Serviciile de livrare marfa nu se fac intotdeauna direct de catre compania producatoare astfel ca, in cele mai multe cazuri, livrarile sunt efectuate de catre un subcontractor.
O companie livreaza marfa catre clienti, iar serviciul de transport a fost subcontractat unei alte firme. Astfel, stabilim daca avizul de expeditie marfa se incheie intre subcontractator si client sau intre firma producatoare si client.
Avand in vedere ca marfa este proprietatea dvs,.consideram ca este necesar ca firma dvs.sa emita avizul de expeditie a marfii catre client. Subcontractorul este o terta persoana care efectueaza in numele firmei dvs.serviciul de livrare a marfii catre client, in baza unui contract de prestari servicii .Asadar nu este proprietarul marfii si nu se justifica din partea acestuia emiterea avizului de insotire a marfii.
Conform OMFP 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, "Avizul de Insotire a Marfii (cod 14-3-6A) este formular cu regim special intern de tiparire si numerotare.
1. Serveste ca:
-document de insotire a marfii pe timpul transportului, dupa caz;
Cartea Verde a Contabilitatii
SAF-T Ghid de raportare corecta
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
-document care sta la baza intocmirii facturii, dupa caz;
- dispozitie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiasi unitati;
-document de primire in gestiune;
-document de descarcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit.2. Se intocmeste, in doua sau mai multe exemplare, de catre unitatile care nu au posibilitatea intocmirii facturii in momentul livrarii produselor, marfurilor sau altor valori materiale, precum si in alte situatii stabilite prin procedurile proprii ale unitatii.
In cazul transferului de bunuri intre gestiunile aceleiasi unitati, dispersate teritorial, precum si al transportului bunurilor cedate cu titlu gratuit (mostre, bunuri date pentru stimularea vanzarii sau testari la locul de desfacere, premii, materiale promotionale etc.) avizul de insotire a marfii va purta mentiunea "Fara factura", dupa caz.
Pe avizul de insotire a marfii emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare la terti se face mentiunea "Pentru prelucrare la terti".
In celelalte situatii decat cele prevazute mai sus se face mentiunea cauzei pentru care s-a intocmit avizul de insotire a marfii si nu factura.
3. Circula, dupa caz:
- la furnizor:
- la delegatul unitatii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire;
- la compartimentul desfacere, pentru inregistrarea cantitatilor livrate in evidentele acestuia si pentru intocmirea facturii;
- la compartimentul financiar-contabil;
- la cumparator:
- la magazie, pentru incarcarea in gestiune a produselor, marfurilor sau altor valori materiale primite, dupa efectuarea receptiei de catre comisia de receptie si dupa consemnarea rezultatelor;
- la compartimentul aprovizionare, pentru inregistrarea cantitatilor aprovizionate in evidenta acestuia;
-la compartimentul financiar-contabil, pentru inregistrarea in contabilitatea sintetica si analitica.
4. Se arhiveaza, dupa caz:
-la furnizor:
- la compartimentul desfacere;
- la compartimentul financiar-contabil;
- la cumparator:
- la compartimentul financiar-contabil.
5. Continutul minimal obligatoriu de informatii al avizului de insotire a marfii este urmatorul:
- seria si numarul intern de identificare a formularului;
- data emiterii formularului;
- datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresa, cod de identificare fiscala);
- datele de identificare ale cumparatorului (denumire, adresa, cod de identificare fiscala);
- denumirea si cantitatea bunurilor livrate;
- pretul si valoarea, dupa caz;
- date privind expeditia: numele delegatului, buletin/carte identitate (serie, numar), numarul mijlocului de transport, ora livrarii, semnatura delegatului;
- semnatura expeditorului.
- data primirii in gestiune si semnatura gestionarului primitor."
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro