Editorial: Ti se poate intampla si tie

Posibilitatea ca TVA-ul sa fie redus si in industria carnii e scoasa, la inceput de toamna, din cutie. Oficialii sterg praful de pe proiectele abandonate prin rafturi si foldere vechi, folosite in trecut, cu alte ocazii, in alte registre.

S-a sters praful si de pe propunerea de reducerea a CAS-ului, masura care nu e de ieri, de azi. O masura care, cel mai probabil, va fi anulata din 2015. Cum se traduc aceste masuri in opinia majoritatii? Ca niste masuri bune. Ca niste masuri care ne vor face traiul un pic mai usor, care  ne va mari salariile, care ne va duce inspre un mai bine la care, neincetat (si fara invat!), tot romanul spera.

Gresit. Economia se duce deja spre un tratament viitor. Si va fi unul greu, cu antibiotice si multe intepaturi. Fluxul de capital strain s-a stabilizat in ultimii trei ani. Pentru o tara in curs de dezvoltare, cu fonduri europene si care a reusit, in aparenta, sa iasa din criza, faptul ca investitiile straine nu sunt, in 2014, in crestere, e o dovada a faptului ca stagnam sau ca, mai rau, mergem spre o situatie din care nu vom "scapa" cu o reducere de 25% a salariului.

In mentalitatea romanului s-a impamantenit (sau poate ca asa am simtit noi, ca popor, dintotdeauna) sentimentul ca daca moare capra vecinului, lui nu i se intampla nimic. Romanul rasufla usurat cand stie ca el a scapat. Poate nu intreg, dar macar e inca in viata. E chiar si o mica bucurie in raul celuilalt, bucurie care vine tocmai din aceasta seninatate pe care o simte cand magazinul de peste drum ia foc.

Educatia defectuoasa care nu mai pregateste pe nimeni pentru piata muncii ne transforma pe toti in niste revoltati. Muncitorul nu va mai dori sa fie muncitor. Dar nu va sti ce sa faca si se va revolta la gandul ca altul castiga mai mult. Croitorul nu va dori sa fie "doar croitor", dar altceva nu va sti ce sa faca. Ne suntem datori cu responsabilitatea muncii, ne suntem datori cu un prezent mai bun, cu o schimbare pe care sa le-o lasam mostenire copiilor copiilor nostri.

Oameni care locuiesc 30 de ani intr-o casa sfarsesc uneori in strada. Dosare care ar trebui solutionate in cateva saptamani nu se incheie niciodata. Despre ceea ce nu functioneaza auzim prea putin daca nu incercam sa pasim mai mult in miezul lucrurilor. Imi amintesc de un reportaj facut despre oamenii strazii, unii dintre acestia avand si diploma. In Bucuresti, la metrou in Piata Victoriei, o batrana, fosta profesoara, vinde flori. Era un reportaj care ne reamintea sa vedem altfel lucrurile, sa vedem dincolo de campaniile care ne cereau sa nu mai dam bani cersetorilor. Ne-am gandit ca, in acel moment, nimeni nu le oferea un sprijin real?

Societatea isi creeaza singura propriile virtuti si defecte. Sa nu credem ca nu suntem responsabili de ceea ce se intampla in jurul nostru sau celor de langa noi. Sa nu credem ca nu ni se poate intampla si noua.

Sa fim, asadar, cei mai buni in ceea ce facem, sa ne reamintim ca suntem cetateni, ca avem drepturi, ca intelegem si dincolo de ceea ce ni se spune si ca putem privi in perspectiva. Sa privim viitorul in fata si sa tragem prezentul de maneca. Incotro?