Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

A fost oficializata procedura pentru punerea in aplicare a amnistiei diurnelor (Ordinul 1000/2022)

Data actualizarii: 27 Mai 2022
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
A fost oficializata procedura pentru punerea in aplicare a amnistiei diurnelor (Ordinul 1000/2022)
amnistie fiscaladiurnalegea 72/2022

ANAF a publicat in Monitorul Oficial Ordinul 1000/2022 pentru aprobarea procedurii de anulare a obligatiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative. 

Actul normativ a aparut in Monitorul Oficial nr. 517 din 26 mai 2022.

Reamintim ca Legea 72/2022 prevede o amnistie fiscala pentru transportatorii rutieri.  Conform dispozitiilor art. I, alin. (7) din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia, se aproba prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, procedura de aplicare a acestui articol.

In vederea punerii in aplicare a acestor dispozitii legale, au fost elaborate de catre directiile de specialitate din cadrul institutiei, proceduri care vizeaza modalitatea de identificare a contribuabililor, a obligatiilor fiscale de natura celor care pot face obiectul anularii, precum si modalitatea de anulare a acestor obligatii fiscale, astfel:

a) Procedura privind intocmirea si transmiterea de catre structura de inspectie fiscala a listei cu obligatiile fiscale ce pot face obiectul anularii prevazute de art.I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, individualizate in decizii de impunere emise si comunicate contribuabilului in perioada cuprinsa intre 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a legii;

b) Procedura pentru emiterea deciziei de anulare a obligatiilor fiscale in baza prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative.

De asemenea, a fost elaborat si modelul formularului " Decizie de anulare a obligatiilor fiscale".

Potrivit acestor proceduri, organele emitente ale deciziilor de impunere vor stabili sumele ce fac obiectul anularii potrivit prevederilor legale mai sus invocate.

Acestea vor fi cuprinse, alaturi de elemente de identificare ale contribuabililor, intr-o lista ce va fi transmisa compartimentului de specialitate din cadrul organului fiscal, in vederea emiterii Deciziei de anulare a obligatiilor fiscale.

Citeste si: Plafonul maxim neimpozabil conform Legii 72/2022. Cum se fac calculele?

ANEXA 1

Procedura privind intocmirea si transmiterea de catre structura de inspectie fiscala a listei cu obligatiile fiscale ce pot face obiectul anularii prevazute de art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, individualizate in decizii de impunere emise si comunicate contribuabilului in perioada cuprinsa intre 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a legii

1. In vederea intocmirii si transmiterii catre compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori a listei cu obligatiile fiscale ce fac obiectul anularii prevazute de Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, cuprinse in decizii de impunere privind sumele stabilite suplimentar urmare inspectiei fiscale, emise si comunicate contribuabilului, la nivelul structurii de inspectie fiscala emitente a actelor administrativ-fiscale se va proceda dupa cum urmeaza:

a) vor fi identificate rapoartele de inspectie fiscala si actele administrativ-fiscale incheiate si comunicate contribuabililor, urmare carora au fost stabilite diferente suplimentare de obligatii fiscale reprezentand impozite, taxe si contributii de natura celor ce intra sub incidenta Legii nr. 72/2022;

b) se va efectua o analiza a actelor identificate potrivit celor de mai sus, care va consta in verificarea constatarilor inscrise in acestea, in vederea stabilirii daca diferentele de obligatii fiscale stabilite suplimentar sunt de natura celor ce intra sub incidenta prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022;

c) in situatia in care in decizia de impunere se regasesc inscrise numai sume stabilite suplimentar de natura celor care intra sub incidenta prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 organul de inspectie fiscala va completa lista prin preluarea integrala a sumei ce face obiectul anularii din decizia de impunere (atat obligatia fiscala principala, cat si cea accesorie, dupa caz);

d) in situatia in care in totalul sumelor stabilite suplimentar prin decizia de impunere sunt cuprinse atat sume de natura celor ce intra sub incidenta prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022, cat si sume care nu intra sub incidenta actului normativ respectiv, organul de inspectie fiscala va proceda, pentru fiecare obligatie fiscala in parte, la refacerea calculelor aferente sumei stabilite suplimentar, atat pentru obligatia fiscala principala, cat si pentru obligatia fiscala accesorie, dupa caz. Acestea vor fi recalculate pentru aceeasi perioada pentru care au fost calculate initial in decizia de impunere, astfel incat sa se cuprinda in
lista numai obligatiile fiscale de natura celor ce fac obiectul anularii conform Legii nr. 72/2022;

e) lista va fi intocmita de persoana responsabila din cadrul organului de inspectie fiscala si avizata de seful de serviciu si de seful de administratie adjunct - inspectie fiscala, seful de administratie adjunct - inspectie fiscala contribuabili mijlocii sau directorul general adjunct - inspectie fiscala (Directia generala de administrare a marilor contribuabili - D.G.A.M.C.), dupa caz, urmand a fi comunicata compartimentului cu atributii de evidenta pe platitori din cadrul organului fiscal competent pentru administrarea contribuabilului.

