Prin cele ce urmeaza, veti regasi procedura pe care o vom urma pentru reinregistrarea in scopuri de TVA in cazul in care au incetat situatiile care au condus la anularea inregistrarii in scopuri de TVA.
Astfel, precizam mai intai ca in M.O. nr. 490/02.08.2013 s-a publicat OG nr. 16/2013 prin care s-au reglementat urmatoarele noutati legislative, care intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
S-a modificat art. 153 alin. (91) lit. b), c), d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care reglementeaza cazurile in care are loc reinregistrarea in scopuri de TVA a persoanelor impozabile, daca a incetat situatia care a condus la anularea inregistrarii, astfel:
*** daca a incetat situatia care a condus la anularea inregistrarii, ca urmare a faptului ca potrivit art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal asociatii / administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabila insasi au inscrise in cazierul fiscal infractiuni si/sau faptele prevazute la art. 2 alin. (2) lit.a) din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, organele fiscale competente vor inregistra persoanele impozabile in scopuri de TVA la solicitarea persoanei impozabile.
Data inregistrarii in scopuri de TVA este data comunicarii deciziei de inregistrare in scopuri de TVA. (art. 153 alin. (91)lit. b) din Codul fiscal)
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Noutatea se refera la faptul ca in cazul societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ai caror asociati din cauza carora s-a dispus anularea inregistrarii in scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitarii reinregistrarii, persoana impozabila poate solicita reinregistrarea chiar daca nu a incetat situatia care a condus la anularea inregistrarii.
*** daca a incetat situatia care a condus la anularea inregistrarii, ca urmare a faptului ca potrivit art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal persoana impozabila nu a depus niciun decont de taxa pentru 6 luni consecutive (in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala luna calendaristica) si pentru doua trimestre calendaristice consecutive (in cazul persoanei impozabile care are perioada fiscala trimestrul calendaristic), dar nu este declarata inactiva si nici nu se afla in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, organele fiscale competente vor inregistra persoanele impozabile in scopuri de TVA la solicitarea persoanei impozabile.
Data inregistrarii in scopuri de TVA este data comunicarii deciziei de inregistrare in scopuri de TVA. (art. 153 alin. (91) lit. c) din Codul fiscal)
Pentru inregistrarea in scopuri de TVA persoana impozabila va prezenta organului fiscal urmatoarele informatii/documente :
1. deconturile de taxa nedepuse la termen;
2. cerere motivata din care sa rezulte ca se angajeaza sa depuna la termenele prevazute de
lege deconturile de taxa, precum si faptul ca indeplineste anumite conditii prevazute prin norme.
Noutatea se refera la faptul ca s-a eliminat prevederea potrivit careia "Dupa prima abatere de acest tip persoanele impozabile vor fi inregistrate in scopuri de TVA daca indeplinesc toate conditiile prevazute de lege numai dupa o perioada de 3 luni de la anularea inregistrarii. In cazul in care abaterea se repeta dupa reinregistrarea persoanei impozabile, organele fiscale vor anula codul de inregistrare in scopuri de TVA si nu vor aproba eventuale cereri ulterioare de reinregistrare in scopuri de TVA".
Daca a incetat situatia care a condus la anularea inregistrarii, ca urmare a faptului ca potrivit art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal in deconturile de taxa depuse pentru 6 luni consecutive (in cazul persoanelor care au perioada fiscala luna calendaristica), si pentru doua trimestre calendaristice consecutive (in cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscala trimestrul calendaristic), nu au fost evidentiate achizitii de bunuri/servicii si nici livrari de bunuri/prestari de servicii, realizate in cursul acestor perioade de raportare, organele fiscale competente vor inregistra persoanele impozabile in scopuri de TVA la solicitarea persoanei impozabile.
Data inregistrarii in scopuri de TVA este data comunicarii deciziei de inregistrare in scopuri de TVA. (art. 153 alin. (91) lit. d) din Codul fiscal)
Noutatea se refera la faptul ca s-a eliminat prevederea potrivit careia "in situatia in care persoana impozabila nu depune o cerere de inregistrare in scopuri de TVA in maximum 180 de zile de la data anularii, organele fiscale nu vor aproba eventuale cereri ulterioare de reinregistrare in scopuri de TVA".
Sursa: Finante Arges