Modificarile aduse Directivei 2011/16/UE au fost publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 5 iunie 2018. Dupa cum va informam intr-un articol anterior, Directiva are drept scop consolidarea transparentei fiscale si combaterea evaziunii fiscale la nivelul statelor membre UE. Iar intermediarii din domeniul planificarii fiscale, adica contabilii, consultantii fiscali, dar si avocatii si bancile, vor trebui sa se supuna unor noi reguli de transparenta.
Noile dispozitii de raportare vor intra in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2020 si prevad obligatia intermediarilor fiscali care furnizeaza clientilor lor scheme financiare transfrontaliere complexe ce pot ajuta la sustragerea de la plata impozitelor de a raporta aceste structuri autoritatilor fiscale din tara lor.
Desi proiectul de directiva europeana a fost publicat de CE in luna iunie a anului 2017, conform europa.eu, acesta a fost aprobat recent de statele membre UE. “Recentele scurgeri de informatii in mass-media, precum „Panama Papers”, au scos la lumina modul in care anumiti intermediari acorda in mod activ asistenta companiilor si persoanelor fizice pentru se sustrage de la plata impozitelor, de regula prin intermediul unor sisteme transfrontaliere complexe. Propunerea de astazi vizeaza planificarea fiscala agresiva, printr-un control mai strict al activitatilor, pana acum putin vizibile, desfasurate de diferite entitati si consilieri in domeniul planificarii fiscale.”, se arata in comunicatul publicat in 2017.
Statele membre au ca termen data de 31 decembrie 2019 pentru a transpune directiva in acte cu putere de lege si norme administrative nationale, iar noile cerinte de raportare se vor aplica, asa cum am mentionat mai sus, incepand cu 1 iulie 2020.
In plus, statele membre vor avea obligatia de a face schimb de informatii o data la trei luni, in termen de o luna de la sfarsitul trimestrului in care au fost depuse informatiile. Astfel, primul schimb automat de informatii va fi finalizat pana la 31 octombrie 2020.
Categoriile vizate, contabilii, consultantii fiscali, avocatii si bancile, vor trebui sa raporteze autoritatilor, inainte de utilizare, sistemele de planificare fiscala agresiva. Atentie, vor fi afectate si multinationalele!
Manual de politici contabile - Stick USB
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Mai departe, informatiile vor fi transmise automat catre statele membre UE. In acest mod, autoritatile vor fi prevenite din timp despre riscuri si vor putea sa ia masurile necesare, in functie de caz.