Nominalizarea persoanelor care vor duce la indeplinire cele de mai sus se va face prin decizie a conducatorului organului fiscal (directorul general al Directiei generale de administrare a marilor contribuabili, sefii administratiilor judetene ale finantelor publice, sefii administratiilor finantelor publice sectoriale, seful Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii);

f) in vederea identificarii obligatiilor fiscale ce pot face obiectul anularii, respectiv a perioadei pentru care se poate proceda la anularea acestora, anterior transmiterii listei catre compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori, se va proceda la solicitarea avizului serviciului juridic in vederea confirmarii faptului ca obligatiile in cauza identificate de organul de inspectie fiscala fac obiectul anularii din punctul de vedere al respectarii prevederilor legale in ceea ce priveste prescriptia;

g) in situatia in care actele administrative fiscale identificate care cuprind obligatii fiscale si constatari ce se incadreaza in prevederile Legii nr.72/2022 se afla in procedura de solutionare a contestatiilor la organul fiscal si nu a fost comunicata o decizie de solutionare, organul de inspectie fiscala va mentiona aceste aspecte in cuprinsul listei.

2. Sumele din deciziile de impunere emise ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale, necomunicate contribuabilului, nu vor face obiectul anularii, respectiv, scaderii din evidenta fiscala si nu vor fi inscrise in lista prevazuta la pct. 1, intrucat obligatiile fiscale inscrise in aceste decizii nu sunt inregistrate in evidenta fiscala.

In situatia in care decizia de impunere nu a fost comunicata contribuabilului si constatarile sunt exclusiv ca urmare a calificarii potrivit art. I alin (1) din Legea nr. 72/2022, a sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura, organul de inspectie fiscala va modifica in mod corespunzator constatarile aferente obligatiilor fiscale care fac obiectul anularii conform Legii nr. 72/2022, inscrise in raportul de inspectie fiscala si va emite decizie de nemodificarea a bazei de impunere pentru aceste obligatii.

In situatia in care decizia de impunere nu a fost comunicata contribuabilului si in raportul de inspectie fiscala sunt cuprinse atat constatari aferente obligatiilor fiscale care fac obiectul anularii conform Legii nr. 72/2022, cat si alte constatari care nu fac obiectul calificarii de catre organul de inspectie fiscala a sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceesi natura, precum si constatari aferente altor obligatii fiscale, se va proceda dupa cum urmeaza:

- pentru constatarile aferente obligatiilor fiscale care fac obiectul anularii, organul de inspectie fiscala va modifica raportul de inspectie fiscala, va face referire la prevederile Legii nr. 72/2022 si nu le va prelua in decizia de impunere.

- pentru constatarile care nu fac obiectul calificarii potrivit art. I alin (1) din Legea nr. 72/2022, a sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura, precum si constatari aferente altor obligatii fiscale, organul de inspectie fiscala va proceda la modificarea raportului de inspectie fiscala, in sensul mentinerii constatarilor efectuate pentru aceste obligatii si va emite decizie de impunere, potrivit legislatiei fiscale in vigoare.

3. Informatiile pe care lista prevazuta la pct. 1 trebuie sa le contina sunt urmatoarele:

a) denumirea contribuabilului;
b) codul de identificare fiscala;
c) numarul si data deciziei de impunere in care sunt cuprinse obligatiile fiscale de natura celor ce fac obiectul anularii;
d) denumirea obligatiei fiscale;
e) natura obligatiei fiscale, respectiv: debit si/sau, dupa caz, denumirea obligatiilor fiscale accesorii calculate prin decizia de impunere;
f) (suma stabilita) sumele suplimentare stabilite, de natura celor ce fac obiectul anularii, respectiv obligatiile fiscale principale si, dupa caz, obligatiile fiscale accesorii;
g) scadenta aferenta obligatiilor fiscale principale ce fac obiectul anularii;
h) data pana la care au fost calculate obligatiile fiscale accesorii, dupa caz; 
i) alte informatii (contestatii in curs, sesizari penale etc.).

