In Monitorul Oficial nr. 17 din 7 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 2/2021 care aproba procedura de acordare a subventiilor pentru firmele care fac angajari din anumite categorii de varsta.
Mai exact, Ordinul nr. 2/2021 stabileste modalitate de acordare a sumelor prevazute de art. I alin. (1) din OUG nr. 220/2020 privind aplicarea unor masuri de protectie sociala dupa 1 ianuarie 2021 in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru modificarea unor acte normative.
Procedura cuprinde si documentele necesare angajatorilor: conventie, tabelul cu persoanele incadrate in munca, cererea si declaratia pe proprie raspundere.
Articolul I alin. (1) face referire la "angajatorii care in perioada 1 ianuarie - 1 septembrie 2021 incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, cu norma intreaga, persoane in varsta de peste 50 de ani ale caror raporturi de munca au incetat din motive neimputabile lor, in perioada starii de urgenta sau de alerta, persoane cu varsta cuprinsa intre 16 si 29 de ani inregistrate ca someri in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si cetateni romani, incadrati in aceleasi categorii de varsta, carora in anul 2020 le-au incetat raporturile de munca cu angajatorii straini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceasta categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei." Mai multe detalii despre OUG 220/2020. >>
Procedura de acordare a subventiilor pentru firmele care fac angajari OUG 220/2020)
Art. 1. -
Prezenta procedura de acordare a sumelor prevazute de art. I alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor masuri de protectie sociala dupa 1 ianuarie 2021 in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru modificarea unor acte normative, denumita in continuare procedura, reglementeaza modul de acordare din bugetul asigurarilor pentru somaj a sumelor prevazute de art. I alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor masuri de protectie sociala dupa 1 ianuarie 2021 in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru modificarea unor acte normative, denumita in continuare ordonanta de urgenta.
Contabilitatea organizatiilor non-profit abonament 12 luni 3 luni GRATUITE
Cartea verde a contabilitatii - REDUCERE 40
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Art. 2. -
(1) Pentru acordarea sumelor prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, angajatorii incheie cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti in raza carora acestia isi au sediul social, dar nu mai tarziu de data de 1 septembrie 2021, o conventie potrivit modelului prevazut in anexa nr. 1 la prezenta procedura.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de decadere din dreptul de a beneficia de sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta.
Art. 3. -
(1) In vederea incheierii conventiei prevazute la art. 2 alin. (1), angajatorii depun prin mijloace electronice de transmitere la distanta, conform prevederilor legale, ca urmare a detinerii unui certificat calificat, eliberat in conditiile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, cu completarile ulterioare, o cerere potrivit modelului prevazut in anexa nr. 2 la prezenta procedura, insotita de urmatoarele documente:
a) declaratie pe propria raspundere, data prin reprezentantul legal, din care sa rezulte ca nu se afla in una dintre situatiile prevazute de art. I alin. (7) din ordonanta de urgenta, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 3 la prezenta procedura;
b) actele de identitate ale persoanelor incadrate in munca din categoriile prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, in copie;
c) actele in baza carora au fost incadrate in munca persoanele din categoriile prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, in copie.
(2) Pentru cetatenii romani din categoriile de varsta prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta carora in anul 2020 le-au incetat raporturile de munca cu angajatorii straini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, pe langa documentele prevazute la alin. (1), angajatorii depun actele in baza carora au incetat raporturile de munca, in copie, insotite de traducerea legalizata in limba romana a acestora sau, dupa caz, documente care atesta incetarea raporturilor de munca.
(3) Documentele care se solicita in copie, prevazute la alin. (1) si (2), sunt certificate pentru conformitate cu originalul de catre angajator.
(4) In situatia in care documentele transmise conform alin. (1) si (2), nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti solicita angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii solicitarii, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitari sunt considerate a fi depuse in termen.
(5) In situatia in care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu transmite toate documentele in termenul de 5 zile lucratoare prevazut la alin. (4), acesta poate solicita acordarea sumelor prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, prin depunerea documentelor prevazute la alin. (1), in termenul stabilit la art. 2 alin. (1).
Art. 4. -
Sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se acorda angajatorilor in situatia in care persoanele din categoriile mentionate la acest alineat sunt inregistrate ca someri in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
Art. 5. -
Angajatorii care incadreaza in munca persoane care indeplinesc atat conditiile prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, cat si conditiile prevazute de art. 80, 85 si 934 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pot beneficia, pentru persoanele respective, optional, numai de una dintre masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca prevazute la aceste articole.
