Compensarea este una dintre modalitatile prin care se pot stinge creantele fiscale. Totodata, creantele fiscale se pot stinge si prin plata, executare silita, scutire, anulare, prescriptie, dare in plata si prin alte modalitati prevazute expres de lege.
Stingerea creantelor fiscale prin compensare: ce trebuie sa stii
"Prin compensare se sting creantele statului sau unitatilor administrativ teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentand impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat cu creantele debitorului reprezentand sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, cu conditia ca respectivele creante sa fie administrate de aceeasi autoritate publica, inclusiv unitatile subordonate acesteia.", explica reprezentantii ANAF Iasi.
Compensarea se efectueaza de catre organul fiscal competent in a carui administrare se afla contribuabilul.
Creantele debitorului se compenseaza cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmand ca din diferenta ramasa sa fie compensate obligatiile datorate altor bugete, in mod proportional.
Compensarea opereaza de drept la data la care creantele exista deodata, fiind deopotriva certe, lichide si exigibile.
Compensarea se constata de catre organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu.
Dispozitiile art. 165 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala, privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile in mod corespunzator.
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Manual de politici contabile - Stick USB
Organul fiscal competent comunica debitorului decizia cu privire la efectuarea compensarii, in termen de 7 zile de la data efectuarii operatiunii.
Se compenseaza, in conditiile prezentului articol, suma negativa a taxei pe valoarea adaugata din decontul de taxa cu optiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligatiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, in urmatoarea ordine:
a) obligatiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b) obligatiile fiscale ale celorlalti membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.
Dispozitiile privind ordinea de stingere prin compensare se aplica in mod corespunzator si in cazul grupului fiscal constituit in domeniul impozitului pe profit, daca drept urmare a depunerii declaratiei anuale consolidate privind impozitul pe profit rezulta o suma de restituit.