Ministrul de Finante, Darius Valcov, a raspuns recent, prin intermediul unor discutii online, intrebarilor adresate de catre persoanele care au avut nelamuriri sau care au dorit sa isi exprime nemultumirea fata de unele modificari incluse in proiectul noului Cod fiscal.
In cadrul interviului organizat cu sprijinul HotNews.ro, persoanele interesate au dorit sa afle in ce masura se justifica impozitul forfetar, de ce se majoreaza impozitele pe veniturile PFA-urilor, precum si daca nu pot exista alte optiuni in ce priveste conditia noua impusa microintreprinderilor fara angajati.
Intrebat de unul dintre cetateni daca Guvernul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului pe proiectul noului Cod Fiscal, noteaza sursa, ministrul a declarat ca ar prefera sa nu apeleze la formula asumarii raspunderii.
In ce priveste impozitarea cladirilor nerezidentiale si posibilitatea ca in cazul cladirilor nerezidentiale detinute de persoane fizice, acel raport de evaluare sa duca la nenumarate controverse, ministrul Darius Valcov a precizat:
"Exista in Codul Fiscal o prevedere privind cladirile cu destinatie mixta, care permite ca o parte din aceasta sa fie impozitata rezidential, si cealalta nerezidential. De asemenea, impozitul pe cladirile nerezidentiale, care azi e cuprins intre 0,25% - 1,5% a fost redus la urmatoarele limite: 0,2-1,3, in propunerea de Cod Fiscal pe care am prezentat-o.".
Referitor la noile cote de distributie a CAS pentru PFA, ministrul a declarat ca aceasta va fi de 10,5% in 2016 si din 2017 va fi 7,5%.
De asemenea, in ceea ce priveste impozitarea PFA, ministrul a oferit urmatoarele explicatii:
"Pentru cei care au venituri de 20.000 lei lunar (cum cred ca e situatia dvs. - a cititorului care a adresat intrebarea – n.r.) impozitul se va majora in 2016 cu 589 lei, iar in 2017 cu 388 lei. In niciun caz sumele pe care le vehiculati dvs. In propunerea de Cod Fiscal, PFA-urile nu vor plati contributii decat pentru angajat, nu si pentru angajator, asa cum este astazi.
La un PFA se va plati doar contributia angajatului, si va pot da citeva exemple in ceea ce priveste cresterea sau scaderea contributiilor in functie de veniturile lunare (in 2016): Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete Registrul de Evidenta Fiscala PFA Operare SAGA Exemple practice si recomandari
- la 2.000 lei venituri luanre, veti avea de platit in plus 7 lei
- la 4.000 de lei veti plati mai putin cu 31 de lei
- la 8.000 lei veti plati mai mult cu 124 lei
- la 15.000 lei veti plati mai mult cu 396 lei
Totodata, referitor la reintroducerea impozitului forfetar, intrebat de logica reimplementarii acestei masuri, ministrul a declarat ca una dintre tintele Executivului este si cresterea numarului contractelor de munca, in conditiile in care astazi in Romania 56% din IMM-uri nu au niciun angajat cu forme legale.