Incepand cu anul 2018, ANAF stabileste din oficiu contributia de asigurari sociale (CAS) si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) in cazul persoanelor fizice care nu si-au indeplinit obligatia declararii acestor contributii, dupa cum a fost stabilit prin Ordinul ANAF 2547/2019.
Reprezentantii DGRFP Brasov au elaborat un material informativ in care prezinta detaliat ce inseamna mai exact stabilirea din oficiu a CAS si CASS.
Stabilirea din oficiu a CAS
Procedura se aplica persoanelor fizice care indeplinesc urmatoarele conditii cumulative:
A. au realizat venituri din activitati independente si/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuala pentru care se datoreaza CAS;
B. au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile mentionate mai sus, din una sau mai multe surse si/sau categorii de venituri, mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, iar venitul net anual cumulat realizat este cel putin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a Declaratiei unice estimativa;
C. nu si-au indeplinit obligatiile declarative privind CAS datorata pentru anul fiscal de impunere.
Organul fiscal:
1. IDENTIFICA in evidenta fiscala si INTOCMESTE LISTA persoanelor fizice care au realizat venituri din activitati independente si/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuala pentru care se datoreaza CAS si al caror venit net/brut este cel putin egal cu 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative;
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024 varianta tiparita
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Din lista sunt eliminate urmatoarele categorii de contribuabili:
- persoanele fizice care au depus declaratia unica si au declarat CAS datorata, la sectiunea corespunzatoare de la capitolul I din declaratie;
- persoanele fizice care au depus declaratia unica estimativa si care au completat capitolul II din declaratie, prin declararea la sectiunea corespunzatoare, a CAS calculata la plafonul minim de cel putin 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative;
- persoanele fizice care au obtinut exclusiv venituri din drepturi de proprietate intelectuala si/sau in baza contractelor de activitate sportiva, in regim de retinere la sursa a impozitului pe venit si pentru care venitul net/brut cumulat, declarat de platitorii de venituri in formularul 112, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe tara;
- persoanele fizice pentru care platitorii de venit au retinut la sursa CAS calculata la plafonul minim anual si declarata in D112;
- persoanele fizice care nu datoreaza contributii de asigurari sociale in Romania, potrivit legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, precum si acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care Romania este parte.
- persoanele asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale neintegrate in sistemul public de pensii, care nu au obligatia asigurarii in sistemul public de pensii;
- persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii si/sau ai sistemelor proprii de asigurari sociale neintegrate in sistemul public de pensii.
DGRFP Brasov subliniaza ca veniturile din drepturi de proprietate intelectuala nu se iau in calculul plafonului minim daca persoana fizica este si salariat. (ex. In cazul unui salariat care realizeaza atat venituri din drepturi de proprietate intelectuala cat si venituri din activitati independente in calitate de PFA se vor lua in calculul plafonului minim numai veniturile din activitati independente).
2. NOTIFICA fiecare contribuabil din lista si asigura exercitarea de catre acesta a dreptului de a fi ascultat, cu precizarea termenului la care persoana fizica trebuie sa se prezinte in vederea audierii;
3. ELIMINA din LISTA, in termen de 15 zile de la data comunicarii notificarii, contribuabilii care, in urma notificarii, si-au indeplinit obligatiile declarative privind CAS prin depunerea declaratiei unice;
4. INTOCMESTE, pentru contribuabilii care datoreaza CAS, „Referatul privind estimarea bazei de calcul al contributiei de asigurari sociale si al contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul stabilirii din oficiu a obligatiilor de plata", in care estimeaza baza anuala de calcul al CAS, la nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative. CAS se determina prin aplicarea cotei de 25% la plafonul de 12 salarii minime brute;
5. INTOCMESTE "Decizia privind stabilirea din oficiu a contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru persoane fizice" pe care o comunica contribuabilului.
