Ministrul de Finante Ioana-Maria Petrescu a facut recent mai multe declaratii cu privire la insemnatatea masurii de reducere a CAS-ului cu cinci puncte procentuale pentru mediul privat.
Aceasta considera astfel, noteaza Agerpres, ca reducerea cu 5 puncte procentuale a contributiilor de asigurari sociale aplicata pentru angajator este cea mai consistenta diminuare realizata intr-o singura etapa, in ultimii 14 ani.
Zilele trecute, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finantelor Publice (MFP), proiectul de lege privind reducerea cu 5 puncte procentuale a contributiilor de asigurari sociale platite de catre angajator, masura care se va aplica incepand cu data de 1 octombrie 2014.
In aceasta privinta, ministrul MFP a declarat:
"Este cea mai consistenta diminuare a contributiilor de asigurari sociale aplicata pentru angajator, intr-o singura etapa, in ultimii 14 ani. Aplicarea acestei masuri va contribui la atragerea investitiilor si la stimularea muncii in Romania.
Reducerea poverii fiscale asupra fortei de munca va sustine crearea de noi locuri de munca, generand efecte economice pozitive atat pentru companii, cat si pentru salariati. in esenta, stimularea ocuparii fortei de munca este cea mai buna forma de protectie sociala si de crestere a veniturilor individuale, in linie si cu recomandarile Comisiei Europene".
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Totodata, prin utilizarea sumelor relativ disponibilizate se vor asigura surse suplimentare pentru investitii cu impact asupra cresterii economice, informeaza Agerpres, fiind asigurate in acelasi timp si conditii pentru o imbunatatire a performantelor de competitivitate ale sectorului privat, in conditiile in care Romania devine mai competitiva prin costuri comparativ cu tarile din jur.
Astfel conform proiectului, se diminueaza cotele platite de angajatori in functie de conditiile de munca pentru contributia de asigurari sociale datorata sistemului public de pensii de la 20,8% la 15,8% pentru conditii normale de munca, de la 25,8% la 20,8% pentru conditii deosebite de munca si de la 30,8% la 25,8% pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca.