OUG nr. 8/2021 care cuprinde masurile de reducere a cheltuielilor a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 168 din 18 februarie 2021. Potrivit documentului, in acest an, autoritatile si institutiile publice nu acorda vouchere de vacanta noi.
Aceasta nu este singura masura de austeritate pe care o va introduce Guvernul in acest an. Din document mai reiese ca valoarea punctului de pensie se va mentine la nivelul de 1.442 lei, se elimina gratuitatea la tren pentru studenti si sporul Covid de 30% acordat salariatilor prefecturilor.
Desi in acest an nu se vor emite vouchere de vacanta noi, se pot utiliza in continuare cele emise in perioada martie 2019 - decembrie 2019 si ianuarie 2020 - noiembrie 2020. Prin OUG nr. 226/2020 (MO nr. 1332 din 31 decembrie 2020) le-a fost prelungita valabilitatea pana la 31 decembrie 2021.
In nota de fundamentare a proiectului, Finantele precizeaza ca neadoptarea acestor masuri, in regim de urgenta, poate avea urmatoarele consecinte negative:
- un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectand sustenabilitatea finantelor publice,
- intarzieri in adoptarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2021, afectand posibilitatile de finantare in anul 2021 a actiunilor de limitarea raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum si a masurilor in domeniul protectiei sociale in contextul situatiei epidemiologice,
- majorarea cheltuielilor bugetare, ceea ce creeaza premisele unui dezechilibru bugetar,
- posibile repercusiuni grave, data fiind necesitatea atingerii imunitatii colective, circa 70% din populatie sa fie protejata, pentru a permite ca pandemia sa fie sub control si in cele din urma, eradicata.
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
La polul opus, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT), Federatia Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania (OPTBR) – impreuna cu Asociatia Profesionala a Emitentilor de Tichete (APET) isi exprima nemultumirea si protesteaza fata de eliminarea neargumentata a acordarii voucherelor de vacanta pentru 2021.
"Pentru angajati, voucherele de vacanta asigura: cresterea venitului disponibil si a nivelului de trai; imbunatatirea starii de sanatate fizica si psihica; cresterea productivitatii si disciplinei muncii; cresterea calitatii vietii prin diversificarea bugetului de consum precum si dezvoltarea culturii unei alimentatii sanatoase.
Pentru angajatori, ele asigura: reducerea costului fortei de munca; imbunatatirea productivitatii muncii si reducerea absenteismului; cresterea motivarii si loialitatii salariatilor; cresterea retentiei de personal; cresterea responsabilitatii sociale fata de angajat.
Pe de alta parte, voucherele de vacanta au determinat autorizarea, deci fiscalizarea a circa 3000 de structuri de cazare – pensiuni, vile, apartamente. Prin eliminarea voucherelor exista riscul ca unele structuri de cazare sa se reintoarca la ”turismul la negru”, bugetul de stat urmand sa piarda sume consistente. Sistemul voucherelor de vacanta a avut in toti acesti ani un impact determinant asupra reducerii economiei subterane prin incurajarea angajatorilor de a incheia contracte de munca, pentru a beneficia de avantajele fiscale oferite de voucherele de vacanta.", se precizeaza intr-un comunicat al institutiei.
Foto: pexels.com