Stabilirea din oficiu a CASS
Procedura se aplica persoanelor fizice care indeplinesc urmatoarele conditii cumulative:
A. au realizat venituri din urmatoarele categorii:
a) venituri din activitati independente;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
c) venituri din asocierea cu o persoana juridica contribuabil potrivit prevederilor titlului II, titlului III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din Codul fiscal;
d) venituri din cedarea folosintei bunurilor;
e) venituri din agricultura, silvicultura, piscicultura;
f) venituri din investitii; g) venituri din alte surse.
B. au estimat pentru anul de impunere un venit net anual cumulat din veniturile prevazute la lit. A, din una sau mai multe surse si/sau categorii de venituri, mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, iar venitul net/brut anual cumulat realizat este cel putin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative;
C. nu si-au indeplinit obligatiile declarative privind CASS datorata pentru anul fiscal de impunere.
Organul fiscal:
1. IDENTIFICA in evidenta fiscala si INTOCMESTE LISTA persoanelor fizice care au realizat veniturile enumerate la pct. A a caror valoare neta/bruta/incasata cumulata, dupa caz, se situeaza la nivelul a cel putin 12 salarii minime brute pe tara, din una sau mai multe surse si/sau categorii de venituri;
Din lista sunt eliminate urmatoarele categorii de contribuabili:
- persoanele fizice care au depus declaratia unica si au declarat CASS datorata, la sectiunea corespunzatoare de la capitolul I din declaratie;
- persoanele fizice care au depus declaratia unica estimativa si care au completat capitolul II din declaratie, prin declararea la sectiunea corespunzatoare, a CASS calculata la plafonul minim de cel putin 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative;
- persoanele fizice care au obtinut exclusiv venituri din drepturi de proprietate intelectuala, din contracte de activitate sportiva, din arenda sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit titlurilor II, titlului III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din Codul fiscal, in regim de retinere la sursa a impozitului pe venit pentru care venitul net/brut cumulat, declarat de platitorii de venituri in formularul 112, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe tara;
- persoanele fizice pentru care platitorii de venit au retinut la sursa CASS calculata la plafonul minim anual si declarata in D112;
- persoanele care nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurari sociale de sanatate, respectiv care detin o asigurare pentru boala si maternitate in sistemul de securitate sociala din alt stat membru al Uniunii Europene, Spatiului Economic European si Confederatiei Elvetiene sau in 2 statele cu care Romania are incheiate acorduri bilaterale de securitate sociala cu prevederi pentru asigurarea de boala-maternitate, in temeiul legislatiei interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul Romaniei.
OBSERVATII
1. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuala nu se iau in calculul plafonului minim daca persoana fizica este si salariat sau pensionar.
2. Veniturile din cedarea folosintei bunurilor, din drepturi de proprietate intelectuala, din asocierea cu o persoana juridica, precum si veniturile din investitii si alte surse nu se iau in calculul plafonului minim pentru:
- copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenti, studentii-doctoranzi care desfasoara activitati didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, in limita a 4 - 6 ore conventionale didactice pe saptamana, precum si persoanele care urmeaza modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldati sau gradati profesionisti;
- tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului.
2. NOTIFICA fiecare contribuabil din lista si asigura exercitarea de catre acesta a dreptului de a fi ascultat, cu precizarea termenului la care persoana fizica trebuie sa se prezinte in vederea audierii;
3. ELIMINA din LISTA, in termen de 15 zile de la data comunicarii notificarii, contribuabilii care, in urma notificarii, si-au indeplinit obligatiile declarative privind CASS prin depunerea declaratiei unice;
4. INTOCMESTE, pentru contribuabilii care datoreaza CASS, „Referatul privind estimarea bazei de calcul al contributiei de asigurari sociale si al contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul stabilirii din oficiu a obligatiilor de plata", in care estimeaza baza anuala de calcul al CASS, la nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice estimative. CASS se determina prin aplicarea cotei de 10% la plafonul de 12 salarii minime brute;
5. INTOCMESTE "Decizia privind stabilirea din oficiu a contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru persoane fizice" pe care o comunica contribuabilului.
Anularea deciziei de impunere din oficiu
In situatia in care, in termen de 60 de zile de la data comunicarii DECIZIEI, contribuabilul isi indeplineste obligatiile declarative, decizia se anuleaza.