Art. 6. -
(1) Sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se acorda angajatorilor lunar, de la data incheierii conventiei prevazute la art. 2 alin. (1), proportional cu timpul efectiv lucrat in luna respectiva de persoanele incadrate in munca in conditiile prevazute de acest alineat.
(2) Sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se acorda si pentru perioada concediului de odihna.
(3) In perioada in care raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor incadrate in baza conventiei prevazute la art. 2 alin. (1) sunt suspendate, sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta nu se acorda.
(4) Perioada de suspendare a raporturilor de munca sau de serviciu nu face parte din perioada de acordare a masurilor de stimulare.
Art. 7. -
(1) Pentru verificarea si decontarea sumelor lunare prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, angajatorii depun pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare lunii pentru care solicita aceste sume, prin mijloace electronice de transmitere la distanta, conform prevederilor legale, ca urmare a detinerii unui certificat calificat, eliberat in conditiile Legii nr. 455/2001, republicata, cu completarile ulterioare, la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti in raza carora acestia isi au sediul social un tabel nominal intocmit potrivit modelului prevazut in anexa nr. 4 la prezenta procedura, insotit de pontajul si statul de plata pentru luna respectiva semnat de salariati, extras, in copie certificata de angajator pentru conformitate cu originalul sau, in situatia in care plata salariului se efectueaza prin virament intr-un cont bancar, de pontajul si statul de plata pentru luna respectiva, extras, precum si de ordinele de plata a salariului si extrasele de cont aferente, in copie certificata de angajator pentru conformitate cu originalul.
(2) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele pana la expirarea termenului prevazut la alin. (1) sau le completeaza altfel decat potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, sumele lunare prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta nu se acorda.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), sumele lunare prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se acorda pentru luna pentru care documentele prevazute la alin. (1) sunt corectate si depuse pana in ultima zi a lunii urmatoare lunii pentru care solicita acordarea acestor sume.
(4) Perioada pentru care nu se acorda sumele lunare prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta din motivele prevazute la alin. (2) face parte din perioada de acordare a acestor sume.
(5) In situatia in care documentele transmise in termen, conform alin. (1), nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti solicita angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii solicitarii, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitari sunt considerate a fi depuse in termen.
(6) Pentru luna pentru care angajatorii nu redepun documentele pana la data prevazuta la alin. (5) ca urmare a solicitarii agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sumele lunare prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta nu se acorda, iar aceasta perioada face parte din perioada de acordare a acestor sume.
Art. 8. -
Termenul de 5 zile lucratoare prevazut la art. 3 alin. (4) si la art. 7 alin. (5) se implineste la ora 24,00 a celei de-a 5-a zile lucratoare, calculata de la data primirii solicitarii transmise de agentia pentru ocuparea fortei de munca privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc.
Art. 9. -
Sumele lunare cuvenite conform art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se deconteaza de agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, din bugetul asigurarilor pentru somaj, in termen de 15 zile lucratoare de la data de 1 a lunii urmatoare expirarii termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea si decontarea acestor sume.
Art. 10. -
Stabilirea si incetarea drepturilor angajatorilor de a beneficia de sumele prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta se fac in baza deciziilor emise de directorii executivi ai agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
Art. 11. -
Agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti efectueaza, potrivit prevederilor Procedurii privind activitatea de control, de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, controlul asupra:
a) indeplinirii conditiilor legale pentru incheierea conventiilor prevazute la art. 2 alin. (1), derularea acestora si acordarea sumelor prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta;
b) respectarii de catre angajatori a obligatiilor prevazute de ordonanta de urgenta si de celelalte acte normative adoptate in aplicarea acesteia, precum si a obligatiilor asumate prin incheierea conventiilor prevazute la art. 2 alin. (1).
Art. 12. -
Debitele rezultate in urma constatarii de catre agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti a nerespectarii conditiilor legale pentru acordarea sumelor prevazute de art. I alin. (1) din ordonanta de urgenta, precum si a obligatiilor asumate de angajatori prin incheierea conventiilor prevazute la art. 2 alin. (1) se recupereaza in conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Consulta anexele procedurii - document atasat.