral in momentul livrarii/prestarii, precum si cele care nu se incaseaza integral cu numerar si/sau substitute de numerar.
Prin sintagma “livrari de bunuri cu amanuntul si prestari de servicii direct catre populatie” se intelege acele activitati desfasurate cu caracter permanent. Nu intra in aceasta categorie eventualele livrari de bunuri si prestari de servicii direct catre persoane fizice efectuate intamplator de catre agentii economici, altii decat comerciantii cu amanuntul.
Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligati sa inregistreze intr-un registru special banii personali detinuti de angajati si / sau de administratorul unitatii. In plus, soldul initial reprezentand monedele si bancnotele divizionare necesare pentru a da restul clientului trebuie introdus in aparatele de marcat electronice fiscale la inceputul fiecarei zile.
Unitatile de alimentatie publica care realizeaza livrari de bunuri la domiciliu pe baza de comanda vor trebui sa aiba, de asemenea, case de marcat fiscale.
De asemenea, se incadreaza la exceptii de la obligativitatea de utilizare a caselor de marcat:
-comertul ocazional cu produse agricole, efectuat de producatorii agricoli individuali in piete, targuri, oboare sau alte locuri publice autorizate;
-livrarile de bunuri efectuate prin automatele comerciale;
-activitatile de jocuri de noroc desfasurate cu mijloace tehnice de joc ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
- servicii de parcari auto a caror contravaloare se incaseaza prin automate.
Companiile nu mai sunt obligate ca, lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare, sa predea autoritatilor fiscale teritoriale raportul memoriei fiscale pe perioada de raportare.