ANEXA 2
Procedura pentru emiterea deciziei de anulare a obligatiilor fiscale in baza prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative

Capitolul I. Dispozitii generale

1. Prezenta procedura privind emiterea deciziei de anulare a obligatiilor fiscale se aplica pentru obligatiile fiscale ce fac obiectul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, denumita in continuare lege.

2. Organele emitente ale deciziilor de impunere comunicate contribuabililor, care cuprind obligatiile fiscale prevazute la pct. 1, transmit compartimentului cu atributii de evidenta pe platitori din cadrul organului fiscal competent pentru administrarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului, denumit in continuare compartiment de specialitate, lista care cuprinde obligatiile fiscale ce fac obiectul anularii, respectiv lista prevazuta la pct. 1, din Anexa nr. 1 la ordin.

Capitolul II. Procedura de anulare a obligatiilor fiscale individualizate in deciziile de impunere comunicate contribuabilului

1. Compartimentul de specialitate primeste lista cu obligatiile fiscale principale si, dupa caz, accesorii, ce fac obiectul anularii, individualizate in deciziile de impunere comunicate contribuabilului, verifica in evidenta fiscala obligatiile fiscale nestinse cuprinse in aceasta lista, pe care o va completa cu o noua coloana in care va individualiza suma ramasa nestinsa.

2. Compartimentul de specialitate verifica in evidenta fiscala daca pentru obligatiile fiscale ce fac obiectul anularii au fost comunicate decizii referitoare la obligatii fiscale accesorii si va completa lista de la pct. 1 cu noi coloane, in care va individualiza obligatiile fiscale accesorii nestinse care fac obiectul anularii.

3. In vederea anularii obligatiilor fiscale, compartimentul de specialitate intocmeste un referat de aprobare a anularii obligatiilor fiscale nestinse, la care va anexa lista prevazuta la pct.2, precum si decizia de anulare a obligatiilor fiscale, intocmita in mod corespunzator pentru fiecare contribuabil, conform modelului prevazut in anexa nr. 3 la ordin.

4. Dupa aprobarea referatului, lista prevazuta la pct. 2 se va completa cu informatii despre decizia de anulare a obligatiilor fiscale, respectiv numarul si data acesteia.

5. Decizia de anulare a obligatiilor fiscale se intocmeste de catre compartimentul de specialitate in doua exemplare, se avizeaza de seful compartimentului si se aproba de conducatorul organului fiscal.

6. Decizia prevazuta la pct. 5 se comunica contribuabilului de catre organul fiscal
competent, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, iar un exemplar se arhiveaza la dosarul fiscal al contribuabilului. 

7. Contribuabilii pentru care s-au stins, total sau partial, prin orice modalitate prevazuta de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, obligatiile fiscale pentru care legea prevede anularea, au dreptul la restituire, in baza cererii, a urmatoarelor:

a) sumele care au stins, in perioada 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a legii, obligatiile fiscale de natura celor prevazute la art.I din lege;
b) sumele care au stins, dupa data intrarii in vigoare a legii, obligatiile fiscale de natura celor prevazute la art. I din lege.

8. In vederea restituirii obligatiilor fiscale stinse, de natura celor prevazute la art. I din lege, prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele ale cap. I din Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobanzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depasirea termenului legal, aprobata prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.899/2004, sunt aplicabile in mod corespunzator.

Capitolul III. Procedura de scadere din evidenta fiscala a obligatiilor fiscale individualizate in titluri de creanta necomunicate contribuabilului

1. Compartimentul de specialitate verifica daca pentru obligatiile fiscale principale ce fac obiectul legii in evidenta fiscala sunt emise decizii referitoare la obligatii fiscale accesorii , dar nu sunt comunicate contribuabilului si intocmeste un referat motivat care sta la baza scaderii din evidenta fiscala a sumelor cuprinse in acestea. Acest referat se avizeaza de seful compartimentului si se aproba de conducatorul organului fiscal.

2. La referat se anexeaza borderoul de scadere din evidenta fiscala a obligatiilor fiscale accesorii stabilite prin deciziile de la pct. 1, caz in care compartimentul de specialitate nu emite decizia de anulare a obligatiilor fiscale, ci procedeaza direct la scaderea din evidenta a acestor obligatii.

Capitolul IV. Dispozitii finale

Ulterior aplicarii prevederilor prezentei proceduri, compartimentul de specialitate transmite listele prevazute la Capitolul II pct. 4 departamentului cu atributii in solutionarea contestatiilor si departamentului juridic pentru a le avea in vedere in procedura de solutionare a contestatiilor formulate pe cale administrativa sau judiciara.